characters characters

Lidia Laic: “E important ca parinte sa fii atent la personalitatea copilului tau.”

26 martie 2014    |   1373 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.


De obicei tu, in calitate de realizator la Radio Romania Cultural, iei interviuri pentru a fi difuzate la radio. Insa, sa ne imaginam ca reportofonul de data aceasta, se indreapta spre tine. Lidia, ce inseamna a fi mama?


Intr-adevar, pentru mine acum e o situatie inedita. Accept insa provocarea cu placere.


Ce inseamna sa fii mama? Intrebarea cea mai grea, pentru ca e aproape imposibil sa formulez in cuvinte sentimentul. Senzatia de bucurie extrema pe care am trait-o atunci cand am tinut in brate pentru prima data faptura aceea mica, fragila. E minunat sa fii parinte, e o mare bucurie si in acelasi timp o mare responsabilitate. A fi mama inseamna pentru mine, acum, a avea o fiica minunata.


Cum poate impaca o femeie atat viata de mama cat si viata profesionala? Cred ca sunt 3 variante de raspuns: a) Este imposibil. b) Posibil cu sacrificii. c) Sau posibil in mod firesc. Ce varianta ti se potriveste?


Sincer, nu cred ca poti realiza ceva in viata fara un sacrificiu, cat de mic. Noi, femeile, suntem in situatia de a jongla cu diferitele roluri pe care ni le asumam, de a impaca viata profesionala cu cea de familie si cu treburile casnice. Sigur, sacrificiile vor exista. Important este ca ele sa nu afecteze copilul, relatia ta cu el, atentia si dragostea pe care i le acorzi. Cariera este importanta, dar problemele din sfera profesionala nu trebuie sa intervina intre tine si copilul tau. Si chiar daca nu poti intotdeuna sa stai langa el atat de mult cat ti-ai dori, e important sa petreceti impreuna timp de calitate. Si, mai ales, sa fii langa copilul tau atunci cand el are nevoie de tine.


Esti o mama cu experienta, ce poti sa le spui legat de meseria de parinte celor care de abia acum fac primii pasi. La ce sa se astepte si mai ales ce greseli sa nu faca?


Da, am ceva experienta, sunt mama de mai bine de douazeci de ani… Si tin minte perioada aceea de inceput, ca si cand ar fi fost ieri. Parintilor aflati acum la inceput de drum le deconspir faptul ca viata alaturi de un copil iti aduce multe moment frumoase – primii pasi, primele cuvinte. Dar si nopti pierdute, biberoane, griji, dureri de burta, dureri de dinti, teme pentru acasa, teze… O greseala ar fi sa nu aprecieze toate aceste lucruri. A avea un copil e o minune, o binecuvantare si ar fi gresit sa nu pretuim fiecare moment din viata noastra alaturi de copii.


Cum se construieste o relatie frumoasa, armonioasa cu un copil?


Cu multa dragoste, cu rabdare, castigand la randul tau increderea si iubirea din partea copilului tau. E important sa vorbesti cu el, sa fii atenta la nevoile lui, la personalitatea lui. Nu cred ca poti impune un set de reguli dupa care ai vrea ca el sa creasca sau in functie de care sa se exprime. Un copil este o fiinta unica si are nevoi unice; s-ar putea ca ceea ce tu ii ceri sa nu i se potriveasca, si atunci sa te respinga sau sa se izoleze. Cred de aceea ca e bine sa il asculti, sa ii acorzi atentia de care are nevoie, sa ii intelegi bucuriile si momentele de tristete, sa faci parte din viata lui. Si atunci veti fi nu doar mama si fiu/fiica, veti fi prieteni.


Cand ai trait cel mai frumos moment ca mama? Dar cel mai provocator?


Am trait multe, foarte multe momente frumoase si imi e greu sa aleg pe cel care m-a bucurat cel mai mult. Asa ca o sa vorbesc de cel mai recent moment in care am simtit bucuria de a fi mama, acela cand fiica mea a primit diploma de absolventa a unei universitati de prestigiu. Atunci am stiut ca eforturile mele ca parinte, dar si toata munca ei de pana atunci nu au fost in zadar.


Provocare? Fiecare clipa din viata de parinte e o provocare. Probabil provocarea cea mai mare a fost atunci cand, ajungand acasa cu fetita mea, de la maternitate, am realizat ca lucrurile sunt reale. Am respirat odata, adanc… si apoi totul a venit de la sine.


Daca ar fi sa alcatuiesti un top al valorilor esentiale -ghid pentru comportamentul unui copil, care ar fi acestea?


Mmm… sa incerc.

Educatia, bunacrestere, bunul simt, dorinta de a invata, umor, inventivitate, curiozitate, seriozitate in ceea ce face. Si nu neaparat in ordinea aceasta.J


Copiii invata de la cei mari multe lucruri. Dar e valabil si invers. Ce ai invatat tu ca parinte de la copil?

Am invatat in primul rand sa fiu din nou copil. Alaturi de fiica mea mi-au adus aminte ca a fi copil e minunat si noi, adultii, din pacate uitam sa ne jucam, sa ne bucuram de lucruri marunte, sa punem intrebari, sa redescoperim lumea si sa o vedem prin alti ochi.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Sfaturi pentru parinti cu copii adolescenti
    Sfaturi pentru parintii de adolescenti
    23 octombrie 2019   

    Relatia dintre parinte si copil se bazeaza pe o multime de decizii luate in fiecare zi atat de parinte, cat si de copil. Greselile sunt inevitabile, insa atunci cand se repeta sau sunt foarte numeroase, pot duce la erodarea increderii si apropierii emotionale dintre parinte si copil.

  • Cum cresti un copil diferit fata de tine
    Cum cresti un copil diferit fata de tine
    21 august 2019   

    Uneori copiii sunt foarte diferiti fata de parintii lor. Au comportamente sau obiceiuri care sunt de neinteles pentru parinti si care ii fac sa se intrebe „Cu cine seamana copilul meu?!”.

  • Greseli de comunicare care pot aparea in relatia mama-fiica
    Greseli de comunicare care pot aparea in relatia mama-fiica
    09 august 2019   

    Relatia mama-fiica este una delicata si speciala si trece de-a lungul timpului printr-o multime de incercari

Mai multe