characters characters

Scolile private: educatie americana la pret de masina germana

27 noiembrie 2009    |   1724 vizualizări
 

Cand spui 18.000 de euro te gandesti la pretul unei masini sau avansul pentru un apartament. Pentru altii, insa, aceasta suma reprezinta taxa anuala de scolarizare platita pentru copiii inscrisi la o scoala privata. Si asta nu e tot: preturile variaza in functie de program, de activitati si de rechizite.


Cele mai mult scoli private au fost deschise in ultimii ani in Capitala si se adreseaza cu precadere oamenilor cu dare de mana, care sunt gata sa plateasca sume importante de bani pentru un invatamant dupa model britanic sau american.


„In prezent exista 178 de unitati particulare de invatamant in Bucuresti, pentru toate nivelurile de invatamant: prescolar, primar, gimnazial, liceal si postliceal. Acest numar este insa unul fluid, intrucat exista in cursul anului scolar solicitari dinspre potentiali furnizori de educatie, ce doresc deschiderea de noi unitati”, a declarat pentru capital.ro Ramona Coman, inspector scolar de invatamant particular in cadrul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.


Scoala privata: moft si comoditate

Politicienii, ambasadorii si oamenii de afaceri renumiti sunt de cele mai multe ori cei care isi inscriu copiii la astfel de scoli. Nu lipsesc nici cei din familiile pentru care invatamantul particular este doar un moft. Pe toti acestia ii uneste insa ceva: dezamagirea fata de sistemul educational de stat si dorinta unui pachet de studiu personalizat, adaptat potentialului fizic si intelectual al copiilor lor, ca si exploatarea abilitatilor acestora printr-un program extracurricular foarte variat. Mai mult chiar, scoala privata ii scapa pe unii parinti de niste griji in plus. Stiu ca, odata lasati acolo, copiii mananca la timp, isi fac temele si nu sunt in afara oricarui pericol.


„Parintii care isi permit achitarea unei taxe de scolarizare sunt, in majoritatea cazurilor, oameni foarte ocupati, cu resurse limitate de timp. Astfel, prefera o scoala particulara apeland la aceasta ca la un sistem educational „all inclusive”, in care platesc transportul copilului, cursurile obligatorii, cluburile de activitati si doua-trei mese pe zi. Plus ca, daca scoala particulara este una de prestigiu, familia se aliniaza implicit si la exigentele unei clase sociale superioare”, mai spune Ramona Coman. Un alt avantaj e reprezentat de numarul mic de elevi dintr-o clasa, 10–12, lucru care face  foarte eficient procesul de predare - invatare.



Scoala Americana, cea mai veche din Romania
Prima scoala privata din Romania, dar si cea mai prestigioasa, este Scoala Americana Internationala din Bucuresti (AISB). A fost infiintata in timpul regimului comunist, in 1962, de Ambasadorul Americii, un act de curaj in conditiile climatului politic al vremii. De la cei sase copii inscrisi in primul an de functionare, AISB are in acest moment 700 de elevi de peste 50 de nationalitati, dupa cum a declarat pentru capital.ro directorul de comunicare Lynn Wells.
Scoala Americana este cea mai scumpa institutie de invatamant privat din tara noastra. „Tarifele Scolii Americane Internationale din Bucuresti variaza intre 13.300 si 18.600 de euro pe an. Costurile acopera taxele scolare, manualele, accesul la facilitati, activitatile extra-scolare si taxele de capital”, explica Wells.


Programul in cadrul AISB este pe masura preturilor afisate. Ziua scolara incepe la ora 8 si se termina in jurul orei 15:00 si arata exact ca in filmele americane. Elevii urmeaza cursurile, iau parte la activitati sportive in salile de sport, studiaza in biblioteca, urmeaza cursurile de stiinte care se defasoara in laboratoare dedicate si petrec timp cu colegii in pauze.


„Ei servesc gustarile si pranzul la scoala si au posibilitatea de a se implica intr-o mare varietate de activitati extra-scolare dupa terminarea orelor de studiu”, mai spune Welles. Campusul este desfasurat pe o suprafata de 10 hectare si pune la dispozitia elevilor facilitati de top cum ar fi: teatru si auditorium unde se desfasoara activitati artistice, biblioteca si un centru media, trei laboratoare de informatica, cantina, sali de sport si diverse facilitati sportive.


Tarife mai putin piperate

Pentru parintii care vor pentru copii educatie de calitate si nu isi perimit sa dea peste 15.000 de euro anual, exista scoli private cu tarife mai putin piperate. Little London School and Nursery School percepe un tarif anual de 6.200 de euro, platibil in zece rate.


„Taxa include toate activitatile care se fac in program intre orele 9-17: curriculum romanesc, elemente de curriculum britanic (cu profesori romani si vorbitori nativi de engleza), activitati extracurriculare (arte, sporturi, activitati intelectuale), activitati de dezvoltare personala, mese. Mai exista la inceputul anului si o taxa de rechizite de 400  de euro”, a delarat Andreia Mitrea, reprezentantul Little London School and Nursery School.


Un alt exemplu e Scoala „Ioanid”, unde parintii trebuie sa plateasca 480 de euro lunar (aproximativ 3.400 de euro annual), tarif in care este inclus nu numai programul educativ obligatoriul, ci si cel de afterschool si de masa al copilului. „Programul de scoala incepe la ora 8:00 si se termina la ora 18:00“, spune Anca Biris, director administrativ de la „Ioanid”.



Personalitate la pachet
Pe langa curricula scolara, care de cele mai multe ori este britanica sau americana, copiii care sunt inscrisi in cadrul unei scoli private invata multe alte lucruri care le folosesc in dezvoltarea culturala si psihica. „In afara orelor din programa obligatorie, copiilor li se propun diverse cluburi de activitati: de comunicare, matematica, leadership, limbi straine, sport. Se organizeaza programe intensive de pregatire pentru concursurile scolare, de multe ori fiind angajati profesori din strainatate, vorbitori nativi de limba engleza. Toate aceste activitati completeaza  pregatirea copiilor pentru societate”, spune Ramona Coman.


Spre exemplu, in cadrul Scolii Americane, copiii urmeaza cursuri de teatru si isi exerseaza aceste inclinatii. In program sunt incluse si cursuri sportive care ajuta nu doar la dezvoltarea talentului, ci si a fizicului.

 

Cluburile educative optionale la „Ioanid” cuprind limba engleza, limba franceza, balet, dans, aikido, karate, gimnastica ritmica, art&craft, tehnici de pictura si pian. „Este bine de stiut ca cea care coordoneaza clubul de Gimnastica Ritmica este Irina Deleanu, fosta campioana mondiala la aceasta disciplina. De asemenea, clubul de dans este coordonat de Alina Petre, sora cunoscutului coregraf si dansator Mihai Petre. In ceea ce priveste clubul de aikido, indrumatorul cursului este Catalin Raducan, unul dintre cei trei profesori autorizati de aikido care exista in prezent in Romania”, completeaza Anca Biris.
Little London School and Nursery are, de asemenea, o strategie impresionanta de instruire a micutilor. „Educatie pentru viitor. Educatie pentru viata: aceasta este filosofia noastra”, sustine Andreia Mitrea. „Viziunea noastra este sa pregatim copiii pentru viata reala, pentru a ajunge adulti cu cunostinte solide, care fac fata schimbarilor permanente din societate, adaptabili, independenti, puternici, respectati si respectuosi”, mai adauga aceasta.


Legatura speciala cu parintii

Daca micutul este la o scoala privata, atunci parintele trebuie sa isi puna pe agenda vizite mai dese si intalniri cu profesorii. Potrivit oficialilor de la aceste institutii, familiile care isi aduc copiii in acest sistem sunt foarte implicati in educatia acestora.


„Parintii sunt oameni deschisi, exigenti, implicati in educatia copiilor lor si in viata scolii, cu principii solide de viata”, spune reprezentanta Little London School and Nursery. Acelasi lucru se intampla si la Scoala Americana, dupa cum afirma Lynn Wells. „Organizatia parintilor si profesorilor joaca un rol important in cadrul comunitatii Scolii Internationale Americane din Bucuresti, in dezvoltarea facilitatilor scolii si a resurselor educationale”, subliniaza reprezentantul AISB.


Sursa: www.capital.ro

 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu