characters characters

Cresterea unui copil responsabil?

Propus de: Pana Cristina-Mariana   |   26 mai 2009    |   2345 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.


 Daca un copil ar putea sa isi exprime sentimentele prin cuvinte, cu siguranta acestea ar suna astfel: „draga mami si tati, stiu ca din cauza lipsei de timp sunt lasat la o gradinita (cresa), cu bunica sau cu bona, intrebandu-ma adesea, daca nu cumva ati uitat de mine ? Sau ca sunteti mai preocupat uneori si uitati sa-mi zambiti sau ca din cauza unor resurse financiare nu ne permitem jucaria cea frumoasa, iar discutiile voastre nu se mai termina, ca si cand eu nu as fi aici…eu va iubesc si nu astept decat iubire”.

Copiii invata mai intai prin imitarea comportamentului adultului. Ce parinte nu ar vrea ca copilul lui sa fie crescut ca la carte ? Si totusi se intampla ca din diferite cauze (de ex. cele enumerate mai sus) sa apara acele comportamente nedorite ale copilului dvs.

Exemplu de comportamente neadecvate: vi s-a intamplat ca trezindu-va dimineata sa nu puteti sa plecati din casa, decat cu tipete, plansete si tavaliri pe jos ? Vi s-a intamplat ca ajunsi la gradinita copilul sa nu poata sa se desprinda de dvs. ? Sau in week-end mergand la cumparaturi sa umpleati cosul cu produse, care nu au fost trecute in prealabil pe lista ? Sau ca facand curetenie prin casa, sa descoperiti ca jucăriile nu sunt niciodata la locul lor ? Sau, cand tocmai ati pus masa, copilul sa inceapa un joc nou, sustinand ca nu ii este foame ? Iar desprinsul din fata TV si al calculatorului este de fiecare data un infern ? Aceste comportamente nepotrivite se manifesta adesea : cand nevoile copilului nu sunt satisfacute, nu-si poate manifesta independenta, autonomia, cand este umilit, sfidat, etichetat (semeni cu.. ; nu esti la fel de bun ca fratele tau ), cand se vorbeste pe un ton ridicat, cand este controlat excesiv, cand sunt asteptari prea inalte in raport cu varsta copilului, cand nu este respectat, ascultat activ si iubit.
Consecintele acestor comportamente marcheaza copilul adesea pentru toata viata: o imagine de sine deficitara, o stima de sine scazuta, timiditate, precum si lipsa increderii in fortele proprii, etc.
Acestea sunt doar cateva exemple de comportamente nedorite ; cu siguranta o zi din viata dvs. este plina de „evenimente”, intalnindu-va cu situatii din cele mai neobisnuite.

Recomandari pentru parinti : „cum sa crestem un copil responsabil ?”

comportamente imediate : Cand ati spus ultima data copilului dvs ca-l iubiti ? Este timpul sa o faceti ; Cand v-ati ascultat ultima data copilul, fara a-l ignora sau a va preface ca auziti cand de fapt gandurile dvs. zboara in alta parte ? nu mai amanati ; Cand i-ati apreciat si admirat desenele si lucurile special facute pentru dvs. ?...este timpul.

comportamente pe termen mediu si lung: vorbiti calm, cu multa rabdare, daca ridicati tonul ati pierdut situatia de sub control ; ignorati comportamentul negativ- riscati, daca-i acordati atentie, sa-l amplificati ; pedepsiti comportamentul si nu copilul (violenta fizica nu este recomandata in nici o situatie – copilul are nevoie de atentie si apreciere- in plus bataia este tot o atentie dar negativa, mai buna sa zicem decat ignoranta dar cu efecte negative pe termen lung) ; faceti-va timp pentru copilul dvs. (o plimbare in parc, mergeti la teatru, etc. ) ; fixati reguli si respectati cele spuse, altfel riscati sa nu vi se mai ofere credibilitate ; nu amenintati, copilul si nu-i promiteti lucruri pe care stiti ca nu i le puteti oferi ; evitati formula „daca..atunci”, precum si „nu-ul” : formulati fraza intr-o maniera pozitiva ( Nu te urca pe masa ! devine La masa se sta pe scaunel ! ) intrucat copii au tendinta de a face exact contrariul tocmai pentru a-si manifesta personalitatea.

Va propun, de altfel, sa continuam acest discurs printr-un exercitiu simplu pe care-l puteti incerca acasa.! Astept sa-mi comunicati solutiile dvs. si cum a reactionat copilul. Invatati cum sa comunicati cu copilul dvs. Nu este niciodata prea devreme, comportamentele bune se deprind de mic copil.

1. Identificati un comportament nedorit al copilului dvs.
2. Identificati cauzele comportamentului.
3. Gasiti solutii dintre cele recomandate sau altele.


Astept sa-mi scrieti cum a reactionat copilul, ce solutie a fost mai indicata pentru situatia dvs. Am incredere in vointa dvs. de a va intelege mai bine copilul si micul lui univers.

Drd. Pană Cristina-Mariana

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Utilizator Anonim
    Liviu Gavrila    26.06.2009 - 19:12
    Intradevar, acest comportament indica singuratatea si tristetea lui. Ramane sa facem ceva pt a schimba in mai bine tot ceea ce putem legat de timpul petrecut si calitatea acestuia.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe