Pentru multi parinti, apropierea orei de culcare a copiilor inseamna inceputul unui mic razboi: refuzuri, tipete, rugaminti, amenintari, promisiuni si… de la capat. Atunci cand isi vad copiii in pat, pe punctul de a adormi, parintii rasufla usurati si se simt epuizati, insa victoria nu este finala. Deseori, micutii se ridica si implora pentru inca putina joaca, un desen animat sau, pur si simplu, pentru a mai zabovi langa parinti. De ce se intampla asa?

In cele mai multe cazuri, copiilor le este teama de ceva: fie de intuneric, fie sa ramana singuri in camera. Insa pot sa fie foarte obositi si, din acest motiv, mai agitati, mai greu de stapanit. Uneori, vor doar sa se mai joace cateva clipe cu jucaria preferata dar, cum nu au o notiune foarte clara a timpului, cele cincisprezece minute primite ca bonus li se par infime.

Toate aceste greutati de seara pot avea o rezolvare simpla: povestea. Rolul ei este foarte important, nu doar in finalizarea unei lupte obositoare, ci si in dezvoltarea psihoafectiva a copilului prescolar. Povestea de seara induce un sentiment de siguranta copilului, oferindu-i caldura si linistea de care are nevoie inainte de somnul de noapte. Ascultand o voce calma si constanta, trecerea de la starea de veghe la starea de somn se face in mod natural, iar apropierea parintilor ii confera securitatea care poate lipsi intr-un simplu ,,noapte buna”.

Transformata in ritual de culcare, povestea este asteptata cu mare interes de catre copil. Dupa o perioada, parintii constata cu bucurie ca micutul isi doreste sa adoarma cu una sau chiar cu doua ore mai devreme decat o facea cu ceva timp inainte. Dincolo de aceste aspecte, povestea de seara este o ocazie minunata pentru a se trage concluzii ale zilei, intr-o forma cu sau fara morala, pentru a se naste personaje care sa constituie exemple pentru copii, ori pentru planuri de viitor intr-o formula magica.

• Parintii creativi au in povestea de seara o resursa practic nelimitata: pot inventa situatii, oameni, taramuri pline de surprize, pot crea dialoguri amuzante care sa-i indeparteze copilului orice teama.
• Parintii mai pragmatici au multiple alternative: povestile citite si alese chiar de copii, rezumari ale unor filmulete preferate, povestile copilariei lor, audiobook-urile.

Ideal este insa ca micutii sa auda povestile direct de la parinti sau de la persoanele apropiate, dat fiind faptul ca o voce cunoscuta si iubita, chiar daca nu are cele mai teatrale tonalitati, induce calm si siguranta la un nivel foarte bun. Dealtfel, povestea de seara constituie o oportunitate pentru a petrece, in mod constructiv, inca un timp impreuna cu copilul, ceea ce conduce la apropierea afectiva si la sporirea sentimentului de incredere in adult.
    
Beneficiile povestii de seara ca ritual se reflecta si in dezvoltarea limbajului copiilor, acestia fiind pusi in situatia de a comunica, de a invata cuvinte noi sau de a le folosi in alte contexte. De aceea, intrebarile care sunt adresate de catre copii pe parcursul povestilor trebuie sa primeasca raspunsuri simple, care sa asigure continuitatea firului epic. Raspunsurile evazive sau ocolitoare (,,Lasa, ca o sa inveti la gradinita despre asta”) creeaza frustrari, copilul nu mai este atent, iar uneori nu mai doreste povestea. De asemenea, se poate intampla, si nu rareori, ca micutii sa adreseze un sir de intrebari dupa ce povestea a ajuns la ,,am incalecat pe-o sa”. Este necesar ca parintii sa aiba un ultim puseu de rabdare si sa accepte dialogul, desi sub sugestia ca ,,mos Ene a ajuns deja la geam si pleoapele sunt foarte grele”.