characters characters

Lectii pe care le invata copiii din sport

Propus de: SuntParinte.ro   |   02 august 2013    |   2511 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Ce castiga un copil care practica un sport, in afara de conditie fizica buna si un stil de viata sanatos? Fie ca e vorba de performanta, fie ca este doar un mod placut de a petrece timpul liber, sportul dezvolta copiilor obiceiuri si trasaturi de caracter care ii vor ajuta in viitor sa faca fata provocarilor, sa fie responsabili si sa interactioneze cu ceilalti.


"A-i lasa pe copii sa practice un sport, indiferent ce anume, le ofera posibilitatea de a invata lectii valoroase", sustine Rick Wolff, co-fondatorul unui centru de parenting. "Totusi depinde de cat de mult ajutor ofera parintii copiilor pentru a-i ajuta sa invete lectii de viata practicand sport", mai spune acesta. Iata principalele lectii pe care le poate invata un copil care practica sport:

 

Ce invata copiii din sport

 

1. Feedback-ul nu inseamna esec.

Antrenorii cei mai buni stiu sa ofere o evaluare constructiva oricarui copil pentru a-l ajuta sa se ridice si sa fie mai bun.

Recomandare: Ofera de fiecare data copilului, indrumari atunci cand greseste. Analizati, cautati impreuna solutii, insa numai dupa ce l-ai invatat sa evalueze corect si obiectiv aspectele unei situatii, precum si sa se autoevalueze.


2. Increderea in sine.

Copilul descopera ca isi poate depasi limitele, invatand ca are resurse pentru a face acest lucru in mai multe domenii.
Recomandare: Remarca in discutiile cu copilul tau progresele facute, apreciaza in mod specific comportamentele pozitive pe care le-ai observat si arata-i ca in general, oricat de descurajati sau neincrezatori am fi, putem evolua daca depunem efort si ne dorim acest lucru.


3. Puterea unei echipe.

Sportul arata copiilor ce pot reusi mai multi oameni care au acelasi scop si sunt dispusi sa coopereze, lucru care ii va ajuta mai tarziu, cand vor lucra in echipa.
Recomandare: Cauta modalitati de a incuraja munca de echipa si in interiorul familiei tale prin divizarea echitabila a sarcinilor pe care le aveti de indeplinit.


4. Oricine are ceva de oferit.

Succesul unei echipe se datoreaza contributiei fiecarui membru, chiar daca uneori nu este usor sa observam acest lucru. Unii copii inteleg mai usor acest lucru pentru ca fie sunt setati sa gandeasca jocul in termeni de strategii, fie pentru ca isi doresc sa isi ajute co-echipierul sa avanseze spre rezultatul favorabil echipei din care amandoi fac parte.
Recomandare: De fiecare data cand copilul tau tinde sa vorbeasca despre punctele slabe ale unei alte persoane, evidentiaza-le pe cele bune. La fel, daca cel mic simte ca nu are nimic de oferit celor din jur, fii alaturi de el si ajuta-l sa vada partile sale bune.


5. Repetitia e mama invatarii.

Practicarea unui sport il invata pe copil ca perseverand, putem face progrese, oricat de putin probabile ar fi parut acestea la inceput. Este una dintre convingerile care stau la baza succesului in orice domeniu.
Recomandare: Este important pentru copil sa stie ce anume isi exerseaza atunci cand se antreneaza, cum il ajuta un anumit exercitiu sa isi formeze o anumita abilitate.


6. Important este sa participi, nu doar sa castigi.

Poate ca suna ca o consolare pentru cei care pierd meciul sau competitia, dar pregatirea, performanta din timpul meciului, competitia, toate acestea ofera copilului lectii importante, indiferent de rezultatul obtinut.
Recomandare: Invata-ti copilul sa se bucure pas cu pas de fiecare etapa prin care trece si sa invete cate ceva din fiecare moment.


7. Optimismul este o conditie importanta pentru succes.

Copilul poate sa inteleaga acest lucru facand diferenta dintre o competitie la care participa cu teama si o competitie la care participa cu incredere si bucurie.
Recomandare: Pune accentul pe bucuria de a lua parte la competitii si antrenamente si mai putin pe importanta rezultatului, iar copilul tau va invata sa abordeze sportul, dar si alte situatii din viata in mod pozitiv.

In plus, miscarea fizica influenteaza pozitiv dispozitia emotionala si ajuta la combaterea stresului, mai ales daca este parte a unui stil de viata sanatos (alimentatie sanatoasa, odihna suficienta). Sportul in ansamblu nu il formeaza pe copil doar din punct de vedere fizic, ci si mental, mai ales daca esti alaturi de el, pentru a-l ajuta sa inteleaga. Copilul tau practica un sport? Daca da, ai observat ce impact a avut asupra lui?

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Fără foto
    Bumbar Mihai    28.01.2022 - 20:52
    Bună seara as vrea să vă întreb cam cît ar costa sa înscriu în băiat de 11 ani la fotbal
  • clarissa33_sp
    clarissa33_sp    06.08.2013 - 07:47
    Cred ca de asemenea, sportul ii invata pe copii importanta disciplinei, prin programul fix de antrenamente si prin atentia pe care copiii trebuie sa o acorde alimentatiei si odihnei. Cu totii avem nevoie sa ne exersam capacitatea de autocontrol al comportamentului, atat copii, cat si adulti:).

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe