characters characters

Cum sa inveti copilul sa faca la olita

Propus de: Mirela Tiganas   |   18 aprilie 2016    |   1322 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

Cum il inveti pe copil sa faca la olita
De cele mai multe ori, olita vine la pachet cu un car de nervi, frustrare si epuizare de ambele parti: copil si parinte. Pentru a trece mai usor peste aceasta perioada, parintii trebuie sa tina cont de cateva lucruri, care fac aceasta trecere mai usoara.

Fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare. Acest lucru este valabil si pentru capitolul „olita”. Unii raspund mai repede la acest aspect, altii mai tarziu. Apoi, mai devreme nu inseamna mai usor! Perioada recomandata de catre specialisti este de intre 2 si 3 ani, insa unii reusesc inainte de 2 ani, altii dupa 3 ani. Secretul? Piticul trebuie sa fie gata atat emotional, cat si fizic, dar si parintele trebuie sa fie pregatit pentru a-l antrena pe cel mic si pentru a-i deveni un partener care sa-l incurajeze mereu, spune psihologul Mirela Tiganas.

In acest sens, prof. univ. Mihaela Minulescu propune, in cartea „Psihologia copilului mic”, un test pentru a verifica daca copilul este sau nu gata pentru acest lucru. Daca parintele poate bifa cel putin cinci din urmatoarele semne, poate incerca introducerea olitei in rutina de zi cu zi.

  • Stie ca a facut treaba mare pe parchet sau pe pat.
  • Scutecul sau este uscat cel mai adesea datorita intervalului mai lung intre pipiuri.
  • Stie cand este gata sa faca pipi sau caca.
  • Sta bucuros pe olita, chiar daca nu face nimic.
  • Este fericit ca nu mai face in scutece.
  • S-a cerut deja la olita.
  • Este bucuros cand vezi ca a facut ceva in olita.
  • Are peste 2 ani.
  • Poate sa se tina putin.
  • Iti poate spune cand ii vine si e gata sa faca.

Este indicat ca parintele sa-i cumpere copilului o olita mult inainte de a o folosi, pentru a se obisnui cu ea, apoi sa o tina aproape, pentru a fi „pe faza”, cand micutul va avea nevoie de ea.

Parintele trebuie sa observe cand copilul da semne „ca-i vine”, sa-i explicite acestuia care sunt semnele si cum sa anunte. De asemenea, foarte important este ca acesta sa fie imbracat lejer pentru a se putea „descotorosi” repede de haine si sa-i verifice pampersul dupa somn. Daca e mai uscat, e semn bun, daca nu, e semn ca trebuie sa mai astepte putin.

Regula de aur: fiti consecventi si perseverenti! Cand e asezat pe olita, atunci doar treaba aceea trebuie s-o faca si nu altceva. Stai alaturi de copil şi demonstreaza-i ca-i esti un partener loial si de incredere, pe care se poate baza, incurajeaza-i „productiile”, oricat de marunt ti s-ar parea acest lucru. Se poate intampla sa nu „produca”... nu-l critica. In timpul zilei poti sa-l lasi in chilotei, astfel incat, atunci cand face, sa simta disconfortul deoarece pampersii din ziua de azi sunt atat de „performanti” incat copilul nu simte nici cel mai mic disconfort. Tineti cont de faptul ca piticii invata mai intai sa faca „treaba mare”, apoi „pipi”” mai spune psihologul Mirela Tiganas.

Mirela Tiganas - psiholog clinician specialist/psihoterapeut

Contact: 0751291115, mirela.tiganas@gmail.com


*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/donnieray/14162778977

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe