characters characters

Carmen Palcu Adam: despre parenting, imaginatie si provocarile rolului de parinte

Propus de: SuntParinte.ro   |   05 noiembrie 2013    |   1467 vizualizări
Pentru ca ne place sa aflam cat mai multe povesti din viata parintilor, conitnuam seria interviurilor cu mamici si tatici cunoscuti. Carmen Palcu Adam este actrita la Teatrul Ion Creanga, unde coordoneaza programul „Educatia timpurie” (spectacole dedicate categoriei de varsta 0-6 ani) si este mama a doua fetite, Natalie, 4 ani si Anastasia, aproape 2 ani. Asadar, avem multe de aflat de la Carmen despre parenting, imaginatie, educatia copiilor, teatru si despre provocarile pe care le presupune mentinerea unui echilibru intre cariera si rolul de parinte.

Viata poate fi un miraj?
Depinde cum o traiesti! Daca esti mereu ancorat in prezent, nu prea are cum sa fie un miraj in sensul acela de inchipuire desarta, cum il traduce DEX-ul.
Ca sa fiu sincera, de fapt, cred ca traversam cu totii o etapa in care viata e un miraj in sensul frumos in care imaginatia prinde viata si totul e posibil, iar asta poate sa te ajute mult.
La inceput de drum e chiar constructiv sa crezi ca toate visele tale se pot implini, pacat ca aripile pe care crezi ca te poti baza in clipa aia, se tot taie pana ajungi sa te izbesti de concret la un moment dat, iar acolo mirajul se cam termina.

Si daca tot vorbim de “miraj” ne poti spune mai multe despre spectacolul de teatru „Miraj intr-un OU”?
Este vorba despre spectacolul de teatru dedicat celor mai mici spectatori ai Teatrului Ion Creanga, cu varsta de 2-5 ani, si vorbeste exact despre inceputul imaginatiei.
Este mirajul bun care ia nastere in OU, la inceput de drum, cum spuneam si mai devreme, care te ajuta sa visezi si te face sa-ti intinzi increzator aripile.
E o idee foarte simpla dar sustinuta foarte complex pentru aducerea ei in concret de catre o echipa foarte valoroasa in frunte cu regizoarea Daniela Andrei, cu care ma aflu acum la a doua colaborare in Teatrul Ion Creanga (am lucrat la spectacolul „LaLaLaDoDo” tot impreuna), si care a condus si dezvoltat ideea mea pentru acest spectacol, dandu-i valente pe care eu nici nu le gandisem.
Spatiul in care se desfasoara actiunea este un OU translucid supradimensionat cu tripla functionalitate ,iar ideea si realizarea ii apartin unui arhitect care debuteaza cu acest proiect in scenografie si care se numeste Adrian Adam, si suntem la prima colaborare pe plan profesional, avand in vedere ca acasa facem echipa tot timpul.
Pe coaja acestui OU se naste imaginatia sub forma unei proiectii animate ce poarta semnatura lui Razvan Ciorsac, iar la fiecare spectacol acesta proiectie care imi este de fapt partener de joc, eu fiind dealtfel singura in OU (in rol de galbenus – metaforic vorbind), este la mana lui Cornel Ilie, colegul meu de la pupitrul de lumini.
Pentru ca toata piesa vorbeste despre o lume imaginara frumoasa, si pentru ca in final vorbim despre sinestezie – asocierea culorilor cu sunetul, aveam nevoie de o muzica originala care sa sublinieze si sa evidentieze aceasta idee, si am avut astfel sansa sa colaboram cu Bazooka (George Siia) – Moonlight Breakfast care a compus Mirajul sunet cu sunet pentru spectacolul nostru.
Reprezentatia Teatrului Ion Creanga, „Miraj intr-un OU”, tine doar 30 de minute, dar fiecare minut e foarte intens si indelung lucrat, dezbatut si reasezat – ma refer aici cu precadere la momentele coregrafice, sau mai bine zis de miscare scenica, lucrate cu maestrul coregraf Pastorel Ionescu – intr-o adevarata efervescenta creatoare.
Acest proiect este conceput ca facand parte din proiectul european Small Size - Big Citizens, si a avut parte de atenta supraveghere a psihologului consultant Carmen Anghelescu, Sef Departament Educatie Timpurie, Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala Step by Step.

Poarta-ne putin printre culisele celor mai dragi proiecte profesionale in care te implici in prezent, inclusiv in cele ale Festivalului International de Teatru pentru Copii „100,1.000, 1.000.000 de povesti”.
Festivalul nostru tocmai s-a incheiat. Am vazut multe spectacole valoroase in cadrul festivalului de anul acesta, iar faptul ca acest eveniment are loc an de an, la inceput de stagiune, ne face sa plecam cu dreptul de fiecare data, eu asa simt. E ca un impuls, te incarca in asa fel incat te face sa-ti doresti sa joci, sa fii bun si sa nu cobori stacheta. Cumva prezenta acestui festival pe scena Teatrului Ion Creanga, obliga trupa la performanta. De asemenea, interesul tot mai crescut al publicului imi intareste convingerea ca efortul intregii armate care se ocupa de buna desfasurare a acestui festival, nu e in zadar. Interesul ramane concentrat spre Teatrul Ion Creanga si dupa festival, sala e plina, scopul e atins.
Dorim sa atragem un public cat mai variat, cu atentie spre copiii putin mai mari care vin la teatru cu parintii, in weekend.
Pentru acestia, putin mai mari, joc in cateva spectacole care au facul deja traditie pe scena Teatrului Ion Creanga: „De-as fi Scufita Rosie”, „Inima Rece”, „Harap Alb” sau spectacolul muzical „Cand jucariile spun pa!”, care a facut o scurta pauza in stagiunea trecuta si pe care speram ca il vom relua in curand.
Un program pe care il iubesc mult si a carui coordonare am preluat-o din 2012 se numeste „Educatia timpurie” (spectacole dedicate categoriei de varsta 0-6 ani), initiat de maestrul Cornel Todea in 2005. Am facut parte din primul spectacol al acestui program, „Baloane colorate”, in regia Ancai Sigartau, in 2005 si am continuat cu „LaLaLaDoDo” in 2007 si cu „Miraj intr-un OU” in 2013.
Recunosc ca de cand sunt mama, acest program are o importanta majora pentru mine. Imi dau seama de valoarea programului pe zi ce trece, vazand efectul acestui gen de spectacole asupra fetelor mele - Natalie- aproape 4 ani si Anastasia – aproape 2 ani.
De ce povestesc despre acest gen de spectacole si nu despre orice spectacol? Pentru ca primul pas este foarte important. Iar aceste spectacole sunt gandite in asa fel incat sa-i deschida celui foarte mic gustul pentru teatru intr-un mod foarte bland, sa nu-l suprasolicite, sa nu-l sperie, sa nu-i testeze limitele rabdarii si asa destul de fragile. Sigur ca nu este o reteta valabila in procent de 100% pentru toti copiii. Unii se acomodeaza mai greu, altii din prima.

Carmen Palcu Adam Cum se desfasoara o zi din viata mamicii si actritei Carmen Palcu Adam?
Sunt o mamica obisnuita, uneori destul de obosita de toate grijile si responsabilitatile cu care vin la pachet aceste daruri, cum le consider eu pe fetele mele. Asa ca, banal sau nu, dimineata mi-as dori sa dorm mai mult. Am doua fete foarte active si matinale, se trezesc de cele mai multe ori inainte de ora 7.
Am noroc cu sotul meu care preia o mare din responsabilitati (incercam sa impartim echilibrat sarcinile), asa ca el se ocupa de Natalie, o duce, o ia de la gradinita, iar eu, cand nu am spectacol raman cu Anastasia, pregatim micul dejun si ascultam muzica, dansam, modelam plastilina, coloram, croitorim, ne jucam cu papusile, iesim afara unde ne jucam cu Figaro – motanul nostru, desenam cu creta pe jos, calcam prin toate baltile cand ploua, citim povesti.
Incerc oricum sa le iau cand pot, iar in weekend fie vad spactacolele, fie se joaca pe la cabine cu copiii celorlalti colegi la fel de norocosi ca si mine.

