characters characters

Jocuri cu intrebari

Propus de: SuntParinte.ro   |   24 august 2016    |   5779 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

Jocuri cu intrebari
Jocurile cu intrebari sunt modalitati distractive prin care copiii pot invata sau exersa cunostinte din domenii diverse. Copiilor le place sa se joace, cu atat mai mult cu cat se distreaza si se joaca impreuna cu alti copii. Iata cateva idei de jocuri cu intrebari pe care le poti propune copiilor :).

Competitia intrebarilor „aviatoare”.

Acest joc presupune mai multi participanti care isi construiesc singuri avioane din hartie. Asaza-i la o linie de start, iar pe linia de zbor asaza diverse obiecte, la distante diferite. Pentru fiecare obiect stabileste un punctaj corespunzator. Fiecarui copil in parte i se va pune cate o intrebare de cultura generala (ori simple calcule matematice), iar cel care raspunde mai repede are dreptul sa isi lanseze avionul. In functie de obiectul spre care ajunge i se va calcula un punctaj. Castigatorul este cel care reuseste sa acumuleze cel mai mare punctaj pana cand intrebarile s-au terminat.

Cursa cu intrebari.

Imparte copiii in doua grupe egale si deseneaza pe o coala de hartie un punct de pornire, un traseu cu mai multe puncte de oprire si un punct de finis. Fiecare echipa porneste din acelasi loc, primind un obiect cu care va inainta pe traseul desenat (poate fi un fruct, o masina de jucarie etc.) . Cand o echipa ofera un raspuns corect la o intrebare, inainteaza cu masinuta echipei spre urmatorul punct de oprire, pana ajunge la punctul final al cursei. Intrebarile pot fi in diferite domenii, de genul: „Cate scaune se afla in camera?”, „Da-mi exemplu de un fruct acru.”, „Care este capitala tarii noastre?”, ”Da-mi exemplu de judet invecinat cu judetul nostru.” etc. Echipa castigatoare este cea reprezentata de „masinuta” care a ajuns prima la linia de finis.

Intrebarile oarbe.

Acest joc necesita mai multi copii care sa formeze un cerc si un copil legat la ochi care sa se afle in mijloc. Acesta va fi invartit de cateva ori in cerc, dupa care i se va cere sa se opreasca si sa indice cu degetul intr-o directie. Copilul „vizat” va raspunde la maxim trei intrebari pe care cel legat la ochi le va adresa. Scopul intrebarilor copilului legat la ochi este de a ghici cine este persoana. Daca numele copilului este ghicit, acesta ii va lua locul in centru. Intrebarile pot fi: „Ce varsta ai?”, „Care este culoarea ta de par?”, „Cu ce litera incepe numele tau?” etc. Pentru a evita situatia in care copilul legat la ochi il recunoaste pe copil dupa voce, ceilalti copii pot raspunde la intrebari in locul lui :).Cu cat numarul copiilor este mai mare, cu atat mai interesant este jocul.

Traverseaza raul.

Ai nevoie de niste cartonase ce vor fi folosite drept „pietre” pe care vor pasi copiii pentru a traversa un rau imaginar din camera sau de pe asfalt. Pentru a pasi insa pe fiecare piatra, fiecare copil e nevoit sa raspunda la o intrebare. Daca nu stie raspunsul, va merge pe o piatra inapoi sau va relua jocul. La acest joc e important sa ai cat mai multe intrebari notate si din domenii cat mai variate. Castigator este primul copil care a reusit sa traverseze raul, pasind pe rand, pe toate pietrele.

Jocul ghicitului.

Ascunde in maini, la spate, un obiect. Scopul jocului este ca cel mic sa foloseasca 10 intrebari maxim pentru a descoperi obiectul ascuns. Jocul poate fi jucat cu mai multi copii, castigator fiind cel care foloseste cat mai putine intrebari pentru a descoperi ceea ce ai ascuns la spate. Pentru a stabili in mod corect castigatorul, este bine sa notezi pe o lista, in dreptul fiecarui copil, cate intrebari a adresat.

Descopera meseria.

Un astfel de joc ii ajuta pe copii sa descopere mai multe lucruri despre meserii diverse. Noteaza pe o hartie meseriile care par a fi cele mai interesante pentru copii si adresati-va reciproc intrebari pentru a descoperi mai multe. Poti starni curiozitati si astfel, cei mici pot sa isi contureze o idee despre ce anume le-ar placea sa devina atunci cand vor creste.

Secreta litera ”S”.

Ideea acestui joc este de a imparti copiii in doua grupuri si de a-si adresa cate o intrebare unii altora, insa la al caror raspuns sa nu aiba voie sa foloseasca deloc litera „S”. Cu siguranta va fi greu, insa cu putina concentrare si inventivitate, vor reusi nu doar sa se amuze, ci si sa gaseasca raspunsurile potrivite.

Tu ce alte jocuri cu intrebari mai stii?


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/rlodan01/4555108439/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe