characters characters

Parinte in clasa intai

Propus de: Valentina Cretan   |   15 octombrie 2009    |   6940 vizualizări

Varsta: 7 ani.

Ai un copil care a inceput deja scoala, este in clasa I acum; in viata lui de copil acest lucru reprezinta o schimbare majora. Si tu esti intr-un fel in clasa I, deoarece si viata ta ia o alta intorsatura de acum inainte.
 
Ai fost in prima zi de scoala alaturi de el, emotiile te-au coplesit mai mult decat pe el, dar te-ai tinut tare.
De ce ai fost asa de impresionat? Poate pentru ca tu ai mai fost deja o data in clasa I, cu ceva ani in urma, iar toate amintirile de atunci te-au ajuns din urma: mirosul manualelor noi, imaginea invatatoarei – cea mai frumoasa dintre toate invatatoarele, multimea de copii in care te pierdeai, parfumul florilor, bancile din clasa...Acum ai inteles ce a simtit copilul tau? Inseamna ca poti sa intelegi si cum resimte zi de zi avalansa informatiilor, a regulilor, a restrictiilor si a responsabilitatilor din viata lui de scolar.

Fii rabdator cu el, aminteste-ti de tine, de ce doreai ca elev de clasa I, de cine te-a ajutat si ajuta-ti si tu copilul.
  • bucura-te alaturi de el de cel mai mic progres pe care il face,
  • ofera-i mici recompense, care pentru el vor fi mari premii, dar nu-l cumpara.

Se va multumi cu lucruri marunte pentru tine, dar importante pentru el:
  • pune-i pictura „abstracta” pe biroul tau, ca pe un trofeu,
  • barca pe care a lucrat-o la scoala lansati-o impreuna la apa, in cada din baie,
  • pastreaza-i primul caiet terminat, cu pete de cerneala cu tot,
  • acea castana cu scobitori infipte peste tot si transformata intr-un veritabil arici pune-o in vitrina langa cristalurile pretioase si arat-o tuturor celor care trec pragul casei,
  • mergi la toate spectacolele lui si aplauda-l,
  • fii prieten cu noii lui prieteni.

Nu minimaliza nimic din micile lui reusite, daca vrei sa ajunga la rezultate mari si nu uita ca el e copilul care ai fost si tu candva in clasa I. Invata-l sa iubeasca scoala si sa fie mandru ca de acum este scolar. Iar tu fii mandru ca esti parintele unui scolar de clasa I.
Si eu sunt parinte in clasa I...

Pentru tine, cum este sa fii parintele unui copil de clasa I?
 
Institutor Valentina Cretan, Scoala Nr.22 „Mircea Eliade”, Craiova

Despre autoare:

“Sunt invatatoare de 22 de ani, gradul didactic I, am studii superioare in domeniul masuratorilor terestre si cadastrului, domeniu in care am si profesat ocazional in ultimii 6 ani. Munca la clasa, cu copiii, este adevarata mea chemare, este profesia in care ma regasesc.  Sunt casatorita si am un baiat in clasa I. Sunt titulara la o scoala de prestigiu in Craiova si in judetul Dolj - Scoala nr.22 "Mircea Eliade". Sunt un om obisnuit.”

Comentează:
6 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Delia Lungu
    Delia Lungu    30.08.2011 - 15:05
    Felicitari, Iahim :) Ne bucuram si noi pentru tine si iti dorim succes.
  • Gabriela Vochescu
    Gabriela Vochescu    30.08.2011 - 13:47
    Sunt mamica in clasa intai...undeva, in coltul intunecat al amintirilor,stau si amintirile mele despre prima zi de scoala...Iar acum ,aceste amintiri devin pe zi ce trec mai vii cu cat se apropie ziua de 12 septembrie!Sunt copil sau parinte?...nici eu nu mai stiu,ma simt copil in prima zi de scoala cu inima de mamica!Si ma bucur din tot sufletul pentru copilul meu care va deveni scolar!
  • Caciula 2 Ioana
    Caciula 2 Ioana    04.09.2010 - 12:52
    Draga Anca,
    Eu cred ca ai facut bine inscriindu-ti fetita la scoala germana, daca are competente lingvistice si daca ii si place aceasta limba dificila. Ar fi pacat sa nu isi valorifice acest potential si cunostintele pe care deja le-a acumulat in timpul gradinitei. Chiar daca tu nu cunosti aceasta limba si nu o vei putea ajuta, exista destule materiale audio-video, carti de exercitii, manuale, si profesori la scoala care o pot ajuta. De asemenea, poate frecventa si un institut german, daca sunteti intr-o localitate care permite acest lucru. Limba germana ii va fi utila in viitor, cu siguranta. Mult succes in clasa intai si sa fie asa cum va doriti!
  • Utilizator Anonim
    Anca    04.09.2010 - 10:43
    ...Fetita mea incepe anul acesta scoala. Am extrem de mari emotii; ma tot gandesc daca am facut bine sa o inscriu la scoala germana, eu nefiind cunoscatoare a acestei limbi, deci nu o prea pot ajuta la comunicare, gramatica etc. in aceasta limba. Ce parere aveti? Mentionez ca Elena a facut gradinita in limba germana si a fost evidentiata pentru abilitatea lingvistica in aceasta limba; acest fapt m-a determinat s-o inscriu la sc. germana, dar tot nu sunt sigura ca am facut ceva bun...
  • Caciula 2 Ioana
    Caciula 2 Ioana    26.10.2009 - 20:00
    Atat pentru copii, cat si pentru parinti, clasa I reprezinta un nou inceput, si ocazia de a experimenta, de a invata, de a descoperi. Parintii vor retrai momente ale scolaritatii proprii alaturi de copiii lor, si este important sa le ofere copiilor posibilitatea de a trai aceste evenimente in felul lor propriu, fara sa fie influentati de experientele pozitive sau negative ale parintilor, si incurajati si valorizati de acestia, chiar daca vor exista si greseli.
  • Penciuc Bianca
    Penciuc Bianca    26.10.2009 - 03:59
    Si eu sunt mama in clasa I.E un inceput pe cat de greu pe atat de frumos.Greu nu pentru ca nu s-ar descurca fetita mea,ci pentru ca eu am inceput mai stresata decat ea,sa faca perfect,sa nu greseasca...Acum e ok,m-am mai adaptat vietii de parinte in clasa I,copilul merge minunat(multumim si doamnelor educatoare pentru asta)si asteptam cu emotie primul FB in catalog si carnet(ca avem doar pe fise deocamdata).

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe