Ne plac emotiile!
*Sursa foto:https://www.flickr.com/photos/volkan83/13900182474
Ma gandeam zilele astea ca parca sunt in pana de povesti cu Ionut personaj principal. Trece timpul pe nesimtite, zilele-s mai scurte si nu apucam sa facem mare lucru. El la gradininta, eu cu ale mele, reuniuni scurte dupa pranz cu cate o carte, doua, trei, puzzle-uri si materiale de constructii, uneori cate o plimbarica, baie de seara si somn dulce.
Si cum stateam eu asa pe ganduri, mi-am amintit de of-ul meu de zilele trecute. Pentru ca nu se poate sa treaca o saptamana fara sa ma scoata ceva din sarite. Si pentru mine nu-i cale mai buna de a ma elibera si curata, decat scrisul si impartasitul gandurilor catre cei care ma citesc:
Va zic, eu una m-am saturat pana peste poate de toti cei care incearca sa-l “protejeze” pe Ionut de sentimente “negative” (alta eticheta pe care eu una nu o pot suferi!). Sa nu fie suparat, sa nu fie trist, abatut, furios. Sa nu cumva sa planga! Sa fie mai mereu vesel si zambitor si cu voie buna-n suflet. Pe de-o parte ii inteleg, il iubesc si se bucura de bucuria lui. Pe de alta parte insa, sunt furioasa foc gandindu-ma cate neajunsuri ii pricinuim. Teoria cu “lasa mama, ca are timp sa fie suparat/ trist/ nervos” nu prinde radacini. Pentru ca, nu-i asa, pe cand va veni timpul, s-ar putea sa nu fie el pregatit de astfel de sentimente. Tocmai din cauza asta cred cu tarie ca cel mai bun exemplu, pentru ei, copiii nostri, suntem noi. Pe mine Ionut ma vede si furioasa - oh, si de cate ori nu am sarit calul!- ma vede si trista si plangacioasa si vesela si cu gura pana la urechi si razand in hohote. O paleta intreaga de sentimente pe care lipesc denumiri, ca sa stie si el cand ii vine randul.
- Sunt furioasa, Ioane, sunt furioasa foc. Si simt cum imi explodeaza capul de suparare si imi vine sa iau toate lucrurile astea, asa, unul cate unul sa le arunc pe geam!
Si nu de putine ori vine raspunsul lui, se asaza langa mine si ma priveste. Uneori isi pune manuta pe mana mea si sta asa, fara sa zica nimic. Alteori se apropie tipil si ma intreaba incet:
- Mami, oare ai nevoie de o imbratisare?
Pentru ca asta vede, asta face. Recunosc, nu de putine ori, mai ales dar mai ales seara, cand sunt deja praf si cu gandul la o carte-n pat, simt ca-mi pierd rabdarea mai usor decat in restul zilei. Simt asa, cum apasa si el cate un buton, ca deh, e copil si e si el obosit si atunci parca vad cum urca isteria-n mine. Uneori reusesc sa ma calmez doar dand glas celor simtite:
- Imi pierd rabdarea, simt cum fuge, uite, o scap printre degete. Hai sa vedem cum rezolvam cu baia azi, repede, pentru ca o sa plece toata rabdarea mea si o sa tip ca nebuna. Stiu ca o sa tip!
Uneori ma baga-n seama si coopereaza, alteori are si el dureri nespuse si cauta nod in papura, doar asa ca sa le poata da drumul. Uneori, chiar tip, alteori reusesc sa ma controlez, dar asta nu inseamna ca-mi ascund iritarea. Doar ca aleg sa ma port ca un om... mare. Alteori sfarsim unul in bratele altuia, fiecare cu lacrimile lui. Da, mie una plansul imi prinde bine.
Eram afara intr-o dimineata si Ionut mergea sarind intr-un picior. Neatent, arunca o privire-n spate si prinde cu tampla o oglinda retrovizoare. Se aude lovitura, se opreste brusc si ma priveste cu ochii mari din care stateau sa-i dea lacrimile. Un domn care trecea pe acolo, sare la el, il trage de maneca si tipa:
- Nu, nu plange! Gata, nu te doare! Nu plange! Aaaa, a trecut!
Eu ma uit la Ionut, Ionut se uita la mine, amandoi cu cascam privirea, domnul acela se maimutareste in tot felul: “Nu doare, nu doare, nu plange, esti baiat mare, nu plange! Nu doare!”
Il trag de acolo si ma cobor langa el. Ionut plange incetisor.
- Mami, ce prostii spune nenea asta? Doare, mai mami, stii ce doare?
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum contribuie parintii la anxietatea copiilorIn calitate de parinte joci un rol foarte important in conturarea sanatatii emotionale a copilului tau, de aceea e important sa acorzi o mai mare atentie, mesajelor pe care le transmiti la nivel constient, dar mai ales inconstient.
-
Interviu Andreea Feraru, psiholog, despre terapia de familie: „Cand o floare nu infloreste, repari mediul in care creste, nu floarea."Andreea Feraru este mama a doi baieti, psiholog clinician cu formare in consiliere experientiala, psihoterapie sistemica si psihoterapie corporala, in curand facilitator in Constelatii Familiale. Misiunea ei, asa cum o rezuma ea insasi, este sa insoteasca oamenii in „Calatoria catre centrul Fiintei" cu multa blandete si respect.
-
Motivatie si activare - copiii au nevoie de amandouaDeseori ne concentram atentia asupra nivelului de motivatie al copiilor - cum le crestem interesul si motivatia de a invata lucruri noi sau de a citi, de exemplu. Insa cand ne orientam atentia doar asupra motivatiei, pierdem din vedere un element la fel de important: activarea.
Adauga tu primul comentariu: