characters characters

Romania pentru fiecare copil, o noua initiativa UNICEF in beneficiul copiilor vulnerabili

19 noiembrie 2021    |   536 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Romania pentru fiecare copil UNICEF
Proiectul are o valoare de peste 5,1 milioane de euro, din care 4,2 milioane reprezinta un grant oferit de statul norvegian

BUCUREȘTI, 19 noiembrie 2021. Senatul Romaniei si Reprezentanta UNICEF in Romania au lansat vineri initiativa „Romania pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii in cazul copiilor celor mai vulnerabili din Romania”, in contextul Zilei Internationale a Drepturilor Copilului, sarbatorita in intreaga lume in fiecare an pe data de 20 noiembrie.

În ciuda eforturilor depuse pentru atingerea standardelor europene si a unui nivel mai ridicat de dezvoltare si coeziune sociala, aproape 42% dintre copiii romani continua sa fie afectati, in mod disproportionat, de saracie, acces redus la servicii, excluziune si discriminare. Acesti copii sunt mai expusi situatiilor de violenta, separare de familie si plasament in servicii de ingrijire alternativa sau scoli speciale, iar normele sociale si de gen au un impact negativ asupra incluziunii sociale a acestora, limitandu-le totodata participarea. Obiectivul proiectului „Romania pentru fiecare copil” este de a contribui la incluziunea sociala a tuturor copiilor si adolescentilor, in special a celor vulnerabili, prin servicii de sanatate, educatie si protectie a copilului (servicii comunitare si specializate integrate) de calitate, echitabile si coordonate, precum si prin norme sociale protective.

Valoarea totala a initiativei este de peste 5,1 milioane de euro, din care un grant in valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene in cadrul Programului Dezvoltare locala administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala. Proiectul este initiat de UNICEF in Romania in parteneriat cu Consiliul Judetean Bacau, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau, Directia de Sanatate Publica Bacau, Primaria Moinesti, Primaria Bacau, Primaria Colonesti, Primaria Corbasca si Primaria Brasov, Directia de Asistenta Sociala Bacau, Directia de Asistenta Sociala Brasov si Directia de Asistenta Sociala Moinesti, si implementat in perioada iunie 2021-decembrie 2023.

„Romania pentru fiecare copil” are trei arii de interventie majore ce vizeaza promovarea Initiativei „Localitati Prietene ale Copiilor„ si crearea cadrului optim pentru participarea copiilor la procesul decizional la nivel local, crearea si operationalizarea a cinci Centre Comunitare Integrate (CCI) in care cel putin 6.400 de copii si persoane vulnerabile din 16 comunitati locale din judetele Bacau si Brasov vor beneficia de servicii specializate medicale, sociale, de consiliere psihologica, kineto-terapie sau logopedie. A treia arie de interventie vizeaza promovarea educatiei incluzive de calitate.

„Ma bucur ca anul acesta, impreuna cu UNICEF si alti parteneri, inclusiv prin acest eveniment, am reusit sa aducem Senatul Romaniei mai aproape de copii si sa le dam o voce. De Ziua Internationala a Drepturilor Copilului, dar si in fiecare zi, trebuie sa ascultam copiii, sa ii consultam in deciziile care le afecteaza viata si sa le dam oportunitatea sa se implice ca sa poata deveni cetateni activi. De multe ori copiii au idei si solutii inovatoare la care adultii nu se gandesc neaparat”, a declarat Presedinta Senatului Romaniei, Anca Dragu.

„Initiativa Romania pentru fiecare copil este dedicata tuturor copiilor - mai mici, mai mari, timizi sau increzatori, copii care au nevoie sa mearga la gradinita si la scoala, sa fie sanatosi si protejati, au nevoie de o sansa de a se dezvolta, de a-si forma si de a-si face cunoscuta opinia, copii care, prin creativitatea lor, ar putea face acea ideala lume o realitate. Însa au nevoie de sustinerea noastra, a tuturor”, a afirmat Oana, membra a Boardului Copiilor.

„Prin initiativa Romania pentru fiecare copil, vrem sa declansam o actiune pentru crearea comunitatilor prietene ale copiilor in Romania, comunitati in care vocile, nevoile, prioritatile si drepturile copilului sunt parte integranta din politicile publice, astfel incat fiecare copil se bucura de copilarie si isi atinge potentialul maxim. Ne dorim ca sistemele sa colaboreze mai bine, sub umbrela Centrelor Comunitare Integrate, unde copiii au acces gratuit la servicii specializate adaptate lor si sa ne asiguram ca fiecare copil are acces la o educatie incluziva de calitate”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF in Romania.

„Multumesc Senatului Romaniei pentru sprijinul acordat acestui proiect si multumesc UNICEF pentru angajament. În cariera mea diplomatica desfasurata pe trei continente am avut placerea sa lucrez cu UNICEF in proiecte similare, care au fost de succes. Sunt sigur ca asa va fi si de aceasta data”, a declarat Thorstein Wangen, Consilier EEA and Norway Grants, Ambasada Regatului Norvegiei in Romania.

UNICEF a implementat in ultimii ani, in 45 de comunitati urbane si rurale din judetul Bacau, un model de furnizare a serviciilor integrate la nivel comunitar, fiind derulate doua pachete de interventii: Pachetul Minim de Servicii si pachetul Educatie Incluziva de Calitate, ambele oferind acces la servicii de baza din domeniul sanatatii, al protectiei sociale si al educatiei, la nivelul comunitatii. În urma cu un an, Parlamentul Romaniei a amendat legea asistentei sociale pentru crearea cadrului legal de aplicare a modelului reprezentat de Pachetul Minim de Servicii la nivel national.

Scopul noului model al initiativei „Romania pentru fiecare copil” este extinderea tipului de servicii furnizate (pentru a include si servicii specializate), a ariei geografice si a interventiilor, astfel incat sa se asigure ca diferitele sectoare nu lucreaza izolat, ci intr-un mod coordonat si integrat. La fel ca in cazul altor proiecte UNICEF, evidentele acumulate vor contribui in mod semnificativ la promovarea incluziunii sociale si dezvoltarea unor politici publice in beneficiul celor mai vulnerabili copii.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu