Pedeapsa nu este masura tuturor lucrurilor
Bineinteles ca a fi parinte inseamna responsabilitate, iar cuvantul “responsabilitate” este asociat cu “autoritate”. Care parinte nu doreste sa aiba autoritate asupra propriilor copii? Parintii stiu sa isi exprime autoritatea prin apreciere, rasplata, pedeapsa. Toti credem ca stim sa rasplatim, dar sa si pedepsim. Pentru cei mai multi, pedeapsa are rolul de a sanctiona raul, dar, dupa cum ati constatat, de cele mai multe ori pedeapsa nu inlocuieste raul cu binele. Concluzie: pedeapsa nu este masura tuturor lucrurilor. Ce e de facut?Sa pornim de la fapte. Deunazi, le-am dat elevilor mei (clasa a II-a) sa alcatuiasca un text in care sa prezinte o intamplare cu un copil care nu asculta sfatul parintilor. Elevii au fost sarguinciosi si au povestit fel de fel de intamplari, unele reale, altele imaginare. Mirarea unora dintre copii a fost exprimata cu glas tare de unul: “Dar, doamna invatatoare, unele compuneri nu se incheie cu pedepse!!!” Si, repede, i-au mai tinut isonul cativa. Aceste reactii mi-au dat de gandit. Le-am spus: “Cred ca trebuie sa discutam despe asta, dar mai intai trebuie sa le dau si parintilor o tema pentru acasa, la urmatoarea sedinta”. (Trebuie sa spun ca la scoala dam pedepse in situatii exceptionale atunci cand situatia persista, dupa ce am incercat inainte tot ce se putea. In general, analizam fapele si cautam cauzele, alegem alternative de rezolvare. Am spus “dam” pedepse pentru ca decizia o luam in grup - clasa impreuna cu cel vizat.) Apoi, am continuat lectia de limba romana, dar, dupa ce elevii au plecat acasa, mi-am notat unele aspecte pe care trebuia sa le urmaresc in continuare. Am constatat ca pedepsele incheiau compunerile unor copii care se implicau in sarcinile scolare cu incordare, mereu presati de teama de a nu gresi, care intrau in panica in fata unor sarcini complexe. Acei elevi erau obisnuiti acasa ca dupa fiecare “prostie” sa urmeze o pedeapsa, iar dupa orice ofensa suferita sa urmeze o reparatie, daca se poate cat mai drastica. Parintii lor se alarmeaza la orice veste in legatura cu activitatea scolara: ori sunt nedumeriti de neconcordanta dintre comportamentul de acasa si cel de la scoala ori le iau apararea in mod excesiv, intrand in conflict cu alti parinti, nelasand sa se rezolve conflictele prin metode specifice vietii scolare.
Aceste comportamente sunt minimalizate in familie, dar pentru orice pedagog apare ca evident urmatorul rezultat, foarte daunator copilului: incapacitatea de a-si gestiona pasnic si eficient propriile probleme. Vor cere mereu ajutorul si vor avea fie un complex de inferioritate, fie unul de superioritate, in functie de atitudinea consecvent aspra, respectiv de atitudinea inconsecventa / hiperprotectoare a parintilor. Bineinteles ca toti acesti parinti sunt nemultumiti de nivelul de integrare sociala al propriilor copii si, de multe ori, chiar si de performantele scolare.
Cred ca aceasta situatie este aceeasi in diverse medii sociale si nu este ceva nou. Degetul pe rana l-a pus si un medic pediatru, cu o vasta experienta, dr. Carmen Ciofu, in cartea “Interactiunea parinti-copii”(1989): “Defectele educationale ale acestei perioade (n.n. – a micii scolaritati) tin de omisiuni sau erori in conceptul da baza. Procesul de invatare nu se limiteaza la programele scolare, ci el continua acasa, la joaca, la televizor, pe terenul de sport. Copilul avantajat de interactiuni sociale eficiente face progrese evidente in comparatie cu grupul dezavantajat din acest punct de vedere.”
Probabil sunteti nemultumit de propriul copil, desi faceti tot ce puteti: ii asigurati tot confortul, il tineti chiar si din scurt; copilul stie ca atunci cand greseste este pedepsit, dar el greseste in continuare...
