characters characters

Lungul drum al acceptarii

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   12 iunie 2014    |   1068 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/tourist_on_earth/2574341159/in/photostream/

Sunt o persoana sociabila, prietenoasa, care se adapteaza usor in orice situatie. Si hai sa recunosc, nitel ...dictatoare. Asa am fost de cand ma stiu. Au trecut aproape 30 de ani si imi amintesc de parca ar fi fost ieri cum la gradinita faceam cate un spectacol in fiecare zi, in biroul educatoarelor. Adoram sa fiu in centrul atentiei. Dansam, cantam, imitam. O fetita clown. Cand am mai crescut, multe nu s-au schimbat. Imi chinuiam verisoarele cu piese de teatru pe care le prezentam in fata familiei. Dupa ce au crescut nu s-au mai lasat convinse asa de usor – mai ales ca de obicei, poate chiar tot timpul, imi alocam rolurile principale. Si acum, cand merg undeva nu am nici o problema in a socializa, de a povesti cu toata lumea si pentru toata lumea.


Ionut nu e asa. Ionut, de cand era mic, s-a dovedit a fi opusul lui ma-sa. Rusinos, statea ore bune la mine in brate pana sa aiba pofta de a descoperi ce e in jur. Oriunde mergeam, inainte lucram ore bune in a-l pregati. Ii explicam (si inca o fac) exact unde vom ajunge, ce o sa se intample, cine va fi acolo. Apoi, acolo, odata ajunsi, Ionut se catara la mine-n poala si studia ce se intampla in jur. La cate un loc de joaca nou? Toti prietenii lui se rupeau cu viteza din mainile parintilor si incepeau sa se joace. Ionut, la mine-n brate. Nu se lasa dat jos pentru nimic in lume. La inceput am incercat sa-l conving dar cu cat eram mai convingatoare (sau paream a fi, pentru urechile mele) cu atata refuza mai abitir sa se dea jos din imbratisarea mea. Am ajuns anul trecut la un loc de joaca in spatiu inchis, paradis pentru cei mici, o ditamai incaperea plina de bile colorate. Eram atat de convinsa ca Ionut o sa se joace toata ziua si cu greu se va lasa dus acasa!

Am ajuns, a vazut-o („Cate mingi, mami, cate mingi!!!”), s-a urcat la mine-n brate si a stat acolo pana ne-am pregatit de plecat acasa. S-a uitat la ceilalti copiii, a ras dar nu s-a dat jos nici macar pentru o secunda. Eu fierbeam in sinea mea – „Hai, mai Ioane, da-te jos, du-te sa vezi ce distractiv e sa te joci printre mingi!!!” Ionut cu „Nu, nu vreau” strans in brate. Ma doare capul de oftica nu alta, inghit in sec, noroc mare am cu sotul care ma salveaza. „Lasa-l, toate la timpul lui.” Si realizez cat de greu imi este sa accept ceva atat de diferit de felul meu de a fi.


Ieri am fost la o petrecere, ziua de nastere a prietenei lui Ionut. A asteptat toata saptamana evenimentul care s-a tinut la un loc de joaca, undeva pe malul marii. Tobogane uriase din plastic, teren de fotbal, trambulina, nebunie pentru orice prunc.

Ajungem acolo, plin de lume, copiii jucandu-se, veselie. Il simt cum se lipeste de mine – „Mami, ia-ma-n brate!” Vin prietenii nostri, toti incearca sa-i vorbeasca, Ionut isi ascunde capul la mine-n san, „Mami, nu-mi place aici, vreau acasa!”

Pe mine mai ca nu ma ia cu lesin, mare noroc am cu sotul (din nou!!!) care-l convinge sa plece amandoi la o plimbare, sa se linisteasca. Revine de la plimbare, se catara pe mine si ii priveste pe copiii care se joaca.

-Nu mergi si tu acolo?il intreb eu nitel nerabdatoare

- Nu, nu inca.


O ora mai tarziu coboara din brate, se asaza pe o scara, direct la intrarea la locul de joaca. Revine dupa un timp din nou la mine, merge iar acolo, revine, merge si priveste, revine in brate. Intre timp ma linistesc (sa nu va spun ce batalie se da la mine-n cap).

- Cand esti pregatit sa mergi la joaca si tu, te duci. Pana atunci insa, stai acolo unde te simti bine si in siguranta, ok?

- La tine-n brate.

- Bine.


Trec minute bune.

- Vreau sa merg si eu acolo, pe toboganul ala urias.

- Bine.

- Vii cu mine pana acolo? Dar ma urc singur, doar sa mergem impreuna pana acolo.

- Vin.


Am mers toti trei. S-a suit, a ajuns sus, ne-a privit razand.

- Acum puteti pleca!


S-a jucat alte doua ore cu toti copiii de acolo, a alergat si cu greu s-a lasat dus acasa.

- M-am dus si eu la joaca asa, ca toti copiii*. Dar m-am dus atunci cand am vrut eu. Ai vazut, mami?

*Asta expresie a luat-o de la desteapta de ma-sa, care, utilizand manevre stupide de convingere a aruncat printer altele si un “dar toti copiii fac asta, numa’ tu nu!”. Promit sa o scot din vocabular!


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Cum eviti conflictele in familie
    Cum mentii o atmosfera pasnica in familie
    21 noiembrie 2019   

    Stresul si oboseala parintilor sunt resimtite si de catre copii, iar adesea, un parinte agitat inseamna un copil agitat si necooperant.

  • Parinte echilibrat, copil cooperant
    Parinte echilibrat, copil cooperant
    15 octombrie 2019   

    Incercam sa ii invatam pe copii sa isi controleze emotiile si comportamentul, iar acest lucru este benefic pentru ei. Dar mai intai, ca parinti, este nevoie sa ne gestionam propriile emotii si comportamente.

  • Cum cresti un copil diferit fata de tine
    Cum cresti un copil diferit fata de tine
    21 august 2019   

    Uneori copiii sunt foarte diferiti fata de parintii lor. Au comportamente sau obiceiuri care sunt de neinteles pentru parinti si care ii fac sa se intrebe „Cu cine seamana copilul meu?!”.

Mai multe