characters characters

Abuzul emotional asupra copilului

Propus de: Catalina Hetel   |   11 decembrie 2013    |   3539 vizualizări

Varsta: 2 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

In contextul de azi, cand informatia circula, ajungem sa ne intrebam ce inseamna oare un copil abuzat emotional. Oare eu imi abuzez copilul? Oare trebuie sa fiu mereu vesel, pozitiv, relaxat in fata copilului? Ce fac daca nu pot? Ce fac daca nu stiu? Cat inseamna prea mult? Suntem o generatie de parinti crescuti asa cum parintii nostri au stiut mai bine. Parintii nostri nu aveau acces la ateliere de parenting si nici la carti importante. Palma la fund era rupta din rai in copilaria noastra si un tata agresiv nu era chiar ceva iesit din comun.


*Sursa foto: Flickr.com

Care sunt insa semnele unui “prea mult” in viata copilului... ale unui “asa nu ar trebui”? Cat inseamna normalitate a vietii si cat inseamna agresiune? Viata de familie nu este intotdeauna un rai insorit, dar ce inseamna oare abuz in adevaratul sens al cuvantului?

Conform definitiei, abuzul presupune un comportament pe termen lung al adultului, care are drept consecinta scaderea stimei de sine a copilului, devalorizarea acestuia si crearea unei imagini proaste in propriii ochi sau in ochii celor din jur.

A evita abuzul emotional asupra copilului inseamna a evita:
  • Manipularile cu substrat emotional: copiii se tem foarte tare ca vor ajunge sa piarda iubirea parintilor sau ca vor fi abandonati, asa ca orice amenintare repetata, legata de posibilitatea de a nu mai fi iubiti si de a fi abandonati, poate fi un abuz. Copilul nu se va mai comporta spontan, ci se va “plia” permanent pe cerintele si pe evitarea supararilor adultului. De asemenea, apelul la emotii pentru a intelege ce a gresit nu ajuta copilul. In cazul unei greseli, copilul trebuie sa interiorizeze o regula si nu sa se fereasca de suferinta. Altfel, acest gen de educatie va tine copilul mereu captiv intre nestiinta si vinovatie, fara a-l ajuta sa creasca.
  • Descurajarea copilului, replici de genul “esti prost”, “esti mic”, “nu esti ca altii”, “nu esti la fel de bun ca altii” nu stimuleaza copilul sa fie mai bun asa cum se crede adesea, ci il conving ca este exact ce i se transmite ca este, adica “rau”, ‘prost” si “incapabil”.
  • Pedepsele in fata celorlalti copii sau pedepsele care umilesc copilul. A-ti certa copilul in fata prietenilor sai, a-l vorbi de rau sau a-l “invata minte” nu il ajuta, ci ii ofera o stare profunda de umilinta si inferioritate.
  • Respingerea copilului este o stare traita de copiii care nu sunt priviti de catre parinti ca egali, ca persoane cu drepturi, ci sunt tratati ca niste fiinte inferioare care nu au voie sa vorbeasca in fata adultului sau care nu au voie sa aiba stari, nevoie si dorinte. Exista o mare diferenta intre aplicarea unei reguli, de exemplu “cand vorbesc adultii, copiii nu trebuie sa intre in vorba lor” si “tu esti mic, deci taci din gura”. Vorbim despre o nuanta fina care insa implica respect. Daca il invatam pe copil sa “vorbim pe rand” inseamna ca il invatam respectul. Daca il invatam sa nu vorbeasca in fata adultului, inseamna ca il invatam umilinta si inferioritatea.
  • Umilirea pe baza unei greseli sau a unui defect. Copilul poate intelege ca a gresit, nu e nevoie sa i se atraga atentia permanent. De asemenea, copiii pot “gresi” fara sa vrea, cum e in cazul problemelor de urinare sau a problemelor de sanatate. Daca povestim celorlalti copii ca al nostru copil se scapa in pat, nu il ajutam deloc sa isi rezolve problema.
  • Terorizarea copilului, amenintarea cu bataia, expunerea la scene violente in familie sau chiar amenintarea cu moartea a lui sau a altor membrii din familie.
  • Ignorarea, absenta indelungata a parintelui de acasa, lipsa reactiilor parintelui fata de nevoile de baza ale copilului (hrana, somn, caldura, sanatate, socializare).
  • Izolarea pe termen lung sau periodica a copilului fata de altii copii, interzicerea activitatilor scolare si extrascolare, pedeapsa cu retragerea din scoala sau din anumite activitati placute copilului, poate avea ca rezultat lipsa de implicare a copilului in activitati pe termen lung, un comportament apatic si inconsistent.
  • Coruperea copilului si obligarea lui de a se implica in activitati care nu sunt specifice varstei lui (anumite munci, delincventa, prostitutie etc).

Abuzul nu presupune un comportament izolat, ci repetarea cronica a unui pattern de comportament al parintelui sau al adultilor. Copilul ajunge sa se simta umilit si devalorizat, sa se simta nesigur pe el si pe mediul sau. Lipsurile cronice, lipsa unui minim trai decent, lipsa unui climat familial sigur se pot constitui intr-o forma de abuz. Chiar daca copilul nu este lovit sau certat, faptul ca asista la certuri sau la lovituri il pot tulbura. De asemenea, educatia prea stricta si prea severa, fara a tine cont de personalitatea si de nevoile copilului, poate fi adesea abuziva si nefolositoare pe termen lung.

Catalina Hetel
Psihoterapeut cu formare in psihodrama clasica moreniana si in terapie de familie.
Este licentiata in asistenta sociala, actrita si mama a doi copii mici care ii ofera multa experienta ca parinte si posibilitatea de a creste ca adult. O gasiti la cabinet in Bucuresti, on line si in alte proiecte de grup. Contact: catalinahetel@yahoo.com, www.hetel.ro. 0766 423297.

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Utilizator Anonim
    gabriella    11.12.2013 - 12:26
    Din pacate, multe dintre comportamentele care se incadreaza in abuzul emotional sunt destul de frecvente in randul parintilor si astazi. Uneori, din lipsa de informatii, alteori din cauza stresului sau a capacitatii reduse de a controla furia, parintii pot respinge, manipula, descuraja sau umili copilul. Iar o data ce au apar asemenea comportamente, tind sa se repete, devenind o modalitate de a interactiona cu copilul.

Intrebari si raspunsuri pe aceasta tema

Mai multe