Cum impaci rolurile de mama si de actrita?
Reusesc sa impac cele doua roluri numai cu foarte mult ajutor. Le compatimesc pe femeile care nu au parte de ajutor. Uneori mi-e greu mie cu tot ajutorul din lume, nu vreau sa ma gandesc prin ce trec alte femei. Mama mea a facut naveta Husi-Bucuresti cam la fiecare doua saptamani de cand o am si pe Anastasia, iar in restul timpului am o bona extraordinar de implicata si de afectuoasa care ma ajuta cu ambele fete ca sa pot eu sa fiu actrita.
Cand incep lucrul la cate un spectacol nou e cel mai greu, pentru ca trebuie sa focusezi energia in mai multe directii. Eu sunt genul de actrita care dau totul, ma implic 200%, indiferent ca este spectacol sau doar repetitie.
Atunci se intampla sa vin acasa stoarsa de energie, iar fetele ma iau de proaspata si trebuie sa fac cumva sa ma remontez.
Stagiunea trecuta am fost asa dupa lucrul la „Miraj intr-un OU”. Nu e usor, pentru ca fetele sunt inca mici si au nevoie aproape permanenta de atentie si implicare.
Am norocul si sa dublez foarte multe desene animate si fetele sunt foarte mandre sa auda desene cu vocea mamei. Sigur ca nu scap acasa de citit povesti pe roluri, cu voce pentru fiecare personaj, ceea ce-l obliga si pe tati sa-mi tina locul cu talent cand lipsesc. Asta e, meseria se fura!

Ce rol crezi ca joaca teatrul in educatia celor mici?
E deschizator de drumuri! Teatrul este imbinarea complexa a tuturor formelor de arta, si le imbogateste imaginatia. Daca au vazut cateva spectacole, le e mai usor sa-si construiasca apoi in minte propriile personaje cand aud o poveste. Sau daca stiu povestea si vad apoi o varianta usor diferita a povestii, vor invata ca asa e arta, nu e o copie fidela a realitatii, ar fi si foarte banal si plictisitor.
Cred ca un copil se dezvolta extraordinar prin teatru, atat fiind spectator, cat si facand cursuri de teatru daca are inclinatie. Scapa de inhibitii, invata sa fie curajos, sa se miste, sa fie atent la nevoile celorlalti. De aceea recomand, cu caldura, reprezentatiile si programele Teatrului Ion Creanga. Va invit sa aflati programul saptamanal al spectacolelor pe site-ul www.teatrulioncreanga.ro si pe pagina de Facebook/TeatrulIonCreanga.

Cum reusesti sa fii o mamica implicata, activa, moderna?
Incerc, nu stiu daca imi si iese in totalitate. Iesim in oras, vedem alte spectacole, ne vedem cu prietenii, mergem in parc, la biserica. Suntem catolice (sotul e ortodox dar ne sustine) si facem parte din Miscarea Ecleziala Carmelitana si incercam sa ne implicam de cate ori putem in activitatile MEC-ului, mergem duminica la Manastirea Carmelitana din Snagov, sau la satul tinerilor din Ciocanari, unde familii voluntare din Italia si din Romania au grija de copii care n-au avut norocul sa aiba o familie alaturi.
Ce inseamna pentru tine un copil fericit?
Un copil e fericit atunci cand tii seama de nevoile lui, si nu ma refer aici la mancare si imbracaminte, desi sunt importante si astea. Cred ca cel mai important este sa-i oferi copilului afectiune, timp si atentie.
Cred ca se potriveste bine aici replica vulpii din „Micul Print” (personajul meu preferat din spectacolele Teatrului Ion Creanga): „Numai timpul petrecut cu floarea ta, face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa. Oamenii au dat uitarii ade varul acesta. Tu esti raspunzator de floarea ta. ”
Oricat de tare te copleseste oboseala de peste zi, trebuie sa-ti faci timp pe care sa-l petreci cu copilul tau, ca sa ai un copil fericit acum si echilibrat mai tarziu.

Care este cea mai mare provocare intalnita in calitate de mama?
Provocari sunt in fiecare zi: pozitive si creatoare cand sunt fetele in verva si ne jucam sau mai putin fericite, cand au cate o problema minora de sanatate pe care eu reusesc s-o dramatizez. Fara exagerare, ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru sotul meu si pentru darul minunat pe care ni l-a facut trimitand in viata noastra acesti ingeri minunati: Natalie si Anastasia.
Provocarea mea cea mai mare e sa-mi fac fetele fericite in fiecare zi!

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu