characters characters

Stresul post-traumatic la copii

Propus de: SuntParinte.ro   |   12 august 2010    |   3791 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

Stresul post-traumatic este o tulburare emotionala prin care trec acele persoane care au trait niste evenimente care i-au afectat negativ din punct de vedere emotional. Vorbim de unele tragedii, precum: moartea unei persoane dragi, un fenomen al naturii care le-a pus viata in pericol (inundatii, avalanse, secete etc.),  hartuire sexuala, viol sau violenta. Stresul post traumatic poate fi gasit in literatura de specialitate, prescurtat sub denumirea de PTSD. Acesta apare in proportii relativ similare atat la adulti, cat si la copii, insa cu unele diferente in ceea ce-i priveste pe cei mici.
 
Iata cateva simptome ce pot fi identificate la copii:
1. Pe langa situatiile expuse mai sus, PTSD poate sa apara si ca urmare a posturii de victima a copilului, in fata conflictului marital, a violentei verbale si fizice dintre proprii lui parinti.

2. Simptomele sindromului post-traumatic apar sub forma de amintiri care revin destul de des in mintea copilului. Il poti vedea linistit, desenand pe o foaie si dintr-o data amintindu-si un element dintr-o experienta stresanta prin care a trecut, ce ii provoaca lacrimi si tipete.

3. Cosmarurile, urletele in noapte, transpiratiile si frica de a adormi seara pot fi si ele semne ale acestei tulburari.
Ai putea sa stai cu el pana cand adoarme, lasa-i o lampa aprinsa usor si chiar usa de la propriul tau dormitor poate fi intredeschisa. Asigura-l pe cel mic ca poate sa vina  la tine oricand se trezeste dintr-un vis urat.

4. Momente de retraire a evenimentului.
Acest lucru poate sa aiba loc prin flash-uri, franturi de imagini care il “ingheata”, il imobilizeaza. Copilul poate sa ramana locului, sa nu mai poata misca mainile sau picioarele, sa cada ca si strafulgerat la pamant. De asemenea, pare sa nu mai vada nimic in fata ochilor, nici macar semnele tale de ingrijorare. Are o privire pierduta, undeva in interior retraind evenimentul.

5. Frica intensa si anxietate. In urma unui eveniment traumatic, copilul poate dezvolta semne de ingrijorare foarte mari ajungand chiar in situatia de a cere mereu reasigurari pentru a sti ce se va intampla de acum incolo. Poate parea dezorientat si are nevoie de siguranta  in fiecare moment. Va pune mereu intrebari folosind cuvantul “sigur”: “Sigur vii inapoi?”, “Sigur te intorci?”, “Dureaza mult?”, “Ce o sa se intample dupa?” etc.

6. Evitarea obiectelor asociate cu evenimentul in sine. De exemplu, ar putea refuza sa mai poarte hainele pe care le-a avut in momentul acela foarte tensionat, s-ar putea sa fuga atunci cand aude doua persoane certandu-se, nesuportand zgomotul si tonurile ridicate. Ar putea sa inceapa sa planga atunci cand trece pe langa locul accidentului, daca a fost vorba de asa ceva. Evita sa se imbrace intr-o anumita culoare, sa stea pe acelasi loc in autobuz sau in alt mijloc de transport in comun, daca are vreo legatura cu evenimentul traumatic etc.

7. Iritabilitatea, agresivitatea si schimbarile bruste de dispozitie.
Ei isi pot gasi alinarea in desen sau colorat, in vreun hobby care sa ii atraga si sa le absoarba atentia in totalitate. Este indicat sa fie dus la un specialist si sa inceapa o serie de sedinte de terapie cu el pentru a-l face sa inteleaga ce s-a intamplat de fapt, ca vina nu ii apartine (unii copiii se invinovatesc pentru cele intamplate, ceea ce duce la o stima de sine scazuta si izolare sociala, dar si la comportamente autodistructive precum muscatul, lovitul cu capul de pereti, taierea etc.). Vor fi sugerate si modalitati prin care parintele poate sa intervina de acasa, prin jocuri si alte activitati.

Recomandarile tale
Cunosti astfel de cazuri? Ce crezi ca ar mai fi de mentionat privind aceasta tulburare emotionala la copii? Asteptam sugestiile tale.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe