Fobia de matematica

Cum poti sa il ajuti pe copil sa nu se teama de matematica

Propus de: SuntParinte.ro    09 mai 2017   

Varsta: 6 - 11 ani.

fobia de matematica
Toti copiii pot invata matematica, chiar daca la nivel social exista ideea ca talentul la matematica este  o chestiune care tine strict de genetica: ori ne nastem cu el, ori nu. Desi exista studii care arata ca performantele matematice ale parintilor sunt corelate cu performantele copiilor, ipoteza ca abilitatile matematice depind in totalitate de genetica este in continuare controversata. De aceea, rolul mediului (experientele si resursele materiale pe care copiii le au la dispozitie) ramane esential in invatarea matematicii.

Unul dintre factorii importanti care ii impiedica pe copii sa aiba rezultate bune la matematica este fobia de matematica.  

Cum apare fobia de matematica

  • Teama de matematica este incurajata in clasa de faptul ca de cele mai multe ori, problemele si exercitiile de matematica au un singur raspuns corect, iar copiii pot ajunge sa se teama de greseli.
  • De multe ori, operatiile matematice trebuie realizate rapid de catre copii, iar stresul ii impiedica sa faca acest lucru, creandu-se astfel un cerc vicios, in care teama afecteaza rezultatele copiilor, intarindu-le convingerea ca „nu se pricep la matematica”.
  • Involuntar, parintii pot transmite copiilor ideea ca este normal sa nu inteleaga matematica pentru ca „Nici eu nu m-am descurcat bine la matematica in scoala.” sau „Matematica este grea.”

Fobia de matematica – solutii si recomandari

Cadrele didactice pot crea un mediu pozitiv in clasa  

Este preferabil ca atunci cand elevii au nevoie de ajutor, sa il primeasca de la cadrele didactice de la clasa si sa se simta responsabili pentru invatare.  Cadrele didactice ii pot incuraja pe elevi sa impartaseasca strategii de gandire si rezolvare a problemelor, si nu raspunsuri. Speranta este esentiala pentru rezultatele scolare ale copiilor, asa ca in afara de a preda notiunile de matematica, profesorii au si rolul de a insufla curaj elevilor.

Parintii pot sa propuna copiilor mai multe jocuri cu numere.

Fie ca e vorba de zaruri, carti de joc sau jocuri educationale pe calculator, este important ca de la cele mai mici varste, copiii sa poate jongla usor mental cu numerele si sa inteleaga principalele relatii dintre ele.

Normalizeaza greselile si dificultatile

Atat acasa, cat si la scoala, greselile, atunci cand apar in procesul de invatare, nu ar trebui pedepsite, ci analizate si intelese.Elevii ar trebui invatati sa nu umileasca sau sa ironizeze colegii care au gresit si sa fie incurajati sa vada greselile ca parti importante in procesul de invatare. De asemenea, parintii si cadrele didactice isi pot invata copiii ca in invatare, este normal sa apara momente de confuzie sau dificultate. Acesta este semnul ca informatiile sunt reorganizate in mintea lor si ca invatarea are loc :).

Abordeaza matematica intr-o maniera entuziasta.

Atunci cand parintii sunt la randul lor putin entuziasmati de matematica sau o considera prea dificila, copiii nu se vor simti incurajati sa depuna efort in invatare. Daca te afli in aceasta situatie, incearca sa redescoperi frumusetea matematicii alaturi de copilul tau.

Apeleaza la surse alternative de informatie si la tehnologie

In prezent, accesul la informatie si cunoastere este mai usor ca oricand, daca avem o conexiune la internet. Atunci cand copilul tau nu intelege o anumite notiune, poti cauta resurse care sa explice altfel sau mai clar (imagini, materiale video etc.) respectivele notiuni.

Incurajeaza efortul si procesul.

Este important pentru orice elev sa fie incurajat sa depuna efort in continuare, dar si sa foloseasca strategii diferite daca cele folosite pana atunci nu au dat rezultate.  

Copilul tau se teme de matematica?

*Sursa foto: Pexels, Pixabay.com


Citeste si:


Cadrele didactice subestimeaza abilitatile matematice ale fetelor

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu