characters characters

Parintii revoltati ii bat obrazul ministrului educatiei

08 ianuarie 2010    |   657 vizualizări
 

Parintii cer sa fie consultati de oficiali in luarea deciziilor privind reforma in sistem si le amintesc acestora ca elevii, prinsi din nou la mijloc, sunt cei mai importanti.

Parintii cer sa fie consultati de reprezentantii Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS), inainte ca acestia din urma sa propuna masuri de reforma si de reducere a cheltuielilor.

De principiu, ei sunt de acord ca scolile cu un numar mic de elevi sa se uneasca sub un singur director, dar nu cred ca supraincarcarea conducerii unitatilor de invatamant este solutia pentru eficientizarea sistemului.

Elevii, in schimb, sunt mai preocupati de examenele care urmeaza, decat sa aplece urechea la o serie de propuneri de masuri, despre care nu stiu inca daca si cand vor fi puse in aplicare.

Mai multe gauri in orarul elevilor

Spre exemplu, Mihaela Guna, presedinta Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti, propune, pentru reducerea cheltuielilor, ca orele de religie si cele de educatie fizica sa intre in norma invatatorilor. Astfel, nu ar mai fi nevoie ca, pentru predarea acestor discipline, sa fie platiti profesori, considera aceasta. In plus, parintii pe care ii reprezinta si-au format o opinie si cu privire la celelalte propuneri ale ministerului.
 
„Nu se poate sa le ceara directorilor sa faca mai multe ore, in conditiile in care nici pe cele pe care le au acum nu le fac. Si nu din rea vointa, pur si simplu, nu tine de ei. Mai au cate un buget de facut, sedinte, asistente la ore. In plus, daca ii dai unui director 12 ore pe saptamana, se presupune ca trebuie sa se si pregateasca pentru ele”, sustine Mihaela Guna.
 
In acelasi timp, Federatia a trimis ministerului mai multe propuneri de reducere a cheltuielilor. „Suntem nemultumiti pentru ca domnul ministru, care ne-a fost coleg in Comisia pentru educatie, nu s-a gandit sa ne cheme pentru a discuta masurile emise. Ar trebui sa se gandeasca ca in educatie un rol foarte important il au copiii si parintii lor”, completeaza Guna.

Microbuzele fac economie


Nici cu incarcarea orarului profesorilor cu gradul I didactic si mai mult de 25 de ani vechime, parintii nu sunt de acord. „E adevarat ca sunt mai experimentati, dar daca ii incarci, e clar ca nu mai putem vorbi de o masura luata in spiritul calitatii”, crede aceasta.
 

A treia masura, de comasare a claselor de trecere in alt ciclu de invatamant, aceasta nu crede ca se poate aplica. „Nu prea exista scoli cu clase de doar 10 copii. Majoritatea au in jur de 20. Ce faci? Clase cu 40 de copii? Mai bine ii pui in microbuze si ii duci la un centru, in localitatile care permit acest lucru, si gata”, rezolva problema Mihaela Guna.

 


 

„Inainte de a fi aplicate aceste masuri, determinate de cir cumstante economice, mi-as dori sa se faca un studiu de impact, sa vedem in ce masura ii afecteaza pe copii”, e de parere, la randul ei, Claudia Cocosila, economist si mama unei fetite de clasa a IX-a.

Pe de alta parte, elevii care iau cu asalt forumul de pe site-ul MECTS nu se pronunta referitor la viitoarele masuri, ci se gandesc la examenele ce-i asteapta, mai ales ca prima proba de testare a competentelor la limba romana, din cadrul la examenului de Bacalaureat, incepe pe 15 februarie.
"Domnul ministru, care ne-a fost coleg in Comisia pentru educatie din parlament, nu s-a gandit sa ne cheme si pe noi la discutii. Ar trebui sa se gandeasca ca un rol important in educatie il au copiii si parintii lor.", Mihaela Guna, presedintele Federatiei Nationale a Asociatiilor de Parinti.

VICTIME COLATERALE

Elevi mai multi in clase, rezultate indoielnice

Daca masurile din educatie, propuse de ministrul Daniel Funeriu, vor ramane in forma actuala, cel mai mult vor avea de suferit elevii, cred sindicalistii.
 
„Nu poti avea pretentia ca in momentul in care bagi mai multi elevi intr-o clasa sa ai o calitate mai buna a procesului de invatamant.
 
In acelasi timp, daca ii incarci pe profesori si mai mult decat acum, nu poti sa ai pretentia de la ei sa dea mai mult randament”, e de parere Constantin Ciosu, liderul Federatiei Educatiei Nationale (FEN). In acelasi timp, cat priveste efectele, acestea nu se vor vedea imediat. „Nu ne putem da seama daca e bine ce facem acum. Efectele se vad peste ani”, sustine sindicalistul FEN.

Ca sa-si exprime nemultumirea fata de hotararile ministerului, sindicalistii amintesc faptul ca multi profesori continua sa nu treaca notele in cataloage. In incercarea de a mari numarul „protestatarilor”, liderii sindicali „pun paie pe foc”, prin vocea lui Liviu Pop, secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant: „Cat de puternic e sustinuta aceasta forma de protest? Cat de motivati suntem sa o facem sau sa aderam la ea? Ce altceva suntem dispusi si putem face in perioa da imediat urmatoare?”.

Intre timp, si Daniel Funeriu a facut un apel catre tara: toti sefii inspectoratelor scolare sa vina cu propuneri referitoare la aplicarea ordonantei de urgenta prin care un numar de aproape 15.000 de posturi din educatie urmeaza sa fie restructurate. Ministrul va avea o noua intalnire cu sindicalistii marti, 12 ianuarie.
 
Sursa: www.evz.ro
 
Tu ce parere ai despre  solutiile propuse de Ministerul Educatiei? Cum crezi ca ar trebui sa se implice parintii in deciziile care privesc educatia copiilor lor?
 
 
 

 

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • d f
    d f    12.01.2010 - 14:04
    Stimata doamna Mihaela Guna, doriti ca orele de educatie fizica si religie sa intre in norma invatatorilor? Dar ce ne facem cu unii invatatori care predau si educatie fizica si fac in loc de acest obiect, matematica si romana. Stiu caz concret in mediul rural. Sa fim sinceri acum: cati invatatori fac corect orele de educatie fizica fara sa le inlocuiasca cu alte obiecte, care considera ei ca sunt mai "importante" pentru copil??? Sau cu unii invatatori care nu doresc sa predea religia?