Sari la conținut
SuntParinte.ro – un produs Intuitext

Meniu

…

„Când ești curios, într-un creion și o foaie stă o lume întreagă.” De vorbă cu Diana Necșulescu despre banda desenată și magia atelierelor Minimest

Diana Necsulescu Minimest 2026
Cum transformi o foaie albă și un creion într-o călătorie prin mintea unui copil, unde emoțiile mari își găsesc forma, iar natura devine complice la joacă? Pentru ilustratoarea și designerul grafic Diana Necșulescu, banda desenată nu este doar artă secvențială, ci un spațiu viu de explorare și conectare. Cu un parcurs profesional construit pe orizontală din pură curiozitate vizuală — de la debutul la Comic Con în 2013, cărți ilustrate pentru cei mici și imagine pentru animație, până la infografice, branding și pictat bibelouri —, Diana a facilitat ani la rând ateliere dedicate copiilor și tinerilor.

Toamna aceasta, Diana revine ca trainer la Minimest, secțiunea festivalului Animest dedicată copiilor și familiilor, cu ateliere practice de benzi desenate inspirate din tema ediției cu numărul 21: Natura. Am stat de vorbă cu ea despre cum îi ajută desenul pe cei mici să gândească liber, despre mici rutine creative de familie și despre ce putem învăța dacă privim lumea prin ochii unei broscuțe sau ai unui tufiș de zmeură.

Despre tine și rolul tău

Cum ai ajuns să faci parte din echipa Minimest și ce te-a atras la ideea de a lucra cu copiii?

Predatul și facilitatul de ateliere au mers mereu mâna în mână cu lucrul la proiecte de ilustrație și design pentru mine. De-a lungul anilor am susținut mai multe ateliere de ilustrație, comics și animație, iar cu echipa Animest mă cunoșteam din perioada când am fost participantă la atelierele Worksheep. Tot pe atunci am și voluntariat la un atelier Minimest, de animație stop-motion, susținut de Ion Aramă . În 2025 am susținut primele ateliere de bandă desenată în cadrul Minimest, și sunt bucuroasă să revin și anul ăsta.

Îmi place mult să lucrez cu copiii și să le arăt cât de mult potențial și valoare stau într-un creion și o hârtie, când ești curios, atent și deschis la lumea din jur.

Care este legătura ta personală cu banda desenată și cum ai descoperit că poate fi o unealtă atât de valoroasă pentru cei mici?

Am avut norocul să cresc cu revistele de bandă desenată Donald Duck și WITCH, adoram să re-re-recitesc poveștile din ele. Când am devenit ilustratoare freelance, primul proiect a fost să ilustrez un comics de 16 pagini scris de un prieten super talentat, pe care l-am lansat împreună la Comic Con-ul din 2013 (chiar primul). Un an mai târziu țineam un curs de bandă desenată pentru copii cu Academia Motanov. Unii din participanții de atunci probabil termină facultatea acum. :)

Banda desenata e o unealtă de comunicare foarte intuitivă pentru copii, le e ușor să deseneze secvențial. Față de un desen static care trebuie „să iasă bine”, ea stă la intersecția dintre o compunere și o schiță, iar scopul e sa îți spui povestea într-un mod interesant, nu să faci ceva „frumos”. Cred că rotițele puse în mișcare de vizualizarea grafică a unei narațiuni, într-un univers imaginat, sunt unele care ajută mai departe la gândire laterală, integrarea conceptelor abstracte și înțelegerea mai empatică a lumii înconjurătoare.

Când nu ești trainer la Animest, cum arată o zi obișnuită din viața ta profesională?

Destul de ne-artistic, scuze dacă dezamăgesc. Am proiecte foarte variate, de obicei lucrez la minim 2-3 în paralel, așa că rutina și o semi-disciplină sunt salvările mele. Dimineața îmi beau cafeaua cu pisica Maria, verific în agendă ce e prioritar, și îmi aleg următorii pași. Până se întorc partenerul meu și câinele Kafka de la plimbare, am făcut deja programul și niște schițe de încălzire, și am început treaba. Dimineața e pentru decizii creative, explorări, privire de ansamblu pe proiecte, cu ochi proaspeți. Luăm o pauză de prânz ceva mai lungă, iar al doilea calup de muncă e cu muzică ritmată, hiperfocus pe ilustrat și pus „pe hârtie” ce am schițat dimineața, pauze scurte de dans în mijlocul livingului, sau de cafeluță cu caramel sărat. Termin ziua de muncă atunci când vine Kafka să îmi spună cât e ceasul, singura oră pe care o știe e aia de plimbare. Seara e ori relaxantă acasă cu o carte, un serial sau scroll pe tiktok, ori pe afară - din fericire Bucureștiul are o superbă și infinită ofertă de activități.

Despre bandă desenată și procesul creativ

Ce abilități specifice dezvoltă copiii atunci când creează o bandă desenată?

Pentru că avem suprapunerea asta specifică între vizual și scris, aș zice că e o alfabetizare dublă, învață să-și compună gândurile mai clar în cuvinte, dar și să transpună idei în imagini, în același timp. Și asta având mereu o privire de ansamblu, regizorală, asupra unei povești. Abilități de planificare, pus viziunea în practică și satisfacția de final că au reușit ceva complex.

Iar emoțional, copiilor le este mai ușor să navigheze sentimente și idei complexe cu ajutorul personajelor pe care le pun în scenarii, decât să povestească verbal exact ce simt. Prin personaje și situații diferite de propria persoană pot învăța să empatizeze cu cineva foarte diferit si să înțeleagă mai bine contexte mai largi.

Minimest 2026

Tema de anul acesta a festivalului este NATURA. Cum ai transpus acest concept în atelierele pe care le vei susține tu în cadrul Minimest?

Ideea mea a fost una super-simplă, că suntem și noi tot natură. Atelierele le-am gândit imersiv, să mute puțin unghiul de privire de la „natura se admiră sau vizitează” la „și eu fac parte din natură”.

Pentru asta am imaginat pentru cei mai mici Jurnal de corcodușă, unde-și vor alege un element natural și îi vor pune pe hârtie o zi din viață. De exemplu, ce face o broscuță din parc de dimineață până seara? Ce vede, ce aventuri are? Dar tufișul de zmeură din pădure? Jocurile „de-a ceva”, în care ne prefacem că suntem un cățel adorabil, sau o focă jucaușă, uneori un leu furios, cred că sunt printre cele mai universale în toată lumea. Ele tind să fie un mod de a vorbi tot despre noi înșine, sub mască de personaj, însă ne invită și să trăim în pielea altcuiva. Îmi doresc sa ancorăm aceste mici povești în realitatea animăluțului sau plantei alese, cu mult spațiu de imaginat tot felul de întâmplări și aventuri. Sper ca la final participanții să aibă mai multă atenție pentru indivizii non-umani din jurul lor, și poate să privească cu mai multă curiozitate lișițele de pe lac sau liliecii de pe cer, seara.

Iar pentru cei puțin mai mari plănuiesc o mini-poveste detectiv, în care ne trezim într-o dimineață că rămânem fără orice altă ființă vie în afară de oameni. Cum arată viața noastră atunci? Cum reușim să restabilim echilibrul? Răspunsurile pot fi amuzante, poetice, aventuroase, vom vedea personalitatea fiecăruia dintre autori în ziua atelierului. Aici provocarea mea pentru ei este să creăm niște povești clare, cap-coadă, în care acțiunile noastre chiar au impact. Cu, desigur, scopul de a vedea pe mai departe ce acțiuni cu impact putem aduce înapoi în realitate, în viața de zi cu zi.

În general, care este cea mai frecventă provocare pe care o întâmpini din partea copiilor la ateliere și cum o gestionezi?

Cred că cea mai des întâlnită provocare vine din partea copiilor care încearcă să deseneze „frumos” și rămân blocați într-o singură parte din desen, uitând de imaginea de ansamblu. Încerc mereu să vorbesc cu ei despre poveste, idee, „the big picture” și să redirecționez atenția de la valoarea estetică a vreunui personaj, la cât de interesantă e acțiunea pe care o pun pe hârtie.

Ai observat diferențe în felul în care își construiesc poveștile copiii de acum, care practic s-au născut și au crescut cu ecranele în față, comparativ de cum ne imaginam noi lumea la vârsta lor? Ți se pare că sunt mai atenți la mediu și la problemele ecologice sau din contră?

Cred că acum avem cu toții acces la un univers vizual și conceptual mult mai bogat decât acum 30 de ani, când aveam pe tv câteva desene animate și aceleași cărți și reviste. Am observat că problemele de mediu sunt o temă recurenta și în storytellingul de media destinat copiilor, în desene animate, cărți etc, și asta se vede în ce aleg să povestească mai departe. Am avut plăcerea să lucrez cu mulți copii care știau enorm de multe despre natură, ecosisteme, geologie și spațiul cosmic. Fascinația pentru universul ăsta absolut magic în care existăm mi se pare că e un instinct atât de profund uman, iar copiilor le vine natural. Îmi doresc din tot sufletul să își păstreze curiozitatea vie și să se folosească de toate resursele pe care le au acum, internet, biblioteci, workshopuri, și să contribuie ca adulți la o lume mai blândă pentru noi toți.

Recomandări și Concluzii

Care sunt beneficiile pe termen lung pentru copiii care învață să își exprime emoțiile prin ilustrație și narațiune?

Cel mai mare cred că este că învață un mod nou de a inventa lumi noi și a-și explora creativitatea. Și prin asta, au beneficii atât pe plan emoțional (crește încrederea în sine, își înțeleg mai clar propriile emoții, exersează empatia și curiozitatea pentru cei din jur), cât și rațional (dezvoltă o capacitate de abstractizare mai bună, gândire laterală, abilități de rezolvare a unei probleme).

Dacă un copil descoperă o pasiune pentru banda desenată la Minimest, ce poate face un părinte acasă pentru a-i încuraja acest talent? Ai recomandări de materiale sau metode?

Recomand oricui să țină un carnețel în care să schițeze orice i se pare interesant, ce întâmplări au avut peste zi, ce a fost memorabil. Un carnet mic și un creion, atât. Cumulativ, practicarea atenției în felul ăsta te ajută să înțelegi mai multe despre lume și tine însuți, ce ți se pare interesant și ce patternuri ies la suprafață. Și să citească cât mai variat, și benzi desenate dar și literatură, non-ficțiune, să își urmeze curiozitatea. Se găsesc niște enciclopedii pentru copii absolut superbe, am împrumutat și eu de la bibliotecă unele despre faună recent.

Educația sistematică de anatomie - perspectiva - desen de observație etc. poate veni mai târziu, dar nu e esențială ca să compui o poveste bună.

Din programul Minimest de anul acesta, care ar fi 1-2 recomandări personale pentru un părinte care vrea să îi ofere copilului o experiență memorabilă?

Atelierele de animație, unde copiii pot participa activ în a crea desene animate, sunt întotdeauna magice. Iar la proiecțiile de scurtmetraje e musai să ajungă, sunt filme care nu pot fi văzute în altă parte, cu perspective unice și stiluri vizuale foarte interesante, diferite de desenele animate de la TV. Mie mi-a atras atenția Aller & Retour (r. Michele Greco, Lucia Bulgheroni): „În prima zi de iarnă, două hermine mititele trebuie să învețe să se adapteze la noul lor mediu, dând blana de vară pe cea de iarnă. Dar ce se întâmplă când omul le complică și mai mult viața, pe lângă greutatea de a învăța să se adapteze?”

La ce film din programul de anul acesta îți dorești neapărat să ajungi?

La Light Pillar (r. Zao Xu), unul din lungmetrajele din competiție: „Un îngrijitor singuratic dintr-un studio de film pe cale de dispariție își găsește alinare într-o poveste de dragoste virtuală, până când iluzia se spulberă. O echipă de filmare vine să turneze un film despre o invazie extraterestră, iar el alege să dispară odată cu studioul.”. Mi se pare foarte intrigantă combinația asta de teme clasice: însingurare, dragoste neîmplinită, combinate cu contemporanul virtualului plus cireașa de pe tort, extratereștri.

***

Atelierele susținute de Diana, alături de o selecție bogată de scurtmetraje și lungmetraje pentru copii, fac parte din programul Minimest, secțiunea dedicată tinerilor spectatori din cadrul celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest (2 – 11 octombrie 2026, București).

Programul complet pe zile și ore al atelierelor și proiecțiilor de familie, precum și biletele sau abonamentele sunt disponibile online pe Eventbook și pe site-ul oficial animest.ro.

Comentarii