Exista o solutie la indemana oricui, venita din intelepciunea populara: “E mai usor sa tragi o sfoara decat sa o impingi”. Cum se aplica aceasta la un copil? Simplu: folosim forta argumentului si rabdarea. O sa spuneti: “Tocmai asta e: n-am rabdare”. O sa va spun: “Tocmai asta e: n-aveti incotro, trebuie sa aveti, nimeni n-o sa fie parinte in locul dvs”. Puteti sa folositi bone, bunici, dar acestia nu sunt parintii copilului dvs. Puteti delega unele atributii de parinte, dar nu pe aceea de a educa.
Referitor la argumente, ati putea folosi:
- argumente de tip logic: “Daca faci cutare lucru, se va intampla cutare lucru”. Daca nu functioneaza, cautati impreuna alternative, le disutati si alegeti impreuna la inceput, iar apoi veti vedea ca va alege singur varianta convenabila.
- dramatizari de situatii: Povestiti, analizati, jucati roluri cu copilul dvs, luindu-va fiecare rolul potrivit, discutati sentimentele traite, atitudini potrivite / nepotrivite.
- laude – nu va temeti, nu pierdeti nimic in fata copilului. Aveti grija cum formulati lauda. Nu ii spuneti: “Ai fost grozav!” ci “Ai urmat sfaturile primite si ai reusit” . In loc de “Ce copil ascultator am!” (cand a dus gunoiul, de exemplu), spuneti “Iti multumesc ca m-ai ajutat. Ajutorul tau este important pentru mine.” Daca a scris tema urat, dar singur: “Iti multumesc ca ai scris tema singur. Cat timp ti-ar lua sa o scrii frumos? Dupa ce vei scrie frumos, facem cutare lucru” (dorit de copil), iar cand ati obtinut rezutatul dorit, aratati-va multumirea si speranta ca data urmatoare se va stradui mai mult de prima data. Deci, atentie: nu laudati insusirea ci comportamentul pe care-l dorim a se repeta si care evidentiaza o anumita insusire. Veti observa ca va aparea o schimbare, chiar daca nu de la inceput sau nu chiar atat cat am vrea. Trebuie sa fiti perseverent, nu va descurajati.
- intariti / inlocuiti cuvintele cu o atitudine binevoitoare (dar nu laxa) si cu expresii nonverbale: un zambet, un sarut pe obraz, bateti palma, etc.
Aceste masuri dau rezulate. Nu renuntati, cautati argumentul potrivit. Nu impuneti. Pedeapsa trebuie sa fie exceptia, nu regula. Cand o aplicati copilul trebuie sa inteleaga ca nu ati avut incotro, puteti sa determinati impreuna pedeapsa potrivita cu fapta, astfel incat sa fie inteleasa ca o masura corectiva, nu represiva.
Asteptam sa ne impartasiti rezultatele eforturilor dvs in urma sfaturilor noastre. Va putem oferi sprijin in continuare. Puteti veni cu solutii din experienta dvs. Exprimandu-va opinia, putem rezolva astfel si alte probleme.
Adriana Surca,
Institutor
Clasa a II-a
Scoala Generala “Sf. Nicolae”, Tg. Jiu
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
5 comportamente pe care este bine sa le corectezi imediatCopiii testeaza limitele parintilor si invata despre lume inca de la cele mai mici varste, iar interventia imediata a parintelui ii ajuta sa se formeze din toate punctele de vedere.
-
Lipsa de respect la copii. 5 lucruri pe care sa le evitiIata cinci lucruri pe care sa le eviti daca observi un comportament lipsit de respect la copilul tau.
-
Sapte replici de evitat in disciplina copiluluiSapte replici pe care este bine sa le eviti cand incerci sa corectezi comportamentul copilului tau.
Comentează:
-
Ananda
11.06.2009 - 23:29
Nu stiu daca e voie sa dam link-uri la alte site-uri, asa ca imi cer anticipat scuze.
Vezi toate comentariileDar citind articolul (care mi-a placut, de altfel, foarte tare, mai ales pentru ca incearca sa ofere solutii si spune unor lucruri pe nume) mi-am amintit de un articol al lui Robin Grille, "Recompensa şi lauda: morcovul otrăvit" pe care il gasiti in limba romana la http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=4&idart=92 si in versiunea originala la http://www.naturalchild.org/robin_grille/rewards_praise.html
Ideea unei scoli in care pedeapsa se aplica numai in cazuri exceptionale, prin "vot", ma face sa-mi recapat increderea oarecum pierduta in scoala romaneasca.
Iar fraza asta m-a uns pe suflet: "O sa spuneti: “Tocmai asta e: n-am rabdare”. O sa va spun: “Tocmai asta e: n-aveti incotro, trebuie sa aveti, nimeni n-o sa fie parinte in locul dvs”." :)