characters characters

Karpatia Pony Show - cinci zile de competitii ecvestre dinamice si interactive pe Domeniul Cantacuzino din Floresti, Prahova

09 iunie 2023    |   172 vizualizări

Varsta: 18 ani +.


Cea de-a patra editie a Karpatia Pony Show, ce a avut loc pe Domeniul Cantacuzino din Floresti (Prahova) in perioada 1-5 iunie, s-a incheiat cu victoria Bulgariei la Concursul Complet International (CCI 1 *), in timp ce mii de spectatori, iubitori de natura, adrenalina si frumos s-au bucurat pe parcursul celor cinci zile de numeroase activitati ecvestre si sportive.

Concursul Complet International (CCI 1 *) cu clasicele probe de dresaj, cross-country si sarituri peste obstacole a fost câstigat de Petar Marchev si calul Galeon din Bulgaria, delegatia din tara vecina participând cu un numar mare de cai si calareti. România a câstigat locurile II si III prin Calin Nemes alaturi de calul Aiwan si Abigail Yasmine Vaida cu Mersuch XXV-37. Concursurile International si National de Proba Completa pentru prenovici, novici si calareti de 1* (CCI 1 *) au fost organizate sub egida Federatiei Ecvestre Române si Federatiei Ecvestre Internationale.

Evenimentul a debutat pe 1 iunie, de Ziua Copilului cu o parada a poneilor si cailor, când spectatorii au putut admira diferite rase. Apoi s-au lasat cuceriti de momentele de dresaj natural, sustinute de Deborah Faoro, o instructoare remarcabila care impreuna cu calul sau Gazal, a explicat cum se poate crea o conexiune speciala intre om si cal. Tot Deborah Faoro a sustinut pe tot parcursul evenimentului, training-uri de dresaj canin in care i-a invatat pe proprietarii de câini sa interactioneze mai bine cu animalele lor de companie.

Prima zi a fost “condimentata” cu jocuri ecvestre amuzante: momentul “Un cal simpatic” sustinut de Ionut Jaba si acrobatii ecvestre ale calaretilor Cross-Country Farm. Momentele de djighit, “calarie cazaceasca”, desfasurate in mai multe zile ale Karpatia Pony Show au reprezentat “highlight-ul acestui an”. Pe 4 iunie, pe ritmurile de percutie ale Barbarossa Samba Group, show-ul ecvestru de djighjit a capatat o dimensiune epica, fiind un moment ce va ramâne in memoria celor prezenti prin forta muzicii, acrobatiilor, curajului si relatiei unice de incredere dintre calareti si cai!

“La cea de-a patra editie a Karpatia Pony Show am adus impreuna educatia, spectacolul si emotia! Fata de un concurs clasic de calarie, spectatorii au avut trairi unice si diferite. Au interactionat cu caii si poneii, au inteles cum se dreseaza acestia si cum raspund comenzilor. Momentele exceptionale de djighit au adus o explozie de bucurie celor prezenti, iar supriza noastra, a organizatorilor a fost ca publicul a inceput sa vina pregatit pentru orice tip de vreme pentru a se bucura de show-urile ecvestre! Echipa si voluntarii au facut o atmosfera exceptionala, in ciuda schimbarilor imprevizibile ale vremii, iar prezenta echipei Bulgariei cu un numar mare de cai si calareti a adus valoare concursului ecvestru,” a declarat Mihnea Virgolici, directorul evenimentului Karpatia Pony Show.

Competitiile ecvestre au fost completate pe arena secundara de Working Equitation (realizata cu sprijinul Federatiei de Turism Ecvestru), o disciplina care incepe sa capete notorietate si greutate in România, fiind promovata si prin evenimentele Karpatia. La proba elementar, câstigatori au fost Patricia Olivia Fus cu poneiul Star si Stefan Neagu cu Bonito si Umour de Baliere. Au mai avut loc probe de Derby si obstacole de diferite dimensiuni pentru mai multe categorii de sportivi.

Cea de-a cincea zi a fost dedicata celei de-a doua editii a Velocrosului Castanilor cu probele de alergare si ciclism, unde au participat 140 de copii si adulti care au alergat si pedalat pe trasee cu distante special adaptate categoriilor de vârsta (intre 500 m si 20 km) pe legendarul Domeniu Cantacuzino din Floresti, Prahova. Organizatorul, 2be Group a facilitat si participarea la probele de ciclism a 20 de copii din comunitatea locala care au primit gratuit biciclete si casti.

Cu o suprafata de 150 de hectare si infrumusetat de un spectaculos parc dendrologic cu arbori rari, Domeniul Cantacuzino a fost locul ideal de relaxare a tuturor familiilor care au participat la activitatile diverse conexe evenimentului ecvestru. Unii spectatori au venit insotiti de animalele de companie si au participat la show-urile ecvestre si dresaj cu câini, altii au facut picnic-uri, iar cei mai multi au participat la activitatile interactive pentru intreaga familie.

Cei mici s-au bucurat de calarie de agrement cu cai si ponei, de un spectaculos Aventura Park, ateliere de pictura si olarit, tiroliana, tras cu arcul, intreceri pe mini jeep-uri, plimbari cu biciclete electrice, diverse provocari in spatii de joaca cu gonflabile si bazine cu apa si multe altele.

In premiera, a fost inaugurata scena “Micul Trianon Kids” cu spectacole extraordinare, programe si initiative dedicate celor mici. Ziua de 1 iunie a adus magie si culoare alaturi de TeoMagic Show si multa veselie la Flash Mob-ul Fit da Fun antrenat de catre Cosma Levi Lennon si The Wings of.

Momentele artistice au fost oferite de Muntenasii Prahovei, VOX APOLLO by Alina Rosca, Teatrul Ancuta, Fabis Dancers, Miriam Stoica& Happy Dance si Ansamblul popular Ploiesti. Fashion show-ul din ultima zi a adus in fata publicului numeros designeri tineri: Eccentric Teens by Alexia Dedu, Bombonica, Mazzaro, Ray-mond, MIU. Acestora li s-au alaturat designeri cu traditie: Family Fashion by Luiza Willems, Palaria Dadârlat si Ie Breaza by Anda Manescu.

Ca in fiecare an, Karpatia Pony Show este si o etapa de pregatire pentru Karpatia Horse Show, evenimentul din toamna ce isi propune sa ne alinieze la valorile internationale ale lumii echitatiei. Anuntam astfel si cea de-a opta editie a Karpatia Horse Show, ce se va desfasura in perioada 22-24 septembrie. Pe lânga latura sportiva de cel mai inalt nivel, prin organizarea unor competitii calificative pentru Jocurile Olimpice de Vara de la Paris 2024, evenimentul a devenit si un etalon al elegantei si stilului inspirat de lumea echitatiei.

Pentru mai multe detalii despre Karpatia Pony Show 2023 puteti accesa site-ul a evenimentului: https://pony.karpatiahorse.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/karpatiapony

Instagram: https://www.instagram.com/karpatia.pony.show/


Partener pentru inovatie: Pluriva


Eveniment sustinut de BCR


Sponsorii evenimentului: Procema, Bucovina, Gonzales Group, Michelin, Glamour Floors, Zetea


Parteneri: MSL Logistic, Pentru Cai, Simar Industrial


Cu sprijinul: Federatiei Ecvestre Române


Partener Media Principal: Magic FM


Partenerii media: Adevarul, Historia, Newsweek, Business Review, Wall-Street, Financial Intelligence, Transilvania Business, Observatorul Prahovean, 9AM, Tuk Tuk Magazine, IQAds, Smark, Kudika, Garbo, SuntParinte, Clopotel

Organizatori: Domeniul Cantacuzino, Cross Country Farm, Rumor Production


Credit Foto: Stefan Stoica, Antonio Paval

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu