characters characters

Parteneriat pentru o justitie mai eficienta si mai prietenoasa cu copiii, in domeniul investigarii infractiunilor impotriva copiilor victime ale violentei sexuale

27 iunie 2024    |   291 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 0 - 3 ani.

UNICEF
Un model de lucru in domeniul investigarii infractiunilor impotriva copiilor victime ale violentei sexuale, bazat pe tehnicile cuprinse in protocolul NICHD-Revizuit pentru audierea copiilor victime si martori ai infractiunilor, a dus la o triplare a numarului de dosare trimise in judecata doar in ultimul an la nivelul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

La baza modelului implementat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti cu sprijinul Asociatiei pentru Victimele Infractiunilor Sexuale si UNICEF sta un program unic de pregatire la care au acces, in lume, doar investigatori din Israel, Canada, Statele Unite, Anglia si Australia. În cadrul proiectului, sase procurori din Romania au participat la peste 600 de ore de pregatire timp de 19 luni. A fost creat astfel un model de performanta de nivel international in domeniul investigarii infractiunilor impotriva copiilor victime ale violentei sexuale.

„Toate aceste eforturi si masuri de organizare a activitatii investigative au sporit increderea comunitatii si au condus la cresterea numarului de sesizari”, a declarat procurorul Marian Trusca, in jurul caruia s-a coagulat o echipa specializata in investigarea violentelor sexuale impotriva copiilor la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.

„Elementul esential in investigarea unui posibil caz de abuz sexual il reprezinta declaratia copilului obtinuta fara a influenta sau sugera raspunsurile, prin folosirea corecta si profesionala a protocolului NICHD-Revizuit”, a explicat Alexandra Tomescu, procuror specializat, la ultima intalnire a grupului coordonat de cercetatoarea israeliana Irit Hershkovitz, unul dintre dezvoltatorii originali ai protocolului NICHD si al variantei revizuite din 2018 si cea care a asigurat trainingul de baza, in octombrie 2022, dar si, ulterior, coordonarea supervizarii.

„Cunoasterea exista acum si in Romania, la fel si infrastructura necesara - peste o suta de sali de audieri in parchete, sedii de politie si DGASPC din tara - care poate fi usor conectata la aceasta resursa. S-a incheiat doar o prima etapa de pregatire pentru investigatii adaptate nevoilor copiilor victime ale violentelor sexuale”, a declarat Mihaela Chiper, presedinte al Asociatiei pentru Victimele Infractiunilor Sexuale.

„Alaturi de partenerii nostri institutionali si din societatea civila, UNICEF lucreaza continuu pentru a asigura dreptul copiilor la protectie si la o justitie mai prietenoasa. Ma bucur ca, dupa o munca de durata si facuta cu dedicare, rezultatele incep sa se vada si ca avem deja un model care ar putea fi replicat cu succes la nivel national”, a declarat Jean-Benoit Manhes, Reprezentant in exercitiu al UNICEF in Romania.

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti s-a alaturat eforturilor Asociatiei pentru Victimele Infractiunilor Sociale si ale UNICEF de a crea infrastructura necesara investigarii infractiunilor sexuale si de a specializa procurorii in audierea copiilor-victime, institutia asumandu-si prin ordin al prim-procurorului sa numeasca un corp de 12 procurori care sa instrumenteze exclusiv dosare privind infractiuni sexuale comise asupra copiilor din Capitala. În 2022 si 2023, in Romania au fost clasate aproximativ 5.500 de dosare de trafic de minori (292), viol (2.547) si act sexual cu minori (2.633), din lipsa de probe.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu