characters characters

Interviu – Voicu Hetel

Comunicarea parinte - copil
Propus de: SuntParinte.ro   |   10 octombrie 2014    |   2716 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.


Ce povesti indrageati atunci cand erati copil si ce povesti ii cititi acum copilului Dumneavoastra?

V. H.: Prima mea dragoste au fost povestirile istorice. Imi citea bunica in fiecare seara si le stiam aproape pe de rost. Anii copilariei mele nu au fost marcati de canalele TV cu desene animate non stop ori de jocuri pe computer. Aveam, in schimb, discurile cu povesti si diafilmele pe care le ascultam si le revedeam de nenumarate ori. Chiar si azi mai am in minte fragmente intregi din povesti precum Cei trei muschetari sau Prostia omeneasca in lectura lui Ion Caramitru, ori din povestile citite de Alexandrina Halic. De citit citesc, mai de voie, mai de nevoie, cu baietelul meu. Ca sa-l stimulez sa citeasca, lecturam, pe rand, fiecare cateva pagini cu voce tare din Jurnalul unui pusti.


Ca parinte, dar si ca fauritor de frumos, cat de important credeti ca este accesul la cultura oferit copiilor?

V. H.: Cultura e vitala pentru sufletul, inima lui, pentru ce va deveni la maturitate. O generatie de oameni inteligenti si frumosi in interior nu poate aparea fara o cultura solida construita inca din copilarie.


Numiti 3 carti care v-au ajutat sa priviti altfel viata si o carte de parenting care v-a inspirat!

V. H.: Cea mai frumoasa carte pe care am citit-o si cu care ma identific este Un veac de singuratate a lui Gabriel Garcia Marquez. Cartea care mi-a schimbat modul in care privesc si inteleg istoria, care m-a facut tolerant si m-a eliberat de patimi nationaliste este Istorie si mit in constiinta romanilor a lui Lucian Boia. E greu sa mai aleg o a treia. Imi place Paul Goma cu Patimile dupa Pitesti, imi place Virgil Ierunca cu Fenomenul Pitesti, imi place si Jurnalul lui Liiceanu, imi place Plesu, imi place Eliade, Asimov cu Fundatiile etc. O carte buna de psihologie pe care o recomand actorilor si tuturor celor care vor sa inteleaga structura basmelor si povestilor este Vrajitoarea trebuie sa moara.


Teatrul inseamna emotie. Ce emotii constructive aveti Dumneavoastra inainte de realizarea unui mare proiect / spectacol/ premiera/ festival?

V. H.: Simti o mare emotie atunci cand apari prima data pe scena cu un spectacol nou in care ai pus mult suflet. Emotiile constructive sunt cele care te duc mai departe si pe care le folosesti pentru a crea. Fiecare piesa de teatru este o acumulare de emotii pe care le-ai trait candva si pe care le transpui in imagine scenica.


Povestiti-ne o amintire draga despre lumea teatrului.

V H: Pentru un actor, amintirile cele mai placute sunt atunci cand isi primeste aplauzele. Pentru mine, cel mai important moment a fost acela in care am castigat trofeul Festivalului International de Teatru pentru Copii „100, 1000, 1 000 000 de povesti” cu spectacolul „Povestea spicului de grau”. Abia mi-am gasit cuvintele si emotiile ma copleseau mai ceva ca la un examen important.


… si o prima amintire din postura de parinte.

V. H.: Eram la spitalul Cantacuzino in 2005 dupa Craciun. Se nascuse baietelul meu, iar eu am venit sa-l vad pe el si pe sotia mea. Apoi toate mamele din salon au fost chemate intr-o aripa a spitalului pentru un control de rutina (o radiografie obligatorie la plamani) Eu am ramas singur cu baiatul meu. Dupa vreo doua minute s-a trezit si a inceput sa planga. Eu intrasem in panica. Nu stiam ce sa fac. Nu fusesem niciodata doar noi doi, iar in brate nu tinusem niciodata un omulet atat de mic si de fragil. Disperat am iesit pe hol sa caut ajutor. Ma gandeam ca poate dau peste o sora medicala sau peste un doctor care o sa rezolve problema. Cu parul valvoi si ochii mari eram o imagine comica. O mamica ma vede si ma intreaba ce s-a intamplat. Ii explic toata tarasenia cu mamica disparuta in cine stie ce cotlon al spitalului alaturi de toate mamicile celelalte si de puiul meu care miauna pe limba lui de mama focului si eu nu stiu ce sa fac. „Pai, luati-l in brate!” imi spune femeia. Eu ii spun ca mi-e teama, dar ea rade de mine si dispare. Ma intorc in salon, imi fac curaj si imi iau copilul in brate si il leagan usor. „Dragul tatii.” Se linisteste imediat si ma priveste drept in ochi. Am stiut ca mi-a recunoscut vocea. Din clipa aceea si pana pe la vreo doi ani adormea cand il luam in brate.


Cum pastrati vii experientele pe care le aveti ca parinte?

V. H.: Va raspund printr-o replica din „Cocos”, ultimul spectacol pe care l-am montat la teatrul Ion Creanga: Timpul petrecut alaturi de cei dragi este de nepretuit. Ma consider norocos ca pot sa-mi petrec mult timp alaturi de copiii mei, ca pot sa-i iau de la scoala, ca mai facem teme impreuna, ca iesim la plimbare, ca ne facem concediile laolalta.


Daca ati fi din nou copil pentru o zi ce ati vrea sa faceti?

V. H.: Noi actorii, in special cei care jucam pentru copii, avem privilegiul de a ramane multa vreme copii. Teatrul inseamna joc, iar joaca este unul dintre atributele fundamentale ale copilariei. Eu joc si ma joc. De aceea, cred ca, chiar daca viata mea de adult este plina de responsabilitati, multe din bucuriile copilariei au ramas.


Dar daca s-ar inversa rolurile: copilul Dvs. v-ar deveni parinte?

V. H.:Daca s-ar inversa rolurile, cu siguranta copiii nu m-ar lasa cu ochii in televizor toata ziua si din cinci fraze, intr-una mi-ar spune sa pun mana pe o carte si sa mai citesc.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul         *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe