characters characters

A fost lansata la nivel national, seria de 90 de evenimente „Atelierele CRED - Bune practici in educatie”

25 mai 2021    |   553 vizualizări

Varsta: 18 ani +.

ateliere CRED bune practici in educatie
Proiectul „Curriculum Relevant, Educatie Deschisa pentru toti” marcheaza un nou moment important in implementarea activitatilor din cadrul CRED. Este vorba despre debutul seriei de workshop-uri „Atelierele CRED - Bune practici in educatie”, organizate in colaborare cu fiecare Casa a Corpului Didactic din Romania.

Primul eveniment, dintr-o serie totala de 90, desfasurate in fiecare judet al tarii si in Bucuresti, pe parcursul a doi ani scolari, a fost organizat, luni, 24 mai, de Casa Corpului Didactic Calarasi.

Atelierul „Valorificarea activitatilor extracurriculare si extrascolare in dezvoltarea competentelor elevilor” s-a desfasurat la Liceul Danubius, din Calarasi, in intervalul orar 8.30 - 17.00.

Atelierele CRED respecta cu strictete reglementarile legale privind preventia, in contextul epidemiologic actual.

La nivel national, in cadrul celor 90 de workshop-uri vor participa 4.500 persoane, dintre care: personal didactic din invatamantul preuniversitar primar si gimnazial - dezvoltatori de curriculum(inclusiv in format digital), autori de manuale scolare sau de alte materiale didactice (inclusiv in format digital), reprezentanti ai partenerilor sociali etc. Fiecare eveniment va avea caracter interactiv, in care se va urmari valorificarea experientei si expertizei participantilor in implementarea curriculumului national centrat pe competente-cheie.

De asemenea, formatul va facilita reflectia participantilor cu privire la conditiile de transfer ale unor bune practici si la posibile arii de cooperare.

Pana la finalul lunii mai, vor fi organizate workshop-uri din seria „Atelierele CRED - Bune practici in educatie”, in urmatoarele judete din tara:

  • Marti, 25 mai - Alba, Covasna si Cluj
  • Joi, 27 mai - Botosani si Dambovita.

Mai multe detalii despre proiectul CRED si activitatile desfasurate sunt disponibile pe www.educred.ro


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu