characters characters

Cum poti dezvolta simtul umorului la copilul tau?

Propus de: Echipa Intuitext   |   27 august 2009    |   4415 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

 

"Nu mai face pe clovnul, esti plictisitor
Nu te mai stramba, o sa ramai asa!
Nu mai face galagie, ne spargi timpanele!"

 

 

Veselia unui copil este legata in mod direct de buna calitate a relatiilor pe care le intretine cu persoanele aflate in mediul sau. Daca apropiatii lui sunt cel mai frecvent zambitori si atmosfera este destinsa, copilul va rade si va fi binedispus. O parte din greselile pe care parintele le face cu propriul copil pot fi regasite in exemplul de la inceput. Astfel, parintele ii poate transmite ideea ca rasul este timp pierdut si in viata trebuie sa fii mereu serios.

Iti oferim cateva sugestii pe care le poti pune in aplicare pentru a-l face pe copil sa zambeasca mai des:

  • Observa toate aspectele mai putin placute ale vietii de zi cu zi si incearca sa faci haz de necaz. Spre exemplu, atunci cand se impiedica si urmeaza o cazatura fara urmari prea grave, zambiti-i usor si nu-i fa observatie pentru a nu-l nelinisti. In acest fel, prin imitare va prelua aceasta atitudine si o va transfera si in alte contexte.
  • Scoateti in evidenta partea pozitiva a situatiilor: chiar daca nu este intotdeauna imediat vizibila, incearca sa o gasesti.
  • Tachineaza-l cu blandete ca sa isi piarda incet temerile si nesiguranta si lasa-l sa te tachineze si el.
  • Incearca sa te amuzi atunci cand ai gresit ceva; a rade de tine insuti sta la baza umorului.
  • Nu ezita sa va „prostiti" impreuna, sa va jucati de-a monstrul, piratii sau ratustele.
  • Poti sa razi impreuna cu copilul tau, chiar daca nu stii motivul pentru care el rade, este suficient sa-l stie el. Sunt excelent dotati pentru a se bucura de viata. Rasul este cea mai buna terapie si cel mai bun obicei familial.

 

Pentru copil devin amuzante exagerarile, jocurile de cuvinte sau cele care implica identificarea unor rationamente. In primii ani de scoala, copilul incepe sa descopere placerea de a spune glume, pe care, constatand ca ii amuza pe cei din jur, le repeta frecvent. Copiii mai mari stapanesc mai bine intelesul cuvintelor si le pot folosi cu mai multa abilitate. Jocurile de cuvinte si umorul de situatie reprezinta sursa lor principala de amuzament. De acum inainte inteleg si umorul subtil, utilizeaza sarcasmul si sunt capabili sa depaseasca o situatie dificila folosindu-se de umor.


Cum poti sa-l ajuti sa-si dezvolte simtul umorului ? Iata cateva recomandari:
  • Fii chiar tu un model pentru el. Fa glume, amuzati-va impreuna, relateaza-i povestiri amuzante din copilaria ta, faceti haz de micile stangacii .
  • Incurajeaza-i umorul, chiar daca gluma pe care o spune nu este atat de amuzanta. Incurajeaza-i orice incercare de a fi amuzant si lauda-l ori de cate ori reuseste.
  • Spune-i ca si copiii pot sa faca glume, la fel ca si adultii.
  • Creeaza-i un mediu adecvat: cumpara-i carti cu povesti, ghicitori si imagini amuzante, benzi desenate, CD-uri cu filme de comedie etc.

In concluzie, nu subestima importanta umorului in viata copilului tau. Un simt al umorului dezvoltat il va ajuta sa faca fata mai usor provocarilor, sa abordeze cu calm situatiile dificile si, implicit, sa aiba succes.

Mai multe informatii despre cum evolueaza simtul umorului la copii, precum si alte trucuri pentru a aduce zambetul pe fata copilului tau gasesti in articolul in engleza de aici .

Cat de frecvent glumesti si razi impreuna cu copiii tai? Aveti povesti amuzante de care va amintiti cu drag? Cat de important este umorul in familia voastra? Asteptam cu drag comentariile tale.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe