characters characters

Culori si ganduri

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   07 mai 2014    |   1122 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/awesomesa/4481649376/in/photostream/

Pentru mine, nu-i lucru mai urat pe lume decat sa strici sufletul unui copil. Sa-l murdaresti, sa-i pui acolo, samanta de rasism, ura si rautate. Fiecare pui de om se naste curat, fara sa aiba-n minte diferentieri: oamenii sunt oameni, toti la fel si egali, indiferent de unde vin, ce culoare au, ce obiceiuri si credinte. Pe Ionut l-am plimbat prin lumea mare de cand era un pui de om, a intrat in contact cu oameni de peste tot, de culoare, imbracati “ciudat”, cupluri mixte si mereu i-am raspuns la intrebari, cinstit, ca unui om mare. Oamenii de alta culoare, sunt tot oameni ca si noi, vezi, mami e blonda, tata e brunet, asa e si cu nuantele pielii. Nenea acela il iubeste pe celalalt nene, asa cum mami si tati se iubesc. Fiecare e liber sa aleaga cum vrea si cu cine vrea sa-si traiasca viata.

Dar Ionut nu e doar cu noi, copilul traieste inconjurat si de alti oameni cu alte idei si aici, aici e partea cea mai grea din meseria de parinte. Cum sa-l tii departe de toata uratenia lumii? De rautate?

Grecii, imi explica sotul meu, nu au fost mereu rasisti. Doar in ultimii ani, de cand cu recesiunea si problemele financiare, cauta sa arunce vina pe altii. Imigrantii sunt multi, au gasit coridor inspre Europa prin Grecia, lucreaza pe bani putini si nu au pretentii mari, sunt de alta religie (tema spinoasa intr-o tara majoritar ortodoxa), au alte obiceiuri. Au inceput cu albanezii, romanii, bulgarii in prima faza, acum tara le e plina de pakistanezi, afghani, indieni. Oamenii stramba din nas cand ii vad si cat e de usor sa pui etichete. Rasismul asta se transmite din generatie-n generatie si ce-i mai trist, auzi copii aruncand vorbe urate catre oameni a caror singura greseala e faptul ca sunt diferiti. Soacra-mea stramba din nas la semafor cand un baietandru inchis la culoare vine si vrea sa spele parbrizul. “Eu negrilor astora nu le dau niciodata bani!” spune ea (ea, care e o femeie extraordinar de buna si de blanda). Eu tac, il platesc si nu comentez. Ionut aude – cu siguranta aude, sta in spate si inregistreaza tot. “Mami, de ce nu vrea bunica sa-i dea bani? Daca spala, ii dam bani, nu-i asa?” Ma credeti ca nu stiu ce sa raspund?

Ionut e cu gripa. Febra si chin pe capul nostru cica ca e doar un virus, nu-i motiv de stres. O doamna isi da cu parerea “Cu toti negrii astia ce vin de peste tot, nu-i de mirare ca e plin de virusuri! Pe vremea noastra nu se imbolnaveau copiii asa de des”. Eu fac ochii cat cepele, Ionut nu da semne sa priceapa ce tocmai am auzit si serios vorbind, mi se face scarba de oamenii care ma inconjoara.

La locul de joaca, in urma cu ceva vreme, eu cu Ionut vorbeam pe limba noastra. O mucoasa cat un cot incepe sa-i explice alteia cum “in Grecia trebuie sa vorbeasca toti doar greceste si cine nu vrea sa plece de unde a venit”. Imi lasa gust amar intreaga discutie, si ma doare sa vad suflete intinate la nici cinci ani.

Am citit candva un articol extrem de interesant care mentiona faptul ca da, e adevarat, copiii nu se nasc rasisti, dar trebuie educati de mici, pentru a nu deveni. Ei aud una alta si in clipa in care noi, parintii nu le explicam, nu aducem in discutie astfel de subiecte, ei isi vor forma opiniile dupa cei din jur. Si asta, cu siguranta, nu e mereu un lucru bun. Drept urmare, am cumparat o groaza de carti, citim si discutam: suntem toti oameni, indiferent de unde venim, de culoare, de religie, de obiceiuri.

Sunt tot mai convinsa ca e nevoie de interventia noastra a parintilor pentru ca ai nostri copiii sa creasca intr-o lume mai buna. Zilele trecute, Ionut ii spune bunicii lui sa-l duca la un santier de pe un camp alaturat casei ei.

-       Nu are rost sa mergem acum, varul tau nu e acolo! Nu e nimeni acolo! spune ea

-       Ba da, cred ca e acolo negrul ala (* in limba greaca, cuvantul folosit de Ionut are sens peiorativ, suna asa de urat de mi se face pielea de gaina doar gandindu-ma!)

Ma opresc langa el, cobor la nivelul lui si-l intreb:

-       Omul acela nu are un nume?

-       Nu stiu, e negru! Asa-l striga si bunicu’ si toti!

-       Ok, dar el cu siguranta are un nume. Si tu esti alb, dar nimeni nu te striga albiciosule, asa-i?

-       Pe mine ma cheama Ionut.

-       Si pe domnul acela il cheama cu siguranta cumva. Daca vrei sa stii cum il cheama, intreaba-l.

Apare acasa dupa vreun ceas.

-       Cum a fost? intreb eu

-       A fost… aaaa, doar … aaaa…. domnul acela acolo. Dar nu l-am intrebat cum il cheama, ca mi-a fost rusine. Daca vrei mergem data viitoare impreuna si intrebam, bine?

O tuleste la joaca si simt ca e loc de speranta.


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe