Singuratate in doi sau in mai multi
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/andy_bernay-roman/380005234
Cand vine vorba de oameni cu care vrem sa ne petrecem timpul liber, sunt extrem de precauta. Decat sa ies in oras cu mame si copii cu care nu avem nimic in comun, prefer sa stau singura cu Ionut cu tot. Decat sa mimez simpatii, aleg sa fiu inconjurata de oameni care chiar imi plac. Decat sa stau cu alti parinti care ma incarca negativ cu al lor comportament, prefer, din nou, singuratatea.
Petrecem multe dupa amieze-n parc si de cele mai multe ori imi vine sa ma iau cu mainile de cap cand vad ce ne inconjoara. Parinti ce-si cearta copiii pentru ca se misca (!!), hraniti cu tot felul de minuni, urlete-n stanga si-n dreapta, nu de putine ori palme. Copii umiliti. Tarati de la locul de joaca, dusi acasa “pana invata sa se poarte!” Ionut si-a mai gasit un prieten doi pe acolo, dupa cateva minute de discutii cu mamele lor, am ales sa ma retrag in carapace. Sa ma catalogheze drept ciudata, nu-mi pasa. Sau pur si simplu, conversez in limba mea cu piticul si nu ne baga nimeni in seama.
Zilele trecute am fost nevoiti sa petrecem cateva ore cu o amica si ale ei doua fetite. Doua dragute, dar complet timorate. “Nu va suiti acolo! O sa cadeti! Stati linistite! De ce nu puteti sta si voi asa cum stau copiii cuminti?” comenta mamica lor din coltul in care ne-am retras.
- Lasa-i in pace, se joaca! Nu fac nimic rau! (eram in curtea bunicilor lui Ionut, unde spatiul e berechet si copiii nu au ce sa pateasca)
- Nu, uita-le cum alearga! O sa se impiedice, se vor lovi! Nu mai alerga! O sa cazi si-ti invinetesti genunchii!
- Nimeni n-a murit dintr-un genunchi vanat, incerc eu sa o imblanzesc.
- Sunt F E T E!!! Cum o sa arate cu genunchii vineti?
Tac si numar in gand. Asta de obicei ma ajuta sa ma linistesc. Nu si de data asta.
-Haideti sa mancati! Mancati frumos! Tot pepenele l-ai pus pe rochie! Habar nu ai sa mananci, exclama cu foc ea.
Fetitele incearca sa-si ordoneze manierele. Eu ma uit la Ionut care are pepene si-n urechi si chiar, chiar nu reusesc sa-mi dau seama de gravitatea situatiei.
-Incredibil, fetele astea nu se stiu purta! Asa fac mereu! La fiecare masa ma enervez groaznic! Trebuie sa stau cu carpa-n mana sa sterg dupa ele.
Copiii pleaca la joaca. Ionut vrea sa alerge descult, fetitele vor si ele. Mama lor se uita nitel dezaprobator dar pana la urma le lasa. Pasesc atat de delicat pe iarba, cea mica se teme si de nisipul din fata ei. Sa nu cada, sa nu se loveasca, sa nu, sa nu… Fetita mai mare se urca pe un leagan (o perna mare, dubla, agatata de creanga unui copac, extrem de comod sezlong, va zic!) si Ionut merge sa o impinga. Se joaca amandoi asa o vreme, Ionut o roteste, ea rade, el o roteste si mai cu putere, zbang, leaganul se loveste de copac. Ea incepe sa planga cu suspine. Mama-sa, care a privit intreaga scena in timp ce povesteam (cu ochii acolo, cu urechile la mine adica) se ridica brusc si incepe sa tipe.
- Ti-am zis ca o sa te lovesti! Nu ai avut grija! Te-a izbit Ionut de copac! Ce am tot vorbit eu aici? Evident, nimeni nu ma asculta! surle si trambite furioase-i ies din gura.
Ma duc eu aproape de ea si o mangai pe cap. Plange incetisor.
- Te doare?
Da din cap a “nu” dar nu se opreste din plans. O mangai in continuare. Ionut speriat rau de tot se uita la ea, se uita la mine.
- Mami, nu plange pentru ca o doare, ca doar e leagan din perna. Eu ma lovesc mereu si chiar nu doare. Plange pentru ca s-a speriat… Asa-i?
Micuta zambeste. Zambesc si eu. Mama comenteaza in continuare si se pregateste de plecare. Intelegeti acum de ce preferam singuratatea?
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
-
Cum incurajam unicitatea copiluluiStim, teoretic, ca fiecare copil este unic si ca este important sa le respectam unicitatea si sa le incurajam dezvoltarea personalitatii. Cum putem face acest lucru cu adevarat?
-
Copilul cu o nevoie excesiva de aprobare si acceptareCopiii si adultii care nu spun niciodata „nu” sunt cei care au o nevoie acuta de acceptare si aprobare.
Comentează:
-
Tathiana
17.07.2014 - 13:11
Bine scris! E trist că astfel de mame - ca cea a fetiţelor - sunt foarte multe. Peste ani, acestea se întreabă, de ce copii lor, maturi deja, sunt atât de închişi în sine, atât de neîncrezători, de complexaţi...
Vezi toate comentariile