Interviu cu Flori Ana Buzila, psiholog clinician, Institutul Traumei

Cum poate fi definita trauma pe intelesul tuturor?

Trauma psihica este experienta personala, de ruptura interna ce conduce la aparitia unor dificultati de reglare emotionala si comportamentala, de procesare informationala, de mobilizare a energiei si resurselor in directia cresterii, dezvoltarii si evolutiei sanatoase. Apare cand presiunea asupra persoanei depaseste cu mult posibilitatile acesteia de a face fata si se confrunta cu stari intense de teama, neputinta, vulnerabilitate fara protectie. Trauma psihica nu este acelasi lucru cu evenimentul traumatic, adica acel eveniment / situatie ce se intampla in exteriorul persoanei si care in functie de mai multi factori, poate produce traumatizare sau nu, intr-un grad mai mic sau mai mare de severitate.

Asadar, trauma nu este evenimentul de viata, ci impactul acestuia asupra persoanei! De exemplu, nu toti copiii divortului sunt traumatizati psihic! Si, mai mult de atat, in familiile in care apare divort in cuplul parental si sunt mai multi frati, poate exista si situatia in care acestia sa fie destul de diferit marcati (de la o minima afectare sau deloc, la o traumatizare cu efecte pe termen lung).

Putem vorbi de traumatizare printr-o agresiune intentionata (de exemplu victimele bullyingului) sau, fara intentie, de exemplu acel rau provenit din supraprotectia copilului. Ne putem gandi la situatiile in care eu ca parinte imi apar copilul de riscul de a dezvolta o boala a copilariei si il izolez pe termen lung, nu il expun contactului cu alti copii. Astfel ii pot periclita nevoia de socializare cu covarstnicii si pot sadi in el nesiguranta, lipsa de incredere in sine, dificultati de comunicare in grup, retragere sociala, poate chiar fobii.

Anumite fatete ale abuzului emotional, cum ar fi injuraturile constante, tipetele, critica sau umilirea unui copil, comportamente injositoare, degradante, intimidante sunt usor de observat, dar altele, cum ar fi asteptarile nerealiste sau solicitarile nerezonabile fata de copil ori tratamentul inechitabil din cauza anumitor caracteristici (de exemplu, ordinea in fratrie, dizabilitate fizica sau aspect), nu sunt intotdeauna recunoscute, cu toate ca ele provoaca totusi un prejudiciu (neintentionat) copilului.

Cercetarea in domeniul psihotraumatologiei aminteste despre abuzul emotional ca traumatizare in urma agresarii starii psiho-emotionale a copilului (prin ceea ce face nepotrivit adultul in relatia cu minorul – ”commission”) dar si despre neglijarea emotionala, ca traumatizare prin lipsa de raspuns la nevoile emotionale ale copilului – deci agresarea copilului de catre adultul semnificativ prin ceea ce ar fi potrivit sa faca si nu face – ”omission” (de exemplu, a nu manifesta / exprima niciodata emotii in timpul interactiunii cu copilul). Multor parinti sau ingrijitori le este greu sa ofere copilului un mediu sigur si iubitor, mai ales atunci cand se confrunta cu dificultati relationale, probleme de sanatate (mentala) sau probleme de dependenta.

Asadar vorbim despre traume psihice generate de raul ce se intampla prin ceva ce i se face copilului si ii deterioreaza starea de bine, de sanatate fizica, emotionala sau prin ceva ce nu i se face copilului, dar acesta ar avea nevoie. De exemplu absenta fizica a parintelui plecat in strainatate pe perioade lungi si foarte lungi de timp. Nevoia neimplinita in acest caz este aceea de contact fizic, cu corpul persoanei de atasament.

Cum pot face parintii diferenta dintre o situatie doar stresanta pentru copii si o situatie traumatizanta?

Daca situatia nu depaseste capacitatile copilului de adaptare, nu il duce in zona de coplesire, vorbim despre stres. Rezolvarea unei situatii stresante duce la adaptare, crestere, evolutie. Este un efort din care organismul isi revine si in urma caruia lucrurile se imbunatatesc. In traumatizare experimenteaza un stres extrem, de nedepasit, coplesitor si copilul cu cat depune mai mult efort, cu atat lucrurile se inrautatesc.

In manifestarile copilului stresat vs traumatizat vedem oboseala vs epuizare sau agitatie foarte mare, observam tristete vs nefericire sau fuga in comportamente adictive (care sa il faca sa nu ia contact cu durerea), simtim frica vs anxietate, groaza.

Stresul se termina la un moment dat, in timp ce trauma (nevindecata) vine cu energie foarte scazuta, devitalizare si alte perturbari pe termen lung. Si stresul cronic produce traumatizare, prin faptul ca organismul nu are ocazia de a se recupera, de a se regenera, fiind expus in mod constant, repetitiv, solicitarilor mari.

Care pot fi efectele traumelor din copilarie asupra dezvoltarii copiilor si adolescentilor?

Ca factori comuni ai tuturor formelor de traumatizare, putem aminti:

• Devitalizare sau energie in exces (pe care o recunoastem ca agitatie si incapacitate de concentrare);
• Un sistem imunitar slabit sau compromis (copilul se imbolnaveste foarte usor, vedem si cazuri de frati in care unul e sanatos, iar celalalt contacteaza toate virozele de sezon);
• Predispozitia la dependente (de mancare, de jocuri, de cumparaturi, cu adevarate complicatii in adolescenta: bulimie/anorexie, adictia de shopping, de gaming, fumat, alcoolism, absenteism scolar, abandon);
• Dificultati de autoreglare emotionala (nu face fata situatiilor stresante sau le face fata cu mare dificultate: la intrarea in colectivitate, cresa, gradinita, au dificultati serioase de adaptare). Confruntati cu solicitari importante (de exemplu examene scolare), desi sunt bine pregatiti academic, copiii esueaza.

Cum pot adultii care lucreaza cu copiii (de exemplu, cadrele didactice, bonele) sa identifice mai usor semnele traumelor in randul acestora? Care sunt comportamentele care apar frecvent in randul copiilor afectati de experiente traumatizante?

Semnele traumelor difera in functie de mai multi factori, in principal de varsta la care s-a produs traumatizarea, de varsta actuala a copilului, de tipul de traumatizare etc. Putem recunoaste traumatizare atunci cand in mod repetat apar urmatoarele manifestari:

• energia, cheful de joaca par a fi afectate. Starea naturala a copilului este de a se bucura de joc si joaca, de a se harjoni, de a rade. Daca vedem un copil extrem de serios, foarte cuminte chiar si atunci cand contextul nu o cere, atunci ne putem intreba ce anume il tulbura pe acest copil, unde este bucuria lui? Alta situatie este aceea in care pare tot timpul obosit sau dimpotriva, e irascibil, agitat, nervos (desi nimic din context nu ar explica aceasta manifestare);
• tendinta de supraresponsabilizare, chiar cu o renuntare la propriile placeri si confort. (De exemplu, acorda in permanenta atentie unui frate mai mic sau parintelui pe care il percepe mai vulnerabil in conflictele perpetue din cuplul parental);
• dificultati de memorie, concentrare (desi IQ-ul este unul bun) si prin urmare afectarea performantei scolare;
• somnul (doarme prea mult / prea putin, are cosmaruri, nu are un somn odihnitor);
• alimentatia (mananca mai mult / mai putin / deloc in ultima vreme sau si-a schimbat ceva in obiceiurile alimentare – poate are tendinta de a consuma doar anumite lucruri care ii pun sanatatea in risc);
• comunicarea copilului este perturbata (copilul devene mai inchis, mai tacut, avem senzatia ca ii smulgem cuvintele din gura chiar si pe teme de dialog preferate altadata de el);
• comportamentele de autoingrijire ale adolescentului (il surprindem ca nu se mai spala pe dinti ca alta data, uita sa faca dusul zilnic, poarta aceleasi haine mereu si mereu sau, dimpotriva, este extrem de stresat de aspectul sau fizic, exagerat de preocupat de felul in care arata);
• acorda anumitor activitati mai mult timp in detrimentul altora. (Are tendinta de a petrece in mod excesiv timp la calculator / pe telefon / retele de socializare, jocuri video, desi toate acestea par ca il epuizeaza si nu relaxeaza);
• relationarea devine dificila chiar si cu alti copii de aceeasi varsta;
• uneori apar si manifestari mai specifice, de exemplu, tendinta de a se leagana (ca metoda de autolinistire) pentru copiii care experimenteaza timpuriu abandonul; privirea in gol, pare ca nu mai e prezent, e cu gandul in alta parte (ca mecanism de disociere fata de durere) samd.

Cum pot ajuta parintii un copil care a trecut printr-o experienta traumatizanta?

In general, rolul parintilor in reglarea copilului este esential cu cat copilul este mai mic si mai dependent de ei, dar nu inceteaza pe parcursul intregii copilarii si adolescente. Si in traumatizarea psihica, atat cea timpurie cat si cea aparuta pe parcursul dezvoltarii, parintii pot contribui la readucerea starii de bine a copilului.

