De ce ne place sa petrecem Sarbatorile de Iarna in familie
Confortul psihic si certitudinea sprijinului neconditionat oferite de sentimentul ca apartinem unei familii ne fac sa petrecem Sarbatorile cu rudele, in detrimentul prietenilor.
E criza economica si drumurile din tara zac sub zapada, trenurile anunta intarzieri de sute de minute si autoritatile ne sfatuiesc sa nu ne incumentam la drum, insa o forfota generala a cuprins zilele acestea Romania: se apropie Craciunul, iar din toate colturile tarii si de peste hotare, cocosati de cadouri, ne cautam cu totii drumul catre ceea ce inseamna, pentru fiecare, „acasa”.
Daca la onomastici ori de 1 Mai nu ne imaginam petrecerile fara prieteni, nici Craciunul parca nu e Craciun fara familie. Chiar daca aceasta presupune si intalnirea cu vreo matusa cicalitoare ori cu veri cu care, desi ai copilarit, nu mai ai nimic in comun, cu exceptia, probabil, a numelui.
Ata care te trage acasa
De patru ani, Alin lucreaza in Irlanda si nu are de gand sa se mute inapoi in urmatorii ani. Totusi, Sarbatorile de Iarna il aduc, neaparat, acasa. „Daca am de ales intre a veni vara la ai mei, o luna, sau doar patru zile in perioada Craciunului, aleg, clar, Craciunul”, este convins barbatul.
„E o ata care ma trage acasa de Sarbatori, chiar daca si logodnica mea si cativa dintre cei mai buni prieteni sunt in Irlanda”. De cand s-a mutat acolo, o singura data nu a putut veni de Craciun si spune ca s-a simtit, timp de cateva zile, ca si cum i-ar fi lipsit o mana ori un picior.
„Facusem mancare romaneasca, am ascultat colinde romanesti, dar degeaba. Niciodata nu mi-a lipsit mai mult familia ca atunci”.
Reconfirmarea sprijinului
Ceea ce Alin numeste „ata” care te trage spre casa de Sarbatori nu este decat sentimentul de confort psihic resimtit in momentele de reconfirmare a apartenentei la o familie.
„Craciunul este o sarbatoare cu o mare incarcatura religioasa si plin de substanta, si tocmai aceasta incarcatura genereaza nevoia de a ne intoarce la origini, spre cei ce sunt de acelasi sange. De obicei, de Craciun cautam sa fim atat cu parintii, cat si cu familia extinsa, iar prezenta in mijlocul lor este ca o reconfirmare a sprijinului si a atasamentului neconditionat”, arata psihologul Maria Oprea.
Placere versus obligatie
Mese intinse, bucate in exces, subiecte de discutie care au ramas aceleasi de ani intregi, patimi si obsesii pentru aceleasi cauze. Asa s-ar putea caracteriza, in cuvinte putine, mesele de Craciun cu familia.
Sunt momente de mare placere pentru unii, insa pentru altii sunt simple obligatii sociale, cu precadere atunci cand in familie exista persoane pe care preferi sa le vezi doar in situatii exceptionale: cate un unchi cazut in patima bauturii, un var caruia ii suna telefonul pe ritmuri de manele sau vreo cumnata ce se simte obligata sa ofere mereu sfaturi de viata.
E criza economica si drumurile din tara zac sub zapada, trenurile anunta intarzieri de sute de minute si autoritatile ne sfatuiesc sa nu ne incumentam la drum, insa o forfota generala a cuprins zilele acestea Romania: se apropie Craciunul, iar din toate colturile tarii si de peste hotare, cocosati de cadouri, ne cautam cu totii drumul catre ceea ce inseamna, pentru fiecare, „acasa”.
Daca la onomastici ori de 1 Mai nu ne imaginam petrecerile fara prieteni, nici Craciunul parca nu e Craciun fara familie. Chiar daca aceasta presupune si intalnirea cu vreo matusa cicalitoare ori cu veri cu care, desi ai copilarit, nu mai ai nimic in comun, cu exceptia, probabil, a numelui.
Ata care te trage acasa
De patru ani, Alin lucreaza in Irlanda si nu are de gand sa se mute inapoi in urmatorii ani. Totusi, Sarbatorile de Iarna il aduc, neaparat, acasa. „Daca am de ales intre a veni vara la ai mei, o luna, sau doar patru zile in perioada Craciunului, aleg, clar, Craciunul”, este convins barbatul.
„E o ata care ma trage acasa de Sarbatori, chiar daca si logodnica mea si cativa dintre cei mai buni prieteni sunt in Irlanda”. De cand s-a mutat acolo, o singura data nu a putut veni de Craciun si spune ca s-a simtit, timp de cateva zile, ca si cum i-ar fi lipsit o mana ori un picior.
„Facusem mancare romaneasca, am ascultat colinde romanesti, dar degeaba. Niciodata nu mi-a lipsit mai mult familia ca atunci”.
Reconfirmarea sprijinului
Ceea ce Alin numeste „ata” care te trage spre casa de Sarbatori nu este decat sentimentul de confort psihic resimtit in momentele de reconfirmare a apartenentei la o familie.
„Craciunul este o sarbatoare cu o mare incarcatura religioasa si plin de substanta, si tocmai aceasta incarcatura genereaza nevoia de a ne intoarce la origini, spre cei ce sunt de acelasi sange. De obicei, de Craciun cautam sa fim atat cu parintii, cat si cu familia extinsa, iar prezenta in mijlocul lor este ca o reconfirmare a sprijinului si a atasamentului neconditionat”, arata psihologul Maria Oprea.
Placere versus obligatie
Mese intinse, bucate in exces, subiecte de discutie care au ramas aceleasi de ani intregi, patimi si obsesii pentru aceleasi cauze. Asa s-ar putea caracteriza, in cuvinte putine, mesele de Craciun cu familia.
Sunt momente de mare placere pentru unii, insa pentru altii sunt simple obligatii sociale, cu precadere atunci cand in familie exista persoane pe care preferi sa le vezi doar in situatii exceptionale: cate un unchi cazut in patima bauturii, un var caruia ii suna telefonul pe ritmuri de manele sau vreo cumnata ce se simte obligata sa ofere mereu sfaturi de viata.
O sarbatoare epuizanta
In mod traditional, in Romania, Craciunul este asociat cu abundenta. De aceea, pregatirile pot fi atat de extenuante, incat se pierd atat semnificatiile religioase, cat si placerea revederii familiei.
Este cazul Corinei, o tanara de 29 de ani din Mures, pentru care Craciunul inseamna, inainte de orice, epuizare fizica: „Pentru ca totul sa fie perfect de Sarbatori, in familia mea pregatirile incepeau cu doua saptamani inainte. Eu eram responsabila cu spartul nucilor pentru prajituri, curatenia impecabila in toata casa, apoi pregatirea cremelor si a glazurilor. Urmau mancarea, pregatita in tot felul de combinatii, si finalizarea prajiturilor. Inainte de Ajun, cand deja eram epuizata, impodobeam bradul si pregateam masa, iar toata noaptea
primeam colindatori. Era un permanent «pune masa, ia masa». In ziua de Craciun, o luam de la capat, pentru ca era marea intalnire cu veri, unchi, matusi”.
Desi de cativa ani nu mai participa la toate pregatirile, amintirile ei sunt atat de puternice incat sarbatoarea idilica, de familie, este pentru ea o simpla poveste.
In mod traditional, in Romania, Craciunul este asociat cu abundenta. De aceea, pregatirile pot fi atat de extenuante, incat se pierd atat semnificatiile religioase, cat si placerea revederii familiei.
Este cazul Corinei, o tanara de 29 de ani din Mures, pentru care Craciunul inseamna, inainte de orice, epuizare fizica: „Pentru ca totul sa fie perfect de Sarbatori, in familia mea pregatirile incepeau cu doua saptamani inainte. Eu eram responsabila cu spartul nucilor pentru prajituri, curatenia impecabila in toata casa, apoi pregatirea cremelor si a glazurilor. Urmau mancarea, pregatita in tot felul de combinatii, si finalizarea prajiturilor. Inainte de Ajun, cand deja eram epuizata, impodobeam bradul si pregateam masa, iar toata noaptea
primeam colindatori. Era un permanent «pune masa, ia masa». In ziua de Craciun, o luam de la capat, pentru ca era marea intalnire cu veri, unchi, matusi”.
Desi de cativa ani nu mai participa la toate pregatirile, amintirile ei sunt atat de puternice incat sarbatoarea idilica, de familie, este pentru ea o simpla poveste.
Sursa: www.evz.ro
Adauga tu primul comentariu: