Trebuie sa lucram impreuna pentru a aborda problema accesului copiilor la continutul online violent
Declaratia Reginei De Dominicis, director regional UNICEF pentru Europa si Asia Centrala
GENEVA, 7 mai 2025 - „Continutul pornografic poate avea un impact profund asupra bunastarii si sigurantei copiilor si suntem foarte ingrijorati de cantitatea masiva de pornografie disponibila online, inclusiv de continutul din ce in ce mai grafic si extrem care este usor accesibil copiilor.
În timp ce accesul copiilor la pornografie in mediile non-digitale a fost restrictionat eficient in multe tari, eforturile de a face acelasi lucru in mediile digitale nu au fost eficiente. Mai mult, stim ca, atunci când copiii vizioneaza pornografie care prezinta acte abuzive si violente, acestia pot ajunge sa considere un astfel de comportament ca fiind normal si acceptabil.
Violenta - in special impotriva femeilor si fetelor - este o problema istorica si sistemica. Cu toate acestea, in prezent, tehnologiile digitale exacerbeaza si creeaza noi forme de violenta.
Desi este nevoie de mai multe cercetari, observam dovezi ale unei legaturi intre consumul de continut sexual violent de catre copii si comiterea de acte de violenta sexuala sau expunerea copiilor la riscul de a deveni victime ale violentei.
O meta-analiza recenta care a inclus 16.200 de copii a constatat ca, pentru copiii expusi la continut sexual violent, probabilitatea de a se implica in comportamente sexuale problematice era de 2,5 ori mai mare.
Eforturile de reglementare a continutului si de restrictionare a accesului copiilor la continutul pornografic nu au tinut pasul cu schimbarile tehnologice care au modificat profund peisajul atât in ceea ce priveste consumul, cât si riscul copiilor de a fi afectati.
Toate partile interesate, inclusiv guvernele, trebuie sa actioneze urgent pentru a combate normele sociale si culturale daunatoare care permit violenta impotriva fetelor si baietilor online si offline. Aceasta include perpetuarea acestor norme prin continut violent. Schimbarea acestor norme trebuie sa inceapa in copilarie, interventiile evoluând odata cu cresterea copiilor.
UNICEF solicita implementarea cadrelor legislative si de reglementare pentru a proteja copiii impotriva violentei si exploatarii facilitate de tehnologie; furnizarea de servicii educationale care sa includa alfabetizarea digitala si siguranta si securitatea online si care sa promoveze increderea si relatiile sigure si sanatoase; accesul sporit la programe pozitive de educatie parentala si de sprijin pentru ingrijitori in perioada copilariei timpurii si pâna la adolescenta; si sprijin specializat pentru copiii care manifesta comportamente daunatoare.
Furnizorii de servicii digitale, partile interesate din domeniul online si al tehnologiei trebuie sa asigure masuri de protectie adecvate vârstei, gestionarea riscurilor, controlul utilizatorilor si instrumente de raportare privind siguranta online care sa permita parintilor sa ofere sprijinul necesar si copiilor sa navigheze in siguranta in spatiile digitale.
Exista o relatie complexa intre experientele online si comportamentele copiilor. Dar un lucru este clar: schimbarea stereotipurilor daunatoare, adânc inradacinate - online si offline - trebuie sa fie in centrul acestor eforturi.”
Adauga tu primul comentariu: