characters characters

Dezbatere - Esti de acord ca notele copilului tau sa fie anuntate in prezenta tuturor parintilor din clasa, in cadrul sedintei cu parintii?

Propus de: p5mar   |   15 martie 2011    61

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.


Sedintele cu parintii sunt ocazii de a lua legatura cu profesorul sau invatatorul copilului tau, de a afla cum te poti implica in educatia sa si cum poti sa initiezi un parteneriat cu scoala si cadrele didactice.


De obicei, la sedinta cu parintii, afli si cele mai recente note pe care le-a luat copilul la scoala. In unele clase, rezultatele copilului sunt anuntate in prezenta tuturor parintilor, in timp ce in altele, notele sunt comunicate parintelui in particular.



Esti de acord ca notele copilului tau sa fie anuntate in prezenta tuturor parintilor din clasa, in cadrul sedintei cu parintii?
26% da
Tu ce parere ai ?
nu 74%

Maria Mihali

Stimatilor, cine da dreptul unui cadru didactic să intre cu bocancii murdari de ”intentii bune” in inima unei familii? Prezentarea unor calificative sau note care poarta amprenta subiectivitatii (subiectivitate care variaza inte 20 si 40 la suta din calificativ sau nota respectiva) nu face altceva decat sa-i ridice in salvi pe unii si sa-i denigreze pe altii. Acesta este un atac la persoana (familia)dar si la personalitatea copilului. Am vazut suficiente conflicte intre parinti generate de prezentari publice a situatiei scolare si stramutate in timp catre copii. Rani adanci care raman si pe care, unii dintre voi parintii, le aveti si acum. NU PERMITETI CADRELOR DIDACTICE CA DIN NEGLIJENTA, NEPASARE SAU ALTE MOTIVE TOTAL SUBIECTIVE, SA INCALCE Confidentialitatea. Depinde de voi.

loredanaramona

Notele copilului meu ne privesc doar pe noi, parintii copilului,impreuna cu institutorul trebuie sa gasim solutii.Nu vad necesar si logic sa se dezbata informatii legate de activitatea scolara a copilului meu cu intreg alaiul de parinti.Orice alte probleme legate de grup pot fi discutate cu toti parintii.

Rusu Carmen

Indiferent de notele inregistrate de catre copilul tau intr-un an scolar, acesta are nevoie de intimitate si confidentialitate. Sunt parinti care gresesc comparandu-si propriul copil cu restul clasei, uitand de faptul ca este o personalitate distincta, cu zile bune sau mai putin bune, cu note care pot sau nu sa reprezinte adevarata valoare si capacitate intelectuala a copilului. Si astfel, pot aparea situatii prin care copilul, pus in posturi fericite sau mai putin fericite, sa fie interesat sa "alerge" doar dupa note si nu sa-si formeze un bagaj de cunostinte necesare si utile pe parcursul vietii.

Gabi Alama

Nu mi se pare o modalitate potrivita de a anunta notele copilului. De altfel, invatatoarea copilului meu si apoi doamna diriginta au comunicat tot timpul notele copiilor la finalul sedintei, fiecarui parinte in parte.

b.gabriella

Cred ca este mai confortabil pentru parinti sa afle notele in particular, fata in fata cu profesorul. Pot fi evitate astfel situatii neplacute. Pe de alta parte, intalnirile cu cate un singur parinte pot sa aglomereze programul cadrului didactic, asa ca este de inteles de ce unii profesori nu aleg aceasta varianta.

Alte dezbateri