Primul pas e ca parintele sa vada, sa constientizeze, sa inteleaga si sa aiba o conduita potrivita legata de comportamentele simptomatice ale copilului sau. In paralel cu tratamentul traumei (asistat profesionist), prioritar este sa il ajute pe copil sa se simta in siguranta si inteles. Sa simta ca in sanul familiei e protejat, ingrijit, iubit si acceptat asa cum e el, cu caracteristicile sale, ca parintele ii este alaturi pentru ce are nevoie si sprijin in depasirea dificultatilor de orice natura. Apoi sa ii cultive increderea in sine, pofta de viata si de a experimenta, bucuria, placerea de a gandi pe cont propriu, de a creste, invata si a se dezvolta. De obicei acestea sunt compromise in urma traumatizarii.

Totodata le putem oferi copiilor ocazia sa exerseze libertatea de exprimare a nevoilor si trairilor (sa ne ferim de exemplu de prejudecati ca “baietii nu plang niciodata” si sa le permitem si aceasta forma de ventilare emotionala).

Valoros pentru copil este sa primeasca ghidaj, directie, structura si organizare, o disciplina a comportamentului manifestat intr-un mediu (acasa, la scoala, pe terenul de sport, la joaca, in vacante etc.). Copiii au nevoie de reguli de conduita, altfel e haos in relatiile lor, in viata traita si ajunge sa se instaleze haos si in mintea lor.

Cum functioneaza terapia traumei si de ce este important sa apelam la psihoterapeuti specializati in tratamentul traumei?

Sa ne imaginam metaforic psihicul uman la origine (inaintea traumatizarii) ca pe o constructie armonioasa, cu sens, frumoasa de LEGO. Evenimentul traumatic care genereaza un impact semnificativ asupra psihicului persoanei vine ca o daramare intr-un grad mai mare sau mai mic a acestei constructii, astfel ca dupa traumatizare nu mai este la fel. Poate ramane o mare parte neafectata, dar cele cateva piese cazute pot ameninta echilibrul si integritatea constructiei.

Terapia traumei are ca principal obiectiv aceasta restructurare profunda in vederea reintregirii persoanei si redobandirii functionarii sale sanatoase. Este cumva si o terapie a efectelor, dar nu vazute simplist ca simptome, ci ca urma / amprenta a experientei traumatice in sistemul psihic uman (care poate perturba senzatiile persoanei, perceptiile, reprezentarile acesteia, memoria, gandirea, comunicarea, comportamentul, relationarea samd). Trauma modifica modul in care persoana (se) foloseste de informatiile din interiorul si exteriorul fiintei sale. Uneori vorbim de crestere posttraumatica si aceasta sintagma descrie situatia in care constructia de lego nu este refacuta in mod identic cum a fost inainte de traumatizare (nici nu e posibil), ci intr-o forma diferita, poate cu un plus de ceva. Adica ma folosesc de reasezarea acelorasi piese si le pun intr-o forma diferita care poate avea ca efect un plus de functionalitate, de energie, de aspect etc.

Care este activitatea Institutului pentru Tratamentul Traumei? Ce servicii si evenimente pune la dispozitie?

De mai bine de 10 ani, ISTT promoveaza in randul specialistilor, dar si in randul publicului larg, cunostinte despre functionarea sanatoasa a psihicului, despre trauma psihica si interventii specializate in tratamentul acesteia. ISTT ofera suport celor care au nevoie si solicita asistenta psihologica (persoane adulte, copii, adolescenti, cupluri, familii si grupuri), oferind, in acelasi timp, un cadru de dezvoltare profesionala pentru specialistii din domeniu care doresc cursuri acreditate de formare, specializare si perfectionare in domeniul psihotraumatologiei. Mai multe detalii pe www.istt.ro.

In curand va fi lansata cartea Mitul normalitatii de Gabor Mate in cadrul conferintei „Normal Anormal”, cu participarea autorului. In cateva cuvinte, de ce ar fi bine pentru parinti sa participe la conferinta si sa citeasca acest volum?

O parte a interventiei dr Gabor Mate in aceasta conferinta este dedicata chiar raportarii sanatoase a parintilor la proprii copii. Pana nu demult fie nu se stia, fie nu se vorbea sau nu erau constientizate nevoile copiilor de catre parinti (dincolo de cele fizice, materiale, de a le oferi un camin) si fenomenul de neglijare emotionala era extrem de des intalnit. In ultimii ani apare insa o tendinta a unei anumite categorii de parinti, a celor educati, de a se supune propriului copil (poate si dintr-o nevoie inconstienta de a il proteja de suferinta la care ei insisi au fost expusi sau pur si simplu de a ii oferi ce e mai bun, poate ce ei nu au primit sau au primit si li se pare firesc sa transmita mai departe). In aceasta lupta parintii risca a pierde reperele “normalului” si sa ajunga intr-un soi de epuizare si uitare de sine, efect care nicicum nu e unul favorabil asupra copilului.