characters characters

Scoala de vara ECO, ediția a III-a. Un program gratuit de educatie de mediu pentru copii

08 august 2023   
Scoala de vara eco 2023
Asociația Nature Talks, alături de Muzeul Național al Literaturii Române a lansat astăzi, 20 iulie, proiectul Școala de vară ECO Ediția a III-a, un program gratuit de educație de mediu, care se adresează copiilor cu vârsta între 8-12 ani, din București.

Școala de vară ECO se desfășoară în perioada 20 iulie - 16 august în grădina de vară a Muzeului Național al Literaturii Române, din str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Timp de 5 săptămâni, peste 300 de copii din București vor afla cum pot să protejeze mediul zi de zi, prin gesturi mici, care fac diferența.

Proiectul se află deja la a treia ediție și ne bucurăm să vedem că este atât de îndrăgit de copii. Sunt elevi care vin deja pentru a treia oară și care sunt încântați de tot ce află nou, dar și copii pe care îi vedem pentru prima dată. Am pregătit și anul acesta multe surprize și jocuri, astfel încât lecția de mediu să fie pe placul celor mici. — Teodora Iacob, președinte Nature Talks

Colectarea separată a deșeurilor și lupta cu risipa alimentară, printre temele abordate

Un atelier de mediu are o durată de 75 de minute, iar pentru fiecare temă în parte trainerii Nature Talks au pregătit jocuri, machete și experimente, astfel încât atelierul să fie interactiv. În timpul cursului, copiii află lucruri noi despre poluarea apei, soluții pentru un consum sustenabil al apei, filtrarea apei din natură, poluarea atmosferică, risipa alimentară și colectarea separată a deșeurilor. La final, plantează semințe de flori în ghivece biodegradabile, pe care le iau apoi acasă.

Suntem bucuroși să găzduim și în această vară atelierele de mediu pentru copii Școala de vară ECO, organizate de Asociația Nature Talks. Formatul este unul foarte prietenos, iar temele abordate foarte actuale. Ne dorim ca Muzeul Național al Literaturii Române să aibă în centrul activităților sale conceptul de cultură în sensul său larg. De aceea, dialogul între literatură și problemele lumii actuale este foarte important pentru noi. Credem în puterea copiilor de a face o schimbare prin felul în care se raportează la natură și la mediul înconjurător, cu responsabilitate, grijă și dragoste. — Gabriela Toma, coordonator Programe, Muzeul Național al Literaturii Române

Experiment despre filtrarea și poluarea apei

În cadrul atelierelor din această vară, copiii vor avea ocazia să facă un experiment legat de filtrarea în mod natural a apei. O instalație construită special pentru acest proiect le arată cum poate fi îmbunătățită în mod considerabil calitatea apei folosind doar elemente naturale: pietriș, nisip, cărbune activ și filtre de hârtie. Copiii au ocazia să treacă prin această instalație o apă murdară, contaminată cu impurități și să vadă apoi cum filtrele din elemente naturale o curăță și o limpezesc.

Ateliere de două ori pe săptămână

Cursurile au loc de două ori pe săptămână, în fiecare marți și miercuri și sunt GRATUITE.

Este necesară înscrierea prealabilă pe site-ul naturetalks.ro prin completarea unui formular.

Înscrierile se pot face aici: www.naturetalks.ro/inscrieri/scoala-de-vara-eco


Nature Talks este un ONG înființat în anul 2020 care are ca misiune să facă educație de mediu pentru copiii din toată țara. Asociația a desfășurat până acum 10 proiecte majore, printre care Școala Mobilă de Mediu, Săptămâna Verde în România, Școala din Pădure, Meserii de viitor – natura caută al tău ajutor și Școala de Vară ECO. De atelierele de mediu au beneficiat până acum aproximativ 10.000 de copii din București și alte peste 20 de județe.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu