characters characters

Avantajele incurajarii dezvoltarii profesionale a copiilor

Propus de: Echipa Intuitext   |   30 noiembrie 2009    |   2900 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.

"In alegerea unei ocupatii o persoana alege de fapt o modalitate de a pune in aplicare un concept propriu" (Super si Super, 2001)

Copilul tau ce vrea sa devina cand o sa “fie mare”? Cum vorbesti cu el despre acest lucru?
Iti propunem un exercitiu care te poate orienta in aceasta privinta. Exercitiul se numeste "Copilul meu vrea sa devina..."
 
 
Raspunde la urmatoarele intrebari:
1. Care este slujba ta?
2. In ce domeniu ti-ar fi placut sa lucrezi?
3. Ce profesii crezi ca sunt mai importante?
4. Care profesii consideri ca "nu sunt folositoare deloc"?
5. Ce studiaza copilul tau?
6. Ce i-ar placea copilului tau sa devina? Ce loc de munca ar prefera?
7. Ai discutat cu copilul tau despre acest subiect?
8. Esti sigura de tot ceea ce ai scris pana acum, de toate raspunsurile tale?
Aceste intrebari te vor ajuta sa realizezi cat de mult iti cunosti copilul, dar si asteptarile acestuia sau daca din contra ii ingreunezi decizi pentru ca iti doresti ca asteptarile tale sa devina asteptarile lui.

Oricare ar fi raspunsurile tale, iata cateva aspecte pe care este bine sa le ai in vedere legate de incurajarea dezvoltarii profesionale a copilului tau:

  • Care sunt profesiile cerute. Ar fi bine sa ne interesam ce slujbe sunt cerute de piata muncii, care sunt domeniile de interes care vor fi cautate in scurt timp. Numai in acest fel, copiii vor putea alege o meserie folositoare, dar si indispensabila. Am putea vorbi chiar de tendinte manifestate in timp: intr-o perioada meseria de avocat era foarte cautata, apoi cea de economist, consilier financiar etc. In functie de modul in care societatea se dezvolta, profesiile apar si dipar de pe piata muncii. Ceasornicarul, palarierul, cizmarii sunt meserii odata extrem de cautate, insa acum in curs de disparitie. Copilul trebuie sa fie ajutat sa-si aleaga o meserie care sa-i placa, dar care sa fie si utila pentru el si societate.

  • Informare cat mai completa. Piata muncii este foarte larga si ofera meserii de la cele mai banale si cunoscute pana la cele mai “originale”. Adolescentul este nevoit sa faca o alegere. Pentru acest lucru, ar fi bine sa cautati impreuna informatii cat mai detaliate, pornind de la aspectele de suprafata, pana la cele mai adanci niveluri. Cautati aspectele pozitive, dar si pe cele negative, mai putin placute pe care fiecare meserie le implica. Numai asa alegerea va fi una corecta, iar atunci cand va ajunge sa ocupe un post anume, sa nu fie luat prin surprindere si sa nu te mire  posibila lui afirmatie:"Nu vreau sa ma mai duc la serviciu. E mai greu decat mi-am imaginat...nu-mi place !".



  • Care sunt resursele de care dispune copilul tau. Este vorba de resurse externe, dar si interne, de resurse globale, dar si specifice. Ne intereseaza resursele pe care societatea ni le pune la dispozitie, precum si stocurile personale, individuale. Copiii au resurse externe oferite de mediul in care convietuiesc, pornind de la aspectele financiare si mergand pana la sprijinul emotional oferit de familie. Dar sunt mult mai importante resursele interne, psihice. Aici vorbim de capacitatile pe care copilul le are pentru a face fata oricarei situatii, unei slujbe stresante sau foarte solicitante. Un mediu plin de agitatie, cu multi oameni sau o sluba in care nu ai control si predictibilitate (meseria de pompier, politist, medic etc.) necesita resurse psihice puternice si in cantitati considerabile.

  • Cum sa isi promoveze abilitatile si cum sa se adapteze la conditiile de lucru. Acest lucru inseamna ca ar trebui sa fim constienti de faptul ca nimeni nu este perfect. Intr-o meserie exista doar oameni mai bine sau mai slab pregatiti, care au un profil mai apropiat sau mai indepartat de ceea ce e nevoie pentru slujba in discutie. De asemenea, nicio persoana nu este indispensabila. E adevarat ca aportul pe care il aduce la profitul firmei sau al job-ului este foarte important, insa nicio slujba nu dispare doar pentru ca un om demisioneaza. Astfel, un adolescent la inceput de cariera ar fi bine sa-si promoveze abilitatile transformandu-le in puncte forte necesare pentru meseria pe care si-a ales-o.

Vorbesti frecvent cu adolescentul tau despre alegerea unei meserii? Ar trebui sa te asculte copilul tau atunci cand isi alege o meserie? Iar in final, spune-ne: te-a ajutat exercitiul pe care ti l-am propus la inceput?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe