characters characters

Vacanta de vara cu copiii cu ADHD

Propus de: SuntParinte.ro   |   05 august 2011    |   4467 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

Vacanta copilului cu ADHDCopiii cu ADHD se plictisesc repede si multi parinti se afla in situatia dificila de a nu sti cum sa gestioneze momentele libere, in care copilul nu este implicat intr-o activitate si nu stie cum sa isi consume energia. Vacanta de vara poate reprezenta pentru parintele unui copil cu ADHD o mare provocare: : este nevoit sa gaseasca in permanenta solutii pentru a-l tine ocupat pe copil, idei prin intermediul carora sa-l incite din punct de vedere educativ, insa in acelasi timp sa il si relaxeze.
 
 

Recomandari pentru vacanta de vara a copilului cu ADHD


1. Implica-l in activitati care sa necesite miscare. Copilul cu ADHD are nevoie de actiune, dinamism, modalitati prin care sa isi consume energia. Activitati precum: alergat, sarit coarda, plimbatul, mersul cu rolele, cu bicicleta, facutul cumparaturilor, mersul in vizita la rude, indeplinirea de sarcini pe langa casa, plimbatul cainelui, toate acestea il vor tine ocupat pe copilul tau pentru o buna perioada de timp.

2. Ia in considerare inscrierea la un curs sportiv, in functie de preferintele copilului. Practicarea unui sport devine o activitate necesara,  deosebit de importanta,  fiindca il mentine atent, in alerta, dezvoltandu-i totodata capacitatea de autocontrol si autoorganizare. Cu siguranta dupa cateva antrenamente de inot, tenis, volei sau baschet, copilul tau va fi mai putin agitat si mai dispus sa petreaca putin timp in liniste.

3. Planificarea este cuvantul cheie. Copiii cu ADHD intampina mai putine probleme daca au un program clar structurat pe care sa il urmeze.  Este foarte important pentru copilul tau daca discutati din timp despre modul in care isi va petrece vacanta, stabilind cateva repere legate de perioadele petrecute acasa sau in deplasare, daca este posibil. Asadar, in weekend, puteti planifica  impreuna un program pentru saptamana care urmeaza. Incercati sa gasiti activitati pentru fiecare zi a saptamanii; poate fi vorba de sarcini casnice pe care le poate realiza copilul, de antrenamente sportive, iesiri la plimbare, vizite la prieteni sau activitati practice pe care le puteti realiza cu intreaga familie . Este bine sa ai in vedere durata activitatilor: daca sunt prea lungi, este posibil ca acesta  sa isi piarda interesul pentru ele. Fii atent la activitatile care ii fac placere si imbina-le cu cele care necesita stimularea intelectuala (lectura, calcul matematic, notiuni scolare de baza). Incurajeaza-l pentru micile realizari. Puteti stabili ca recompensa pentru progresele facute, cat mai multe activitati agreate de copil sau un concediu in locuri indragite de acesta, alaturi de intreaga familie si de prietenii de familie care au copii de varsta lui.  

4. Activitati cu alti copii. Daca relatia dintre familii permite, ii  poti propune copilului sa invite acasa cativa prieteni sau sa iasa la  joaca impreuna cu ei. Este bine ca numarul lor sa nu fie foarte mare, iar intervalul de timp petrecut impreuna poate fi “usor monitorizat”  de catre un adult,  pentru a evita situatia in care copilul tau se plictiseste sau pentru a-l ajuta  sa interactioneze intr-un mod pozitiv cu ceilalti.

5. Timpul petrecut in natura. Activitatile in parc sau plimbarile in padure sunt benefice pentru copiii cu ADHD, cercetarile aratand ca astfel intensitatea simptomelor este redusa. Daca aveti rude apropiate sau bunici care beneficiaza de curte si gradina, este bine sa il lasati sa se bucure de cat mai multe activitati in aer liber.
 
6. “Saculetul cu minuni”. Cum anume se realizeaza?
Cauta un saculet sau cere-i copilului tau sa coasa  doua bucati de materiale in asa fel incat sa obtina un saculet. Apoi, printeaza niste imagini frumoase de pe internet care sugereaza activitati placute si recreative pentru timpul liber: : colorat, desenat, sarituri cu coarda, jucatul cu mingea, inotul, scrisul, spalatul rufelor, modelare cu plastilina si/sau lut, tenis, baschet, box, alergat, plimbari prin parc, realizarea unui ierbar sau insectar, lectura etc. Daca vrei sa-ti implici si mai mult copilul in construirea saculetului cu minuni, ii poti propune copilului sa deseneze el aceste imagini. Dupa ce ai obtinut imaginile cu aceste activitati, decupeaza-le si introdu-le in saculet. Ele vor reprezenta alternative utile copilului atunci cand se plictiseste. Daca copilul iti spune ca nu mai stie ce sa faca, ca s-a plictisit, atunci cere-i sa introduca mana in saculet si sa scoata un cartonas cu o idee de activitate.

Ce parere ai despre aceste sugestii ? Crezi ca ii vor fi utile  copilului tau?

Multumim pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material doamnei Valentina Durac, pofesor psiholog C.N. „Kemal Ataturk”, Medgidia, Constanta

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Utilizator Anonim
    lll    15.06.2012 - 10:46
    cand am citit titlul..vacanta..am crezut ca sunt trecute niste povestiri ale parintilor in locurile pe unde au fost..sau mai concret o tabara care se organizeaza undeva..

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Semne ADHD
    Semne care indica ADHD-ul la copii
    21 august 2023   

    Tulburarea de deficit atentional si hiperactivitate, cunoscuta prescurtat ca si ADHD este una din cele mai comune tulburari neurologice intalnite in cazul copiilor.

  • ADHD si problemele de comportament
    ADHD si problemele de comportament
    24 iulie 2023   

    Copiii diagnosticati cu ADHD pot avea probleme nu doar de invatare, ci si de comportament si relationare cu cei din jur.

  • Hiperactivitate
    Hiperactivitatea - cum o recunosti la copilul tau
    04 octombrie 2022   

    Cum iti dai seama ca ai un copil hiperactiv si cand ar trebui sa te ingrijorezi in legatura cu acest lucru? Iata cateva repere legate de capacitatea copiilor de a-si controla miscarile si atentia, in functie de varsta.

Mai multe