Posesivitatea la prescolari
De ce sunt prescolarii posesivi
„E doar mama mea!”, „E jucaria mea si nu o dau nimanui!”, „E scaunul meu!”. Prescolarii au tendinta de a pune stapanire pe orice le place sau pe orice persoana indragesc. Astfel, chiar daca se afla la gradinita, in magazin sau restaurant, daca ceva le place, chiar daca nu le apartine, vor tinde sa puna stapanire si vor dori sa posede. ”Al meu” este o sintagma folosita de timpuriu de copii, sustine psihologul Peter Blake.
Cum se manifesta posesivitatea la prescolari
„Este al meu, pentru ca l-am luat primul.”
Intre 2 si 4 ani, copiii cred ca persoana care gaseste prima un obiect, este detinatorul de drept, chiar daca obiectul va fi folosit mai tarziu si de altcineva. Desigur ca acest rationament da nastere la o multime de conflicte intre cei mici, insa indica si o schimbare importanta care are loc in mintea copilului tau: incepe sa isi formeze o imagine de sine. Aceasta tendinta de a pune stapanire pe mediu poate fi asociata cu noua orientare a copilului catre propriile nevoi si catre sine insusi, marcata si de momentul in care copilul se recunoaste atunci cand se priveste in oglinda.
„Daca este al meu, imi place mai mult.”
Acest fenomen apare si in randul adultilor: tindem sa apreciem mai mult obiectele care ne apartin noua si sa le consideram mai valoroase. Prescolarii tind sa aprecieze mai mult jucariile despre care li se spune ca sunt ale lor decat jucariile care nu le apartin, chiar si atunci cand acestea sunt identice.
Acest fenomen a fost confirmat de mai multe experimente de-a lungul timpului. Intr-un astfel de experiment, copiilor li s-au aratat doua jucarii identice, dintre care, despre una li s-a spus ca este a lor. Apoi, pozitiile jucariilor au fost inversate si copiii au fost intrebati care jucarie le place mai mult. Rezultatele au aratat ca cei mici au urmarit atent cu privirea unde a fost mutata jucaria lor si au ales-o pe aceea ca preferata.
In alte experimente, copiilor li s-au aratat o jucarie si o bucata simpla de lemn. Apoi li s-a spus ca bucata de lemne este a lor. Cand au fost intrebati care obiect le place mai mult, cei mici au ales, in procent semnificativ de mare, bucata de lemn.
Posesivitatea este o chestiune de control, dar si de protectie si siguranta.
Prescolarii nu pot controla foarte multe dintre lucrurile care li se intampla: alti oameni decid cand mananca, ce haine poarta, cand si cat timp se joaca si o multime de alte detalii care fac parte din viata de zi cu zi. Punand „stapanire” pe o jucarie, copilul isi exercita nevoia de control asupra mediului si asupra propriei persoane.
Pe de alta parte, de multe ori prescolarii au o jucarie preferata, pe care vor sa o aiba cu ei oriunde merg. Aceasta jucarie le poate da sentimentul de siguranta si afectiune pe care il au in cadrul familiei, alaturi de parinti si alte persoane indragite. De aceea, nu este recomandabil ca prescolarilor sa li se ceara sa imparta cu alti copii aceasta jucarie speciala.
Posesivitatea la prescolari. Ce pot face parintii
Asadar, a poseda obiecte este important pentru cei mici si este o etapa naturala din dezvoltarea lor. In acelasi timp insa, poate fi foarte frustranta pentru parinti. Asa ca este important sa retii cateva lucruri care sa te ajute sa faci fata posesivitatii copilului tau:
Explica-i regulile.
Cei mici vor fi foarte atenti sa afle care sunt lucrurile care le apartin si care nu, asa ca este bine ca in momentele in care copiii se cearta pe o jucarie, parintele poate sa spuna copilului care jucarie ii apartine si care nu: „Mingea este a ta, masina nu este a ta.”. Este foarte probabil ca atentia celui mic sa revina asupra propriei jucarii, datorita tendintei naturale de a prefera obiectele care ii apartin. Daca acest lucru nu se intampla, este bine sa ramai calm si sa iti amintesti ca la un moment dat, copilul tau va descoperi bucuria de a imparti jucariile cu alti copii.
Nu insista insa sa imparta jucariile daca nu este pregatit.
Este bine sa tii minte ca dorinta copilului de a imparti jucariile sau alte obiecte cu alti copii depinde si de dezvoltarea lui intelectuala: este nevoie de intelegerea notiunii de timp (cand o va primi inapoi) si de permananenta a obiectului (intelegerea faptului ca un obiect nu inceteaza sa existe daca dispare din campul vizual al copilului). Cand unui copil prescolar i se cere sa imparta jucariile cu alti copii, poate crede ca acest lucru inseamna sa renunte pentru totdeauna la jucariile sale, idee care ii poate trezi emotii puternice de disperare sau furie.
O modalitate de a incuraja impartirea jucaria este negocierea unui schimb de jucarii, la care copiii ajung in mod natural de multe ori: „Iti dau papusa blonda daca imi dai papusa bruneta.”.
Cu cat este mai fortat sa le imparta, cu atat este mai probabil sa opuna rezistenta. Fiecare copil ajunge la un moment dat sa inteleaga si sa simta bucuria de a imparti cu altii obiectele sale. In principiu, aceasta disponibilitate incepe in jurul varstei de 3,5-4 ani, dar este important ca parintii sa aiba rabdare si sa nu ii grabeasca pe cei mici.
*Sursa foto: Pexels.com
Citeste si:
Generozitate si moralitate. Cum crestem copii cu astfel de valori
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Empatia, superputerea pe care o dezvolta povestileEmpatia se refera la abilitatea de a simti emotiile traite de alta persoana si de a ne imagina ce gandeste sau simte aceasta intr-o anumita situatie.
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
-
Cand copilul spune „Nu poti sa ma obligi!”Cand parintii se confrunta cu refuzul copilului si ridica tonul, insista sau ameninta, creeaza un climat agresiv, care nu va duce decat la inrautatirea situatiei. Forta in general declanseaza rezistenta, iar parintii ajung in momentul in care copilul refuza sa faca orice i se cere raspunzand „Nu ma poti obliga!”.
Adauga tu primul comentariu: