characters characters

Bucurestiul face primii pasi pentru a deveni oras prieten al copiilor

13 decembrie 2022    |   408 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Bucuresti Localitati Prietene ale Copiilor
Primaria Capitalei se angajeaza sa depuna eforturi pentru ca municipiul Bucuresti sa devina un oras in care drepturile copiilor sunt respectate, in care se tine cont de opiniile acestora si in care copiii au acces la serviciile de care au nevoie. Primarul general al Capitalei, Nicusor Dan, si Reprezentanta UNICEF in România, Anna Riatti, au semnat luni un memorandum de intelegere prin care municipalitatea va participa la Initiativa Localitati Prietene ale Copiilor, un concept dezvoltat de UNICEF la nivel global si din care fac parte peste 5.600 de localitati din 48 de tari, implicând 30 de milioane de copii.

„Capitala trebuie sa devina o metropola in care toti locuitorii, de toate vârstele, se simt acasa, in care autoritatile publice ii asculta cu adevarat si tin cont de nevoile si opiniile lor. Imi doresc un Bucuresti prietenos cu toti cetatenii, dar mai ales cu cei mai tineri cetateni ai sai, care reprezinta atât viitorul, cât si prezentul acestui oras, iar memorandumul pe care il semnam acum cu UNICEF pentru ca Bucurestiul sa devina un oras prieten al copiilor, un oras incluziv, este un pas esential pentru atingerea acestui obiectiv”, a afirmat Nicusor Dan, Primarul general al Capitalei.

Localitati Prietene ale Copiilor este o initiativa care sprijina autoritatile locale in realizarea drepturilor copiilor la nivel local si care are la baza Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului. Lansata in 1996 de catre UNICEF si UN-Habitat, reprezinta o retea care aduce impreuna autoritatile si alti actori relevanti, cum sunt organizatiile neguvernamentale, sectorul privat, mediul academic, mass-media si, cel mai important, copiii care doresc ca orasele si comunitatile lor sa fie mai prietenoase pentru copii.

„Bucurestiul se alatura astazi miilor de orase din intreaga lume care au decis sa actioneze concret pentru a deveni cu adevarat comunitati in care copiii pot creste si se pot dezvolta la adevaratul lor potential si in care drepturile lor sunt respectate. Ne bucuram sa incepem astazi un nou proiect alaturi de Primaria Capitalei pentru cei 332.000 de copii care traiesc in Bucuresti, iar UNICEF va sprijini municipalitatea, prin asistenta tehnica, monitorizare si evaluare, astfel incât obiectivele acestui acord sa fie indeplinite”, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF in România.

Acordul semnat astazi intre Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) si UNICEF este pe o durata de trei ani. Potrivit acestuia, PMB va colabora cu UNICEF in vederea realizarii unei analize a situatiei drepturilor copilului in Capitala, urmând ca apoi sa formuleze impreuna, sa agreeze si sa implementeze un plan de actiune pentru ca Bucurestiul sa devina Localitate Prietena a Copiilor. Bucuresti este a saptea localitate din România care a semnat un memorandum pentru a deveni localitate prietena a copiilor, dupa municipiile Bacau, Brasov, Moinesti si Deva si comunele Corbasca si Colonesti.

„Continuam astazi sa extindem lista parteneriatelor cu UNICEF in beneficiul copiilor din Bucuresti. Prin acordul de colaborare semnat astazi, cel mai mare oras din România se va alatura oraselor prietene ale copiilor precum Paris, Madrid, Barcelona, Köln, Stuttgart, Montreal sau Rio de Janeiro pentru care drepturile copiilor si bunastarea acestora sunt prioritare si care se dezvolta sustenabil si rezilient in fata provocarilor viitorului”, a afirmat Horia Tomescu, Viceprimarul Municipiului Bucuresti.

„Un oras care devine prietenos cu copiii este un oras inclusiv cu decalaje mai mici, dar si un oras a carui economie creste pentru ca retine capitalul uman si permite vieti echilibrare intre familie si munca. Pentru bucurestenii cu copii, ca sa se poata bucura de oras, sa isi investeasca aici munca, sa isi construiasca aici carierele, au nevoie ca orasul sa fie prietenos cu copii. Analiza de nevoi ale copiilor care urmeaza semnarii memorandumului este necesara pentru ca in ultimii ani a crescut numarul copiilor prescolari de 0-4 ani cu 30.000 de copii si a scazut numarul celor de 10-14 ani cu 50.000, avem acum in segmentul de vârsta 15-19 78.000 de adolescenti pe când in 2000 Bucurestiul avea 164.294. UNICEF aduce lectiile invatate in 48 de tari dar si parteneriatul necesar unui efort multianual”, a afirmat, la rândul ei, Oana Toiu, Presedinta Comisiei pentru tineret si sport din Camera Deputatilor si membra in comitetul national de coordonare al initiativei.

„Ma bucur ca va exista un grup de copii similar cu Boardul Copiilor, care sa participe la luarea deciziilor care ii privesc in Municipiul Bucuresti. De când fac parte din acest Board, am realizat ca este foarte important sa ne facem auzita parerea in mod colectiv si organizat. Sa intelegem ca lucrurile nu sunt niciodata perfecte, dar ca depinde de noi sa gasim solutii si sa luptam pentru ele”, a afirmat Karina, membra a Boardului Copiilor din România.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu