characters characters

Relatia parinte copil

Cuvantul cheie? Conectare

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   28 mai 2015    |   1283 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

mama si fiu
Inainte de a vorbi de conectare si de cat de importanta e, vreau sa facem un exercitiu. Sa ne curatam mintea de ideea conform careia copiii ne manipuleaza. Ca ne pacalesc. Ca se manifesta in moduri neplacute noua cu scopul de a ne supara si a ne chinui. Niciun copil nu se trezeste dimineata cu gandul de a-i enerva pe cei din jur. Niciun copil nu are crize de furie pentru a ne testa noua rabdarea. Asa-i ca e greu, e teribil de greu sa scapi de astfel de idei adanc inradacinate in minte? Pentru ca, nu-i asa, e mai la indemana sa pui vina pentru ce simti in carca altuia, in loc sa preiei responsabilitatea. Nu o spun acuzator, ci din contra, vorbesc din suflet si mai ales, din experienta.

Am petrecut cinci ani si trei luni alaturi de copilul nostru si zi de zi invatam ceva nou. Ne-a luat timp pana sa scapam de idei preconcepute si sa observam anumite comportamente si sa facem asocieri. Cand sunt obosita si fara chef, exact atunci copilul are mai multa pofta de mine si de joaca. Daca-s suparata, ma simte si exact in acea clipa are nevoie de mine.

Cand se simte deconectat, face tampenii. Atrage atentia. Fuge prin casa, sare, trage tot de la loc. Ma simteam rupta de puteri si continuu, aveam impresia ca fac eu ceva gresit. Ca amandoi facem ceva gresit.

Prima data cand am auzit despre despre faptul ca un copil care se simte conectat si ascultat e mai probabil sa coopereze a fost intr-un moment in care ma simteam la capatul puterilor. Aveam impresia ca relatia noastra e o continua lupta de putere - si evident, pentru ca aveam “resursele”, ieseam mereu invingatoare. Insa cu ce pret?

Vesnica graba de dimineata, pregatirile de a iesi din casa, unul dintre cele doua momente ale zilei care mie una imi provocau nervi si suparari (alaturi de seara tarziu). Cu cat se simtea mai deconectat si mai rupt de noi, cu atata reactiona mai dur la toate cererile mele si fiecare dimineata era o lupta surda. Se misca incet, cerea ceva de mancare si in clipa in care primea, refuza si cerea altceva, nu voia bluza aleasa de mine, nu voia sa se incalte, sa se spele pe dinti. Dimineata de dimineata, timp de zile multe. Pana-n capul meu am facut conexiunea. Eram agitata, nervoasa, ma trezeam cu gandul ca o sa ma enervez. Si atunci, atunci cum sa astept de la un pustan sa coopereze? Sa ma “asculte”? El imi semnaliza cu toate puterile lui ca-i ceva putred la mijloc si ca se cere o schimbare.

As fi putut sa-l pedepsesc. Sa-l amenint. Sa-i spun de cu seara chiar, daca maine faci asta si asta, nu te mai las la desene, nu-ti mai cumpar una, alta. Sa-l cert, sa-l umilesc. Sa fiu sigura ca ma va asculta si va fi cuminte (ma doare stomacul doar la gandul ca astea-s unele dintre sfaturile citite prin alte parti si pe la case mai mari). In loc sa incerc insa recomandari din astea am decis sa schimb eu ceva in loc sa-l schimb pe el. Mi-am mutat ora de trezire cu aproape 30 de minute mai devreme. E liniste si pace-n casa atunci cand ma trezesc si-mi beau ceaiul. Apuc sa-mi verific mesajele, sa-mi ordonez gandurile si ziua. Pe cand se trezeste sunt in forma maxima. Stam si ne bucuram de cinci- zece minute unul langa altul, pregatind ce urmeaza. Mergem in bucatarie, punem muzica, alegem impreuna ce punem pe masa. Povestim. Il implic. Ii cer parerea. Mic dejun in trei cu pace si fara nici o urma de tensiune. Il las sa-si aleaga hainele, il ascult. Are pofta de povesti dimineata, zice, zice si nu mai termina - il incurajez, il intreb, ii raspund. Ma credeti cand va spun ca toate merg ca pe roate? Bifam fiecare moment in liniste si pace. Prima zi cand am testat “conectarea” inainte de toate am ramas uimita. Am aplicat-o in fiecare moment al zilei, tot timpul, parte a vietii de zi cu zi.

Recunosc, uneori e greu - mai ales cand sunt obosita sau incarcata de ganduri. N-am mereu chef de discutii si povesti, dar adevarul e ca daca sufletul i-e plin, scaparile ne sunt iertate.

Asa ca atunci cand simtiti ca sunteti la capatul puterilor, ca ei, cei mici au chef sa apese butoane si va creste supararea si furia sta sa explodeze, chiar atunci, opriti-va, respirati adanc si intrati in lumea lor. Coborati langa ei. Vorbiti-le calm. Pasiti cu curaj in povestea lor. O sa fiti uimiti de rezultat!

*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/criminalintent/11062161953/


Alexandra Pintea Varnava

Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.

Traiesc in Grecia de mai bine de 7 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si sunt jumatatea proiectului Mame de Poveste. De aproape un an, ma gasiti si aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Cum eviti conflictele in familie
    Cum mentii o atmosfera pasnica in familie
    21 noiembrie 2019   

    Stresul si oboseala parintilor sunt resimtite si de catre copii, iar adesea, un parinte agitat inseamna un copil agitat si necooperant.

  • Parinte echilibrat, copil cooperant
    Parinte echilibrat, copil cooperant
    15 octombrie 2019   

    Incercam sa ii invatam pe copii sa isi controleze emotiile si comportamentul, iar acest lucru este benefic pentru ei. Dar mai intai, ca parinti, este nevoie sa ne gestionam propriile emotii si comportamente.

  • Cum cresti un copil diferit fata de tine
    Cum cresti un copil diferit fata de tine
    21 august 2019   

    Uneori copiii sunt foarte diferiti fata de parintii lor. Au comportamente sau obiceiuri care sunt de neinteles pentru parinti si care ii fac sa se intrebe „Cu cine seamana copilul meu?!”.

Mai multe