Deci nu exista retete garantate , ci doar momente inspirate.

Doamna Didi, ma bucur ca nu v-ati suparat si aveti dreptate: de multe ori suntem atat de presati de timp si de joburi, incat nu mai avem ragazul sa negociem cu copiii si sa-i convingem dupa cum dorim. :) Noi folosim metoda alegerii, pentru ca mergem destul de rar in supermarket, cam o data pe luna. Daca s-ar intampla saptamanal, proabil ca o jucarie in fiecare saptamana ar fi deja prea mult. :) Si mai aveti dreptate intr-o privinta, despre care ati vorbit in primul mesaj: daca parintii actioneaza in mod diferit, copilul va fi dezorientat sau va prefera sa asculte parintele care ofera varianta cea mai convenabila. :) Am vazut in magazine copii care bat din picior si parinti care ajung sa se certe intre ei, sfarsind prin a accepta capriciul micutului, dar asta doar pentru ca unul dintre ei doreste sa se termine ,,spectacolul".

Nu e nicio suparare, aveti o parere interesanta pe care am folosit-o si noi de ceva vreme, cand poti discuta deja cu un copil, pentru ca a depasit momentul celor 3 ani. La momente neprevazute si solutiile sunt neasteptate, neregizate, spontane, mai ales daca mergi la cumparaturi dupa 2 joburi solicitante, contra cronometru si cu lista stricta. Daca poti negocia cu copilul tau, fa-o, daca nu, incearca totusi, daca nici asa nu merge, nu te lasa condus de capriciile lui, actioneaza.

In educatia copilului nu exista o singura metoda care sa fie infailibila, iar fiecare parinte alege o strategie in functie de experienta si de ceea ce se potriveste cu stilul sau, ca si in functie de personalitatea copilului. Este important ca aceste metode sa dea rezultate si sa nu induca sentimente negative copilului. Asteptam si experienta altor parinti!

Eu nu sunt de acord cu modul in care ati procedat dumneavoastra si sper ca nu va veti supara pentru aceasta interventie. In primul rand, un copil de 3 ani care pare ca intelege o regula, este departe de a o aplica si de a o retine in permanenta. De aceea a si procedat asa in magazin, desi dumneavoastra ati discutat cu el acasa. El a fost convins pe moment ca nu e cazul sa cumparati jucarii, dar vederea atator minuni colorate ar fi sensibilizat pe oricine de aceeasi varsta, indiferent de ceea ce s-a intamplat inainte. Poate ar fi fost mai indicat sa accentuati din nou discutia de acasa si sa-i explicati ca are dulciurile ca alternativa negociata. "Acum dulciuri, alta data jucarii, dar ne putem uita la ele, putem sa ne jucam cu o masinuta, putem intra intr-o casuta..." Nimeni din supermarket nu v-ar fi interzis, iar interesul copilului s-ar fi risipit in mare parte. Renuntarea la dulciuri nu mi se pare o tactica potrivita, deoarece v-ati contrazis dumneavoastra, ca adult. Copilului i-ati cerut sa ramana ferm pe pozitie, dar dulciurile promise de adult n-au mai ajuns acasa. Stiu, ati incercat ce ati considerat ca e mai bine si se pare ca ati reusit. Dar astfel de metode pot altera increderea copilului in adult si, in timp, isi pierde credibilitatea. Noi am recurs la alta metoda: ii oferim posibilitatea sa aleaga. Nu zic ca e cea mai buna, ca noi nu gresim, dar aceasta pare sa functioneze cu castiguri de ambele parti. Copilul nostru stie ca atunci cand mergem in supermarket, isi poate alege o jucarie, una singura. Este foarte incantat de idee, insa uneori trebuie sa ne punem toate diplomatia la bataie, ca sa-l convingem ca jocul de 10 lei este mai interesant decat cel de 100. :))) Insa reusim, el este incantat ca a putut sa aleaga, iar acum este destul de mare incat sa inteleaga ca oricum nu putem sa cumparam tot magazinul. :)))

Tot ce recomandati trebuie exersat cu copilul inca de mic si ambii parinti trebuie sa fie pe aceeasi lungime de unda, altfel copilul va face mereu spectacol, chiar si cand va fi mare. Si noi am patit-o o data si numai o data, pentru ca am aplicat o tactica extrema, dar care a functionat. Copilul avea trei ani, eram intr-un supermarket si a inceput sa planga si sa dea din picioare pentru ca dorea niste jucarii, dupa ce noi discutasem acasa ca nu vom lua jucarii. Am pus inapoi in raft tot ce era in carucior si am iesit din magazin, nici fara dulciurile cu care cazusem de acord initial cu cel mic. Incidentul i l-am amintit permanent o perioada de timp, inainte de a pleca la cumparaturi, pana am constatat ca nu mai e cazul. Ce stabilim de acasa, ramane stabilit, e o normalitate.