characters characters

Copiii si emotiile negative

Propus de: SuntParinte.ro   |   11 martie 2011    |   9826 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

copiii si emotiile negativeFuria, tristetea si frica sunt trei emotii negative care apar de la cele mai mici varste. Desi am fi tentati sa spunem ca un copil „e mic, nu stie multe lucruri”, aceste emotii il afecteaza la fel de mult ca si pe un adult. De aceea, este important sa il inveti cat mai devreme modalitati prin care poate face fata emotiilor negative.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

*Fotografia apartine utilizatorului ianis2005

Cum se manifesta emotiile?

  • La nivel biologic, are loc activarea anumitor zone din creier care ne produc descarcari de hormoni si diverse substante (serotonina, dopamina, epinefrina, endorfine etc.).
  • La nivel fiziologic, se manifesta prin expresiile faciale, postura, limbajul nonverbal pe care le adoptam atunci cand suntem cuprinsi de anumite emotii.
  • La nivel comportamental, emotiile se exprima prin actele motorii pe care le realizam, actiunile in care ne implicam pentru a indeplini o sarcina, a ne satisface o dorinta noua sau altora ori pur si simplu pentru a ne detensiona de pe urma emotiei resimtite. De exemplu, un copil s-ar putea apuca sa picteze pentru a se linisti atunci cand e nervos, altul ar putea sa iasa in curte la joaca, in timp ce un al treilea ar putea sa arunce cu obiectele din camera, in toate directiile.

Cum il inveti pe copil managementul emotiilor negative?

1. Invata-l sa recunoasca la alte persoane manifestarile faciale si comportamentale ale diverselor emotii.


2. Discutati despre gandurile pe care cineva le-ar putea avea atunci cand simte tristete, furie sau teama.
Iata cateva exemple:
”Atunci cand sunt trist, ma gandesc ca e asa de neplacut ca mi s-a intamplat asta si nu vad nicio iesire din situatie.”
”Cand colegul meu de banca ma acuza pe nedrept, simt ca-mi vine sa explodez, simt cum as vrea sa-l lovesc si sa-l opresc din a mai zice inca ceva gresit despre mine.”
”Intunericul ma sperie; atunci cand se inchide lumina in camera mea, am impresia ca o sa fiu inghitit de o gaura neagra mare, enorma, si nimeni nu e aproape de mine ca sa ma salveze.”


3. Analizati cat de bine se simte copilul de la 1 la 100, atunci cand e furios, trist sau cand simte o frica intensa. Cere-i sa estimeze un numar. Apoi cauta emotia opusa si intreaba-l cat de bine crede ca se simte o alta persoana, intr-o situatie normala, tot pe o scara de la 1 la 100. Surprinde-l cu intrebarea: ”Stii cum ai putea sa te simti si tu atat de bine?”. De exemplu: „Cat de bine te simti atunci cand esti furios? De la 1 la 100, probabil ca undeva pe la 10. Cat de bine se simte o persoana calma? De la 1 la 100, probabil ca undeva pe la 90. Ce ai putea sa faci ca sa te simti atat de bine si tu?”


4. Noteaza pe o foaie de hartie urmatoarele intrebari.
Ce simte in acel moment? Cere-i sa descrie toate senzatiile din corpul sau.
Recomanda-i sa isi adreseze urmatoarele intreaba-te: „E bine sa ma simt asa? Cu ce ma ajuta?” Ajuta-l sa afle daca ingrijorarea pe care o resimte, furia sau frica il ajuta sa mearga mai departe si sa caute o solutie pentru a rezolva situatia in care se afla.

Ce poate sa faca pentru a nu se mai simti asa? Cere-i sa gaseasca o serie de solutii care pot fi practice pentru situatia sa. De exemplu, e furios deoarece colegul de banca a spus lucruri urate despre el. Ar putea sa mearga sa-i spuna profesorului, sa caute argumente pentru a contracara cele spuse, sa nu-l bage in seama, sa-i ceara explicatii pentru modul injositor in care se comporta, ar putea vorbi cu tine sau pur si simplu ar putea sa-i intoarca spatele fara sa-i pese de ceea ce a spus despre el.

