characters characters

Provizii suplimentare UNICEF se indreapta spre Ucraina, in vreme ce numarul copiilor refugiati depaseste un milion

11 martie 2022    |   330 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

UNICEF provizii Ucraina
GENEVA/NEW YORK, 10 martie 2022 –
Peste un milion de copii au fugit pana acum din Ucraina, in timp ce razboiul continua sa devasteze tara, a declarat astazi UNICEF. Majoritatea au fugit cu familiile lor in Polonia, Ungaria, Slovacia, Moldova si Romania.

„Numarul copiilor care se deplaseaza este uluitor, un indiciu al situatiei disperate in care au ajuns copii si familiile din Ucraina”, a declarat Directorul Regional al UNICEF pentru Europa si Asia Centrala, Afshan Khan. „Copiii lasa in urma tot ce stiu pentru a-si gasi siguranta. Este dureros”.

Pana acum, sase camioane incarcate cu aproape 70 de tone de provizii au ajuns in Ucraina. Materialele includ echipamente de protectie personala si truse medicale, chirurgicale si obstetrice.

Alaturi de parteneri, echipele UNICEF din Ucraina vor livra provizii medicale in 22 de spitale din cinci zone diferite afectate de conflict din Ucraina, in beneficiul a 20.000 de copii si mame.

UNICEF isi reinnoieste apelul la acces umanitar sigur, rapid si liber pentru a ajunge la populatiile aflate in nevoie si pentru accesul in siguranta al civililor la serviciile si protectia la care au dreptul.

Trei camioane au fost expediate de la Copenhaga – depozitul UNICEF si cel mai mare centru umanitar din lume – transportand provizii esentiale, cum ar fi kit-uri pentru copilaria timpurie, recreationale si truse de igiena. Aceste provizii au ajuns acum in Polonia.

Materiale suplimentare sunt pe drum de la Copenhaga si din Turcia si urmeaza sa ajunga in zilele urmatoare.

Pentru a ajuta copiii si familiile care se deplaseaza din Ucraina in Moldova, Polonia, Romania si Belarus, UNICEF a infiintat centre „Blue Dot”, spatii sigure care ofera informatii esentiale familiilor care calatoresc si capacitatea de a identifica copiii neinsotiti si separati, asigurand protectia acestora.

UNICEF face un apel la strangerea a 349 de milioane de dolari pentru a preveni o si mai mare deteriorare a bunastarii copiilor din Ucraina si din tarile vecine si pentru a permite furnizarea eficienta a sprijinului vital. Acesta include 276 milioane de dolari pentru nevoi imediate in Ucraina si 73 milioane de dolari in tarile vecine.

„Facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta copiii si familiile aflate in nevoie, dar razboiul trebuie sa se incheie. Pacea este singura solutie durabila”, a spus Khan.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. Pentru mai multe informatii despre UNICEF si activitatea sa, vizitati https://www.unicef.org/romania/ro.

Urmariti UNICEF in Romania pe Facebook si Instagram.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu