Generozitatea la copii: cand copilul daruieste jucariile
Darul impartelii
Ionut are un foarte dezvoltat simt al proprietatii si in acelasi timp, e cel mai mana larga copil pe care-l cunosc. S-a intamplat de multe ori sa mergem impreuna la cumparaturi si el sa stea de paza langa geanta mea, sa numere plasele cu care venim acasa sa nu cumva sa uitam ceva-n lift si daca le pun jos, se posteaza langa ele. Sa nu dispara.
Cand vreun copil vine in vizita si-si uita vreo jucarie la noi acasa, nu s-a intamplat nici macar o data in cinci ani ca Ionut sa vrea sa se joace cu ea. O ia singur si o pune undeva “bine” ca sa o putem returna in momentul reintalnirii. L-am tentat de multe ori, mai ales ca nu-mi dadea pace curiozitatea, dar nu am reusit sa-l conving. “Nu-i a mea si in plus, trebuie sa ceri voie daca vrei sa te joci cu ea.” Aceeasi regula asteapta sa fie respectata si de altii privind lucrurile lui. Iti da tot ce vrei, doar daca ceri. Indraznesti sa pui mana pe vreo jucarie fara avertizare in prealabil? O ia inapoi si cu siguranta nu mai primesti alta!
De cateva saptamani a inceput sa duca jucarii la gradinita. Ba o masinuta, ba un omulet de lego. Pentru ca in urma cu vreo trei luni a dus o carte pentru a le fi citita de catre educatoare si a uitat-o acolo, stiu ce drame se pot declansa. Asa ca-l intreb in fiecare dimineata – Crezi ca te descurci sa nu o uiti/ pierzi?
Raspunsurile lui sunt clare. Da, o vreau cu mine. Am grija sa nu o pierd. Si daca-o pierd, treaba mea. Sunt ale mele (si e drept, majoritatea sunt cumparate cu bani din pusculita lui).
Asa ca n-am avut incotro decat sa am incredere in el. Saptamana trecuta a bagat in geanta doua masini.
- Pe una i-o voi da prietenului meu. Ca el nu are.
- Imprumut? (a dezvoltat cu prietenii lui un sistem de “schimb”, “imprumut” ca la biblioteca, doar ca nu cu carti, ci cu jucarii!)
- Nu, de tot. Eu nu o mai vreau!
Il privesc circumspecta. Ca doar stiu ce am acasa.
- Esti sigur?
- Da, sunt foarte sigur. Oricum nu-mi placea masinuta asta si lui ii place.
- Dar stii ca daca i-o dai de tot, nu o mai poti lua!
- Stiu, sigur ca stiu! Si vreau sa i-o dau!
A continuat in zilele urmatoare cu alte masinute, alti omuleti de lego, cu etichete, abtibilde. In fiecare zi, a dat ceva. Mie una – pentru ca-s mai strangatoare de fel, mi-e greu sa-l inteleg. Poate din acest motiv il intreb de o suta de ori daca-i sigur. Ta-su insa, alt darnic din fire, il intelege perfect. E bine ca vrea sa imparta, e bine ca vrea sa dea. Lasa-l, ma incurajeaza si pe mine.
Fac o singura incercare – ca sa fiu sigura, rau narav am.
- Ioane, daca le dai o sa ai mai putine. Noi nu-ti putem cumpara tot timpul inlocuitori pentru jucariile pe care le dai!
- Dar nici nu vreau, mami. Le dau pentru ca vreau sa le dau, nu pentru ca vreau altele.
Si cu asta, mi-a inchis gura. Voi aveti astfel de “probleme”?
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/ursalaerdbeer/5343467567/
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum se dezvolta gandirea morala in copilarie si adolescentaCum isi dezvolta copiii gandirea morala si cum ii putem sprijini in acest sens? Se poate vorbi despre 3 etape majore in dezvoltarea morala a copiilor si adolescentilor.
-
Lipsa recunostintei la copii. Ce se ascunde in spatele ei si cum o putem indreptaCopiii devin nerecunoscatori atunci cand primesc intotdeauna ce isi doresc, imediat, fara a face diferenta dintre nevoi si dorinte.
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
Adauga tu primul comentariu: