characters characters

Cand copiii mint…

Propus de: Echipa Intuitext   |   22 mai 2014    |   11806 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.


 "Mami, azi am vazut un dinozaur in curte!"


Minciuna este arma folosita de copii in general ca modalitate de aparare sau ca atragere a atentiei.




Apararea

M
I
N
C
I
U
N
A

Atragerea atentiei
De regula copiii energici fac mai multe “boacane”. Stiu ca au gresit si stiu din experienta proprie ca acest lucru va duce intr-un fel sau altul la o pedeapsa sau alta. Astfel, de cate ori vor avea ocazia vor minti, vor nega, vor ascunde starea de fapt pentru a se apara de o eventuala pedeapsa. Pentru ca stiu ca fapta lor intra in categoria “rau” si ca este in dezacord cu sistemul de valori al familiei ,de cele mai multe ori ei se simt vinovati si, in cel mai neasteptat moment, pot sa marturiseasca. Copii caracterizati ca fiind cuminti au tendinta de a inventa tot felul de evenimente. Atentie! A nu se confunda cu imaginatia , fantezia, confabulatia etc. Este vorba aici de relatarea unor fapte care ar putea fi reale, dar care nu s-au intamplat. Ei cersesc atentia unor parinti indiferenti sau prea ocupati de traiul zilnic. Stiu ca a minti este gresit si ca vor fi pedepsiti, dar tocmai aceasta pedeapsa este cautata. Prin pedeapsa, ei se simt in centrul atentiei si ori de cate ori se vor simti  neglijati,  vor apela la acelasi truc.

Cand poate aparea minciuna?

Intrarea in mediul scolar este traumatizanta pentru fiecare. Copiii se despart de un mediu cunoscut si incep sa aiba responsabilitati. Nevoia de afiliere este una bazala si de aceea se realizeaza cu usurinta apartenenta la un grup social. Pe masura ce creste, copilul va simti o nevoie din ce in ce mai mare de a fi in concordanta cu grupul sau de prieteni. Cand posibilitatile sale fizice, materiale sau de orice alta natura intra in conflict cu cele ale grupului din care face parte, copilul incepe sa minta. La fel cum cauta la inceput atentia parintilor, pe masura ce creste o cauta pe cea a grupului. Daca nu iese cu nimic in evidenta, va inventa evenimente pentru a fi in centrul atentiei. Daca greseste si incalca normele grupului va incerca sa ascunda acele fapte fie prin omisiune, negatie sau orice alt mecanism de aparare.

Este foarte important de retinut faptul ca minciuna este o faza normala a copilariei. Minciuna, de altfel, este un fenomen specific uman. Cand insa ea este o constanta in comportamentul cuiva, copil sau adult, deja avem de a face cu o tulburare comportamentala.


Cum tratam minciuna?


1. Evitam pe cat posibil extremele:

⋆ In cazul in care minciuna este descoperita si este intotdeauna pedepsita aspru, acest lucru nu va face altceva decat sa o incurajeze in speranta evitarii pedepsei. Copilul va trai cu frica, se va percepe ca fiind intr-un mediu ostil. Va ridica bariere de comunicare si va incerca mereu sa se ascunda, de frica unei eventuale greseli. Se va dezvolta ca o persoana nesigura, timida si necomunicativa.
⋆ In cazul in care minciuna este descoperita, dar neglijata (nu se ia nici o masura) sau se iarta neconditionat, comportamentul va persista si poate deriva in tulburare comportamentala.

2. Calea de mijloc e cea mai buna.


Abordarea recomandata de specialisti este evident una de mijloc. Pedeapsa trebuie alternata cu iertarea. In cazul in care minciuna apare datorita nevoii de atentie, ea trebuie tratata prin comunicare libera, deschisa. Parintii nu constientizeaza tot timpul ca este necesar sa le arate copiilor iubirea lor neconditionata, dar este necesar sa ii asigure pe micuti ca le vor fi mereu aproape. Trebuie explicat ce s-a gresit si asigurat ca beneficiaza de toata intelegerea parintilor.

Si daca nu merge?

Evident, exista si cazuri in care metoda comunicarii nu da roade. Se poate incerca si alta metoda: privarea de ceea ce pretuieste cel mai mult copilul la aceasta varsta: atentia celor din jur. Isi va dori sa fie privat de joaca, televizor, calculator, etc. orice altceva decat sa fie ignorat de ceilalti. “Tratamentul tacerii” este unul dintre cele mai eficiente metode pentru scolari. Cel mai probabil, copilul se va feri cat de mult posibil de minciuna si va prefera sa recunoasca imediat orice nazbatie facuta. Foarte important aici este sa se respecte de catre parinti dictonul “O greseala recunoscuta este pe jumatate iertata”.
Poti sa citesti si despre:

Comentează:
4 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Utilizator Anonim
    Lia    05.02.2012 - 15:21
    În principiu ,,subiectul,, este bun si dezvoltat pe măsură. Dar în situaţia în care un şcolar minte pentru a-i face rău colegului?
    Cum poate fi tratată această ,,mică afecţiune" Este corect ca altcineva să suporte pedepse, pentru că cel care l-a parat nu-l avea la suflet. Şi ştiţi ce-i culmea? Cel care este învăţat să mintă de acasă are antrenament şi este mult mai ascultat decat cel care în principiu este mutulică şi nu sare ca ars, aşa cum face cel care are antrenament destul pentru a întoarce majoritatea situaţiilor în favoarea lui. Şi ce-i culmea? Comentariile din pauze...,, i-am făcuto lui X,, Chiar se bucură cand îl vede plangand.
    Şi ar mai trebui ,, tratat aici,, modul în care unii elevi consideră că sunt superiori celorlalţi ( nu ma refer la cunoştinţele acumulate) ci la comportamentul agresiv care îl afişează în societate.
    Unele domnişoare chiar au impresia că provin din neam de conţi sau prinţese ....în derivă.
    În mod normal nu ar trebui să se întample aşa ceva. Şcoala este locul unde merg să înveţe, nu să-şi etaleze ,,ţoalele,,
    În mod anormal se întampla aproape zilnic...Răutatea face parte din viaţa oamenilor, de mici sunt ,,antrenaţi,, să trăiască cu ea...Rezultatul, un adolescent cu ....multe probleme...
  • etaN
    etaN    18.06.2010 - 05:15
    Am trecut si noi prin asa ceva. Eram disperata mai ales ca mama soacra avea aceasta "indeletnicire". Am asteptat cu rabdare si mare atentie sa se-ntample. Am explicat ca nu este frumos sa minti si ca intotdeuna esti descoperit pentru ca minciuna are picioare scurte. I-am spus ca la inceput spui o minciuna mica, nevinovata ca apoi zici alta mult mai mare s-o acoperi si asa mai departe.Cum crede ea ca o privesc cei din jur cand este descoperita si ce o sa se-ntample cu ea mai tarziu.Am dat exemplul negativ de la noi din familie cum ca nu are nici o prietena si ca nu vorbesc vecinele cu ea. Apoi i-am spus ca orice greseala ar face, eu sunt mama ei , ca o iubesc si am s-o ajut sa indrepte ce a gresit - important este sa-mi spuna. Pot sa spun ca este un caz fericit, am fata alaturi de mine pot spune mai mult decat o prietena. Trebuie sa-i vorbesti copilului, sa nu faci pasul prea mare, ca-l obosesti, dar nici prea mic, ca-l tii pe loc - vorbeste-i pe intelesul lui si poti sa mai exagerezi - cat este de urat sa minti!
    Succes!
  • alina_lazar_02
    alina_lazar_02    09.03.2010 - 21:05
    Incearca sa discuti cu el..si pune-l sa-ti ia locul...ce ar face daca ar fi mintit de propriul copil?
  • stan claudia emilia
    stan claudia emilia    30.09.2009 - 08:44
    cum se poate trata minciuna la copii, eu am unul de 12 ani si ma cam minte

Intrebari si raspunsuri pe aceasta tema