Ce l-ar ajuta sa se simta mai bine? Acum este momentul sa aleaga din solutiile la care s-a gandit anterior pe cea care are cele mai multe avantaje si cele mai putine dezavantaje.
Dupa ce o va aplica, emotiile negative vor scadea in intensitate.

Sugereaza-i copilului ca pe viitor sa retina aceste intrebari si sa incerce sa raspunda la ele atunci cand se simte cuprins de emotii negative.

5. Permite-i sa gaseasca o cale creativa prin care sa se elibereze de emotiile negative. De exemplu, ar putea picta, desena, compune eseuri sau cantece sau ar putea practica un sport. Toate exemplele sunt metode bune de a face managementul situatiilor in care te simti mai tensionat.


6. Vorbeste-i permanent despre emotii, atat despre cele pozitive, cat si despre cele negative.


Asadar, inainte de toate, invata-l sa comunice cu cei din jur, sa-si exprime emotiile, sa spuna atunci cand se simte inspaimantat, cand e furios sau trist pentru ca numai asa va putea sa primeasca ajutorul de care are nevoie.

Copilul tau cum face fata emotiilor negative?


Comentează:
6 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Irina Tepuru
    Irina Tepuru    30.05.2011 - 20:45
    Gestionarea emotiilor porneste de la noi, adultii, in primul rand. Este un pic mai greu daca nu facem un minim demers de analiza personala pentru a vedea cu ce modele venim din familia de origine, care erau emotiile "permise" si care cele "interzise" sau "mascate", ce trairi am avut noi la varsta copilariei si ce repercusiuni a avut manifestarea acestora. Deoarece, de cele mai multe ori, nu constientizam tabloul general, judecata ne poate fi intunecata de aspectele foarte sensibile ale trairilor emotionale.
    Daca eu ca adult nu exprim furia in niciun context, pastrand totul in interior, imi va fi destul de greu sa-i permit copilului meu sa o faca si cu atat mai greu sa-i arat maniere sanatoase de a o face.
  • maria ilincescu
    maria ilincescu    28.03.2011 - 10:15
    Starea emotiva il transforma intr-un om fara logica si fara continuitate in actiuni.Daca il soliciti pe copil la spectacole chiar daca ar recita o singura strofa, daca tot timpul ai dezbateri pro si contra si-i dai frau liber imaginatiei,il folosesti la activitati practice .. ii explici cat pierde daca este emotiv .sunt sigura ca va veni succesul asteptat
  • virgelitan
    virgelitan    18.03.2011 - 07:32
    Pe scurt: un articol foarte bun!
  • Gabi Alama
    Gabi Alama    16.03.2011 - 11:54
    Si noi, parintii trebuie sa invetam sa ne gestionam emotiile negative. Multi dintre adulti nu stiu intotdeauna cum sa faca fata furiei, tristetii sau fricii. Sunt abilitati pe care le putem dobandi destul de usor daca ne propunem cu adevarat acest lucru.
  • Delia Lungu
    Delia Lungu    16.03.2011 - 07:59
    @Calina Iti multumim mult pentru aprecieri. Te invitam oricand sa ne spui ce recomandare concreta ai folosit si apoi sa analizam impreuna daca a avut sau nu un impact.

    Articolele pot fi utile in masura in care suntem dispusi sa schimbam ceva in comportamentul nostru de parinte si sa implementam in viata de zi cu zi recomandarile pe care le consideram potrivite. Simpla citire a unui articol este doar un mic pas in acest demers.

    Consideram ca articolele noastre isi ating scopul in masura in care viata dvs. de parinte devine mai buna.
  • Utilizator Anonim
    Fiscutean Calina    16.03.2011 - 07:22
    Articolele sunt extrem de punctuale si te ajuta, pe tine, ca parinte, sa iei deciyii potrivite in situatii dificile pentru tine si copilul tau.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe