characters characters

Arta dublului standard sau ce uitam cand le vorbim copiilor

Propus de: Cami Dumitru   |   07 octombrie 2015    |   801 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Mame si copii pe iarba
Ne dorim cu totii sa fim respectati de partenerii nostri de interactiune. E firesc.

Nevoia de a fi acceptati si respectati, validati ca fiinte umane este una profunda si transcede cultura, nivelul educational, reusita profesionala. Pur si simplu vrem respectul celuilalt ca o recunoastere a individualitatii noastre, cu limite si libertati implicite. Ne deranjeaza cand cineva ne impinge sa intram mai repede in metrou sau cand un functionar apatic ne raspunde sec, fara sa ne priveasca. Ne irita comentariul rautacios al unui coleg si ne ranesc vorbele repezite sau incarcate de repros ale partenerilor de viata. Ne submineaza increderea in sine observatiile taioase ale sefului.

Toate acestea sunt ocazii in care ne simtim nerespectati, umiliti, mici. Si atunci de ce repetam aceleasi lucruri cu copiii nostri? De ce perpetuam acest ciclu toxic al comunicarii?

Meseria mea presupune sa intru in contact cu foarte multi oameni, din medii diferite. In plus, merg mult prin Bucuresti si privesc si ascult.

O mama isi cearta copilul care tocmai a cazut de pe bicicleta si s-a murdarit: „Ti-am spus de o mie de ori sa casti ochii, dar tu esti un aiurit si nu ma asculti niciodata. Uite cat o sa spal acum dupa tine!”. O profesoara ii spune adolescentului ce nu si-a pregatit lectia: „De citit n-ai citit, da' sa fii un ratat, sa bati cluburile si sa te tii de prostii stii!”. Un tata ii raspunde absent fiului, fara sa-l priveasca si fara sa-l asculte: „Nu stiu, du-te si intreab-o pe maica-ta, mai lasa-ma cu sacaielile astea!”. O doamna de varsta incerta, probabil bona, zgaltaind un copil care nu vrea sa plece de la locul de joaca. Un domn grabit, tragand dupa el un copil si bombanind "Da' misca-te odata, mai, copilule. Nici atata nu poti!".

Vi se pare cunoscut? Va asigur, toate sunt exemple din realitatea imediata. Sunt lucruri pe care multi dintre noi le fac. Nu cu rea intentie, dar fara responsabilitate si fara asumare. Dublul standard sau dublul criteriu exact asta este: o regula sau un principiu care este aplicat diferit, de obicei mai mult unui grup de persoane decat altuia. Daca tu ca adult ai drept standard sa fii tratat cu respect, de ce nu ai aplica atunci si tu acelasi criteriu in interactiunea cu ceilalti? Daca tie ca adult nu-ti place sa te repeada sau sa te impinga cineva, de ce ar fi asta placut pentru un copil?

E liniste aici, pentru ca citesti un articol. In realitate insa e foarte mult zgomot: cuvinte rastite, taioase, suierate, tipete si urlete. Grimase, multe grimase.

Nu am asteptarea ca parintii sau cei care lucreaza cu copiii sa fie niste sfinti. Nici nu suspectez un nivel crescut al sadismului la nivelul populatiei Romaniei. Si parintii au necazuri, sunt obositi, frustrati, grabiti, cu rabdarea la limita si nivelul autocontrolului aproape de epuizare. Stiu acest lucru si incerc in sedintele de consiliere sa ii ajut pe cei in aceasta situatie sa se re-echilibreze, sa invete „sa respire din nou”.

Am insa asteptarea autoreflectiei.

Nu din lipsa de informatiei ajungem sa functionam dupa acest dublu criteriu (sau dupa oricare altul). Si nu din rautate sau din lipsa de iubire.

Ceea ce lipseste adesea este momentul acela de reflectie interioara, de privire intoarsa inspre sine. Momentul acela in care ne gandim la ce s-a intamplat peste zi, la ce am facut, la cum am fost in interactiunea cu ceilalti - un fel de a fi cu noi insine ca o conditie fundamentala pentru a fi in raport cu celalalt. In urma unui astfel de moment, te poti ridica si ii poti spune copilului tau sau celui de langa tine: Iarta-ma, am gresit. Vulnerabilitatea ta alaturi de vulnerabilitatea celuilalt, umanitatea ta, cu greseli cu tot, alaturi de a celuilalt. Si abia atunci exista un unic criteriu.

*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/mateusd/13933098738/


Clinica The Mind logoCami Dumitru, psihoterapeut - daca ar avea o superputere, ar schimba disponibilitatea oamenilor de a zambi si de a se asculta unii pe ceilalti. Deocamdata, incearca acest lucru impreuna cu colegii psihiatri si psihoterapeuti de la clinica The Mind - o clinica specializata in oameni www.themind.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Cum influenteaza copiii stilul de parenting al parintilor
    Cum influenteaza copiii stilul de parenting al parintilor
    25 februarie 2020   

    Comportamentele copiilor influenteaza stilul parental al parintilor. Cu cat copilul are comportamente mai dificile, cu atat parintii tind sa adopte un stil parental mai intruziv, bazat pe control si limite excesive.

  • Cand copilul iti spune „Te urasc!”
    Cand copilul iti spune „Te urasc!”
    17 februarie 2020   

    Pe cat de fericiti suntem ca parinti sa auzim ca suntem iubiti de prichindeii pe care ii iubim mai mult decat orice pe lume, pe atat de greu ne este sa auzim din partea lor replici precum „Te urasc!”, „Nu imi place de tine!” sau „Nu te mai iubesc!”.

  • Suprimarea emotiilor la copii
    Ce se intampla cand il obligam pe copil sa fie politicos
    05 februarie 2020   

    Viata vine cu o multime de dezamagiri, chiar si in primii ani de viata, iar de cele mai multe ori, copiii isi exprima dezamagirea vocal. Ce se intampla insa daca le cerem prescolarilor sa nu isi exprime frustrarea, tristetea sau nemultumirea, cu scopul de a-i invata sa fie politicosi?

Mai multe