characters characters

Despre delincventa juvenila- perspectiva unui psiholog

Propus de: Maria Ghioldis   |   13 august 2010    |   10231 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.

"Lumea delincventei juvenile este o lume trista, o buna parte din acesti copii au deja "aripile frante"Cum pot fi recuperati copiii delincventi? Care sunt factorii care ii imping pe copii catre alegeri atat de gresite, care le pun in pericol viitorul? Ce solutii au parintii in aceasta situatie? Despre toate acestea am vorbit cu doamna Maria Ghioldis, psiholog in cadrul Serviciului  Protectie Copil Delincvent.

 



1. Care sunt statisticile privind fenomenul de delincventa juvenila din 2009/2010 raportat la anii de dupa 1989? Care este tendinta?

In ceea ce priveste fenomenul de delincventa juvenila, acesta a capatat amploare in ultimii ani, cu toate eforturile depuse de institutiile implicate, de specialisti si de comunitate.




Poate probabil si pentru faptul ca pana la varsta de 14 ani copiii care savarsesc fapte penale nu raspund penal. In lipsa unui interes din partea parintilor, a unui mediu securizant, acestia nu sunt constienti de ceea ce li se poate intampla, cred ca daca pana la 14 ani nu li se intampla nimic, cu ce ii afecteaza faptul ca recidiveaza? Asta ii face sa spuna cu nonsalanta in fata politistului si a reprezentantului care participa la audieri ( de cele mai multe ori un specialist desemnat, si nu un reprezentat legal din partea familiei copilului): "Ce puteti sa imi faceti? Nimic. Pana la 14 ani nu patesc nimic!" Lucrurile nu stau chiar asa. Desi le este explicat faptul ca li se intocmeste un dosar si continuand sa recidiveze, faptele savarsite se adauga la acel dosar, urmand ca dupa 14 ani sa raspunda pentru ele in fata instantei, de cele mai multe ori aceste discutii raman undeva in camera unde s-a petrecut audierea, foarte putini dintre copii ajung sa aiba un insight si sa isi schimbe cursul vietii.  Chiar si in urma unui program de consiliere, sansele ca acesti copii sa faca schimbari majore in viata lor sunt destul de mici.

In ceea ce priveste statistica pot spune ca in cadrul Serviciului Protectie Copil Delincvent din cadrul Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sector 1, numarul de copii audiati pe anul 2010 (audiere inseamna ca acel copil a savarsit o fapta penala si este prins de politie in urma unei sesizari, sau in flagrant si interogat cuprivire la faptele sale. Copilul are dreptul ca aceste audieri sa decurga in prezenta unui reprezentant din familie, sau in cazul in care acest lucru este imposibil, al unui reprezentant al Serviciului Protectie Copil Delincvent, pentru ca audierea sa se desfasoare in acord cu interesele superioare ale copilului) a crescut comparativ cu 2009.


Numarul celor care frecventeaza programele de consiliere si psihoterapie se mentine constant, dat fiind faptul ca foarte putini doresc de buna voie sa participe la aceste programe. De obicei sunt trimise sesizari din partea politiei si prin instituirea masurii de supraveghere specializata acesti copii sunt inclusi in astfel de programe.

Din pacate nu exista centre specializate pentru copiii delincventi, cel putin in Bucuresti.  Poate si acesta este inca un motiv in plus pentru care recidivele sunt atat de multe.

2. Puteti sa ne detaliati cel mai recent program de prevenire a delincventei juvenile pe care il desfasoara institutia in cadrul careia profesati?

Cel mai recent program pe care il desfasuram este "Impreuna pentru viitor". Este un program de preventie desfasurat in scolile de pe raza sectorului 1 si se adreseaza claselor I-VIII.




3. Ce metode utilizati pentru a mobiliza comunitatea si a o implica intr-un astfel de program?

Mobilizarea comunitatii in prevenirea delincventei este esentiala si trebuie sa vizeze implementarea unor programe eficiente care se adreseaza factorilor de risc din viata copilului si adolescentului ce pot determina in viitor aparitia unor comportamente delincvente, dar si factorilor personali si institutionali ce pot contribui la dezvoltarea sanatoasa a copiilor.

Specific, cele mai de succes programe pentru prevenirea delincventei juvenile includ urmatoarele elemente:

  • se adreseaza cartierelor in care exista cele mai numeroase probleme si identifica factorii de risc si factorii protectivi din viata copilului si adolescentului;
  • au ca grup tinta populatia expusa la un mare numar de factori de risc;
  • se adreseaza unor factori multipli ce pot fi identificati in interiorul familiei, scolii si grupului de egali.


Cheia preventiei eficiente o constituie reducerea factorilor de risc din viata copilului si inlocuirea acestora cu factori protectivi. Pentru a realiza acest lucru, judecatorii, ofiterii de probatiune, politistii, profesionistii din domeniul serviciilor de asistenta sociala, primariile si liderii comunitari, mass media, parintii si copiii, trebuie sa puna in practica intreaga lor expertiza personala si colectiva, referitor la ceea ce "functioneaza" in prevenirea delincventei.

Preventia centrata pe risc are o importanta deosebita pentru reteaua comunitara, intrucat mobilizeaza mai multe persoane din diferite domenii ale vietii sociale, intr-o maniera in care alte programe nu o fac. Folosirea modelului de preventie centrat pe risc s-a dovedit a fi un element unificator pentru cetateni, oferindu-i comunitatii un punct de plecare in implicarea mai multor actori sociali diferiti.

4. Delincventa juvenila are loc atat in familii in care statutul social este ridicat, cat si in cele cu statut economic scazut. De ce nu apar diferente? Care sunt cauzele comune?

Delincventa juvenila se manifesta atat in familiile cu statut socio-economic mai ridicat, cat si in cele cu statut socio-economic mai scazut dat fiind faptul ca aceiasi factori de risc actioneaza idiferent de statutul socio-economic. Factorii de risc sunt factori ce apartin copilului (probleme de sanatate mintala, consum de droguri, alienare si rebeliune, agresivitate si conduita improprie, impulsivitate, inteligenta verbala sub medie, lipsa constientizarii rezultatelor actiunilor proprii, imaturitate morala si emotionala, abilitati scazute de rezolvare a problemelor, performante scolare reduse); factori ce apartin familiei (lipsa supravegherii din parte familiei, practici disciplinare irationale si ineficiente, istoric infractional familial, atitudini permisive ale parintilor referitoare la droguri, infractionalitate si delincventa, conflict  familial extrem si ostilitate); factori ce apartin scolii (absenteism, note mici, esec scolar in clasele primare); factori ce apartin grupului de egali (asocierea cu alti delincventi, apartenenta la o gasca de cartier); si factori ce apartin comunitatii (expunerea la violenta si la trafic de droguri, norme comunitare permisive si favorabile consumului de drog si violentei, cartiere sarace cu o rata ridicata a somajului).

Din perspectiva mea si din experienta pe care o am, eu consider insa ca familia este cea mai responsabila pentru cursul vietii copilului. Lipsa comunicarii, a atentiei, a dragostei, a supravegherii, prezenta conflictelor, a actelor de violenta, a abuzurilor de orice natura, a unei conduite ambivalente din partea parintilor in relatie cu copiii nu duc decat la traume emotionale asupra copiilor, acestia devenind un simpom si dezvoltand la nivel comportamental  acte antisociale, comportamente indezirabile, ele nefiind practic decat un strigat de ajutor din partea copiilor.- "Ma vedeti? Eu sunt aici!"  

In cazurile cele mai nefericite, in care familia nu mai exista, persoanele de referinta sunt cele care preiau aceasta sarcina; copiii au nevoie de modele, iar ceea ce noi ca parinti si ca sociatate le oferim, ei absorb precum un burete. Ce putem spune despre un copil care toata viata lui asta a vazut si trait: violenta, conflicte, nesiguranta? De unde sa stie altceva? Asta este ceea ce el a invatat, si astfel se va comporta.

 


 
5.  In cazurile de delincventa juvenila, se ofera si servicii gratuite de consiliere si psihoterapie pentru copii, dar si pentru parinti? Daca da, care ar fi principalele impedimente cu care se confrunta psihologul in relatia cu parintii? Dar cu adolescentii?


In ceea ce ma priveste, este absolut necesar sa lucrezi si cu familia copilului. Acolo unde este posibil si parintii doresc sa se implice, am lucrat intotdeauna si cu acestia. Si recunosc, rezultatele au fost mult mai bune.

Impedimentele cu care se confrunta psihologul in relatia cu parintii ar fi ca acestia considera ca problema este copilul, nu  ca ei ar avea o problema, se asteapta cumva ca psihologul sa ia copilul si "sa il repare", asteptand rezultate imediate.
In ceea ce riveste relatia cu copilul, daca acesta este adus de parinti, psihologul este privit ca un fel de aliat al parintilor, ca cineva care va face ceea ce doresc parintii.

Aceste lucruri se reglementeaza odata ce se construieste relatia terapeutica, odata ce atat copilul, cat si parintii capata incredere, se simt ascultati si intelesi.
 
6. Care este rata de recuperare a copiilor delincventi? Cat la suta din ei “recidiveaza”?

Prognosticul pozitiv pentru copiii  delincventi il constituie familia, sau persoane de referinta care se implica si vin in intampinarea nevoilor copiilor. Este foarte greu sa provoci schimbari de profunzime si de durata in personalitatea copiilor atata timp cat mediul in care se reintorc nu le ofera siguranta, nu le ofera caldura emotionala, posibiltati de dezvoltare si crestere emotionala. Si intotdeauna depinde de ceea ce va face copilul cu achizitiile pe care le-a dobandit.

Eu, ca psiholog, pot sa ii ajut sa resemnifice, sa dea un alt sens experientelor traumatizante, sa priveasca din alta perspectiva ceea ce li s-a intamplat in istoria lor de viata, sa isi descopere resursele de a face fata acestor experiente pe viitor, sa devina mai constienti de ei si de emotiile lor, dar implementarea tuturor acestor achizitii, castiguri dobandite pe parcursul terapiei nu mai tine de mine, ci de fiecare copil in parte, de ceea ce hotaraste sa faca in propria viata.

Niciodata nu am fost de acord cu eticheta "irecuperabil". Oricat de mica, si o schimbare tot se inregistreaza. Nici un om nu este irecuperabil, oricat de grave ar fi cazurile de care vorbim, si spun asta referindu-ma la partea emotionala, la ceea ce fac eu ca psiholog. Si in boala psihica se stie, psihoterapia aduce schimbari. Tocmai de aceea imi permit sa nu fiu de acord cu aceasta eticheta.

La copiii delincventi, in schimb, recunosc, rata succesului este mai mica in afirmarea vindecarii complete, in sensul ca recidivele sunt destul de multe in aceste cazuri. Ma multumesc cu ceea ce pot face eu, si atat cat pot face in conditiile in care de cele mai multe ori clientii nu isi doresc cu adevarat sa se schimbe, in conditiile in care mediul nu este propice acestei schimbari. Cred ca mai mult de jumatate din cazurile cu care m-am confruntat si ma confrunt nu au fost pe deplin rezolvate. Schimbari si o oarecare imbunatatire am obtinut in toate cazurile cu care am lucrat, dar au fost foarte putine cele in care beneficiile psihoterapiei s-au vazut cu adevarat, si acest lucru tocmai din perspectiva celor mentionate pana acum.
 
7. Ce ati invatat din lucrul cu copiii delincventi?
De la copiii delincventi am invatat cat de importanta este comunicarea, dragostea si intelegerea, familia. Este vorba de fapt de valorile pe care le are fiecare, pentru ca fiecare om cunoaste aceste lucruri, dar, experientele de viata ale acestor copiii m-au facut sa le apreciez poate la adevarata lor valoare.
 
8. Ce ii sfatuiti pe parintii ai caror copii au realizat un act delincvent? Cum ar trebui sa reactioneze un parinte aflat in aceasta situatie?
 
Pe parintii ai caror copii au realizat un act delincvent ii sfatuiesc sa caute sprijin la persoane avizate, la specialistii care ii pot ajuta sa iasa din astfel de situatii oferindu-le o mai buna intelegere asupra celor intamplate, ajutandu-i sa isi optimizeze atat relatiile dintre ei cat si propria viata.
 
9. Povestiti-ne despre un caz care v-a impresionat sau care v-a ramas in memorie.

Pentru mine toate cazurile cu care am lucrat au fost unice. Fiecare are istoria proprie de viata, fiecare are personalitatea lui si aduce cu sine in momentul intrarii in cabinetul meu o lume facinanta. Ca specialist nu am facut niciodata diferente intre oameni, sau intre cazuri in sensul ca un caz ar fi mai impresionant decat altul, sau mai interesant decat altul. Daca ar fi sa imi amintesc cate ceva despre fiecare caz in parte, o pot face. Fiecare mi-a ramas in memorie, dar intr-adevar lumea delincventei este o lume trista, o buna parte din acesti copii au deja "aripile frante".  
 
 
10. Orice altceva doriti sa adaugati.
Mi-as dori ca oamenii sa creada ca exista puterea in fiecare dintre noi sa fim mai buni, mai atenti unii la nevoile celorlalti, sa creada ca au resurse pentru a iesi castigatori in lupta cu greutatile vietii.

Multumim doamnei psiholog Maria Ghioldis pentru disponibilitate si implicare.

"Sunt psiholog de 7 ani, timp in care am lucrat in cadrul Serviciului  Protectie Copil Delincvent, iubesc copiii si doresc sa ii ajut asa cum pot si fac ceea ce tine de mine, am si eu un baietel de 3 ani si 5 luni si ca orice parinte imi doresc sa creasca si sa fie fericit, intr-o lume in care sa stie totusi ca exista si lucruri frumoase, dar si lucruri mai putin placute..
Ca profesionist am urmat doua formari, psihoterapia cognitiv-comportamentala si psihoterapia experentiala, imi place ceea ce fac, imi place sa lucrez cu oamenii si cu copiii mai ales, una din pasiunile pe langa psihologie si psihoterapie este si desenul, pe care il mai practic din cand in cand impreuna cu fiul meu. Imi place si muzica, consider ca este o alta cale de acces la sufletul omului.
"

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe