characters characters

Cum sa dezvolti buna dispozitie la prescolari

Propus de: Echipa Intuitext   |   01 septembrie 2009    |   3196 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

“Simtul umorului te salveaza de mana doctorului.”(proverb romanesc)
                                                                                       

Simtul umorului, rasete, odihna, fericire. Acestea intregesc sanatatea si aduc viata indelungata. Persoana vesela are darul de a inviora ziua, de a imbunatati mediul oriunde ar trai. Veselia inseamna sanatate si poate fi o adevarata terapie. Simtul umorului poate fi cultivat inca de la cele mai mici varste.
 
Pana cand devine autonom, copilul respira, se hraneste cu ajutorul parintilor. De la ei invata comportamente si atitudini, cu ajutorul lor invata sa mearga si sa rosteasca primele cuvinte. Comunicarea cu propriul copil este deosebit de importanta.
Ca  mama ai o foarte mare influenta asupra starii lui emotionale. Poate nu-ti dai seama, insa copilul iti poate simti trairile sufletesti, sentimentele. De aceea este important sa incerci sa il binedispui de fiecare data, sa te bucuri atunci cand esti in preajma lui si sa lasi grijile deoparte.

Pentru a imbunatati relatia cu el
Este recomandabil sa-i vorbesti, sa-i canti, sa-i citesti povesti, chiar daca el nu intelege inca sensul cuvintelor.
S-au facut numeroase studii in domeniul psihologiei care au demonstrat ca este bine sa le vorbesti copiilor, chiar daca ei nu iti pot raspunde. Parintii care petrec foarte mult timp comunicand cu proprii lor copii faciliteaza procesul de dezvoltare al limbajului la acestia. In plus, varsta la care spun primele cuvinte poate sa fie mai rapida decat la copiii care nu au parte de interactiuni sociale bogate cu parintii sau cu cei din jur.

Masajul.
O alta tehnica pe care o poti folosi si care duce la rezultate foarte bune atat din punct de vedere fizic, cat si emotional este masajul. Masajul il va binedispune pe copil relaxandu-l si linistindu-l mai ales in perioadele in care este foarte agitat din cauza durerilor de burta sau din alte motive. Este si un moment de intimitate doar pentru voi doi, care te va apropia mai mult de copil. Masajul poate fi facut cu miscari circulare, pe toata suprafata corpului si se pot folosi uleiuri speciale pentru copii care sa-i relaxeze si sa-i linisteasca. Masajul poate fi facut de ambii parinti.

Creeaza momente distractive intre voi. Cum anume? Canta-i, spune-i poezii ritmate, invata-l jocuri simple si pline de haz.

 
Copiii trec si ei prin diverse stari sufletesti, iar unii dintre ei au nevoie de ajutor din partea voastra pentru a relationa cu copiii de varsta lor. Chiar daca la inceput ti se pare ca este putin retras sau timid, acestea sunt semne ale varstei timpurii care vor disparea la majoritatea copiilor. Daca ii vei cultiva buna dispozitie, increderea in propriile puteri vei vedea ca micutul tau se va transforma intr-un partener de joaca ideal, plin de viata si dornic de a explora tot ceea ce este nou.

 

Ajuta-l intr-un mod creativ sa faca diferenta intre stari emotionale diferite.
Poti fie sa mimezi tu cateva stari sufletesti diferite folosind expresivitatea faciala, fie sa-i ceri lui sa-ti arate cum crede  el ca se simte un om trist, unul nervos etc. Puteti juca acest joc in fata oglinzii astfel incat va observa si va reusi sa deosebeasca si in alte contexte fata oamenilor atunci cand isi modifica dispozitia.

Un alt joc pe care i-l poti propune este urmatorul: deseneaza impreuna cu micutul tau pe coli albe fete fericite, triste, furioase, surprinse sau plictisite. Apoi luati atatea sosete cate fete expresive ati desenat. Le umpleti cu orez sau cu fasole si le legati bine la gura. Intindeti foile pe jos si incepi sa-l bombardezi cu intrebari de genul: "Cum te simti de ziua ta cand primesti cadouri?" sau "Cum te simti atunci cand la gradinita, un alt copil iti ia jucaria?", “Cum te simti atunci cand eu iti atrag atentia asupra unui lucru pe care nu l-ai facut bine?” etc. La aceste intrebari, copilul trebuie sa raspunda prin aruncarea sosetei pe fata care exprima sentimentul respectiv. Faceti apoi si invers, lasa-l pe el sa iti puna intrebari la care tu trebuie sa nimeresti sentimentele corecte. Jocul este simplu si in acelasi timp educativ pentru ca-l ajuta pe copil sa identifice sentimentele, sa le numeasca (“ma simt trist”, “ma simt bucuros”) si in acelasi timp va invata sa le asocieze cu o anumita expresie vizuala. Nu uita ca atunci cand desenati fetisoarele pe hartie este de dorit sa-l lasi pe el, in acest fel ajutandu-l sa-si exerseze si abilitatile motrice.

La finalul zilei cu siguranta copilul tau va fi mai vesel, relaxat si va avea deja cateva cunostinte despre sentimente si stari sufletesti pe care le va experimenta de-a lungul vietii intr-o proportie considerabila.
 
Copilul tau cat de vesel este?  Te-ai gandit cum sa ii dezvolti simtul umorului?
Daca vrei sa afli noi modalitati de a face un copil fericit poti sa intri si aici.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe