characters characters

Furia, o emotie ca un iceberg

Descopera ce ascunde furia, pentru a o gestiona mai bine

Propus de: SuntParinte.ro   |   18 septembrie 2020    |   11578 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

furia emotie iceberg
Furia este una dintre cele mai dificile emotii, atat pentru copii, cat si pentru adulti. Poate deveni imposibil de controlat, ne conduce catre comportamente agresive, care pot afecta relatiile cu cei din jur si, in general, nu ne face sa ne simtim prea bine in legatura cu noi insine. Dar nu este nevoie ca lucrurile sa ramana asa. Furia, la fel ca toate emotiile pe care le traim, are rolul de a ne orienta catre alegeri mai bune. Furia este o emotie secundara, adica apare pentru ca simtim mai intai alte emotii, precum rusinea, respingerea sau dezamagirea. Il poti ajuta pe copilul tau sa isi gestioneze mai bine furia daca il inveti sa identifice emotiile pe care le ascunde furia. Iata cum poti face acest lucru.

Cum poti folosi fisa de mai sus?

Acasa

Dupa un conflict sau un acces de furie al copilului tau, cand acesta s-a calmat, intreaba-l daca vrea sa inteleaga mai bine de ce s-a infuriat.

Spune-i ca ai o modalitate secreta prin care puteti face acest lucru impreuna.

Explica-i faptul ca furia ascunde intotdeauna alte emotii, pe care deseori este greu sa le identificam din prima incercare. La fel ca un iceberg, furia sau „nervii” reprezinta doar suprafata: in interior, traim si alte emotii, pe care cei din jur nu le inteleg de fiecare data. Daca reusim insa sa le identificam si sa le exprimam, putem evita conflictele cu acestia. O modalitate simpla de a face acest lucru este sa ne uitam pe o lista de emotii si sa verificam daca una sau mai multe dintre acestea se ascund sub furia noastra.

Arata-i fisa si cititi impreuna emotiile. Ajuta-l sa le aleaga pe cele care a insotit furia sa si vorbiti despre motivele pentru care aceste emotii au aparut. De exemplu, daca s-a enervat cand l-ai intrebat daca si-a facut temele, poate se simtea ingrijorat sau coplesit de acestea.

Important

Pentru ca activitatea sa aiba succes, este esential ca atat tu, cat si copilul tau sa fiti calmi. De asemenea, este important sa nu fii inca ofensat de furia copilului tau sau sa te concentrezi pe faptul ca a fost lipsit de respect. Daca insa simti furie fata de comportamentul copilului tau, este bine sa amani aceasta activitate, pentru a evita alte conflicte care ar putea aparea in urma raspunsurilor copilului tau.

La scoala

Cadrele didactice le pot vorbi copiilor si adolescentilor despre emotii si inteligenta emotionala in cadrul orelor de dezvoltare personala sau dirigentie. Daca esti cadru didactice, le poti propune elevilor tai sa isi aminteasca un eveniment recent in care s-au infuriat. Apoi le poti da fisa de mai sus, cerandu-le sa aleaga emotiile pe care le-au simtit in acea situatie si cauza pentru care au aparut acele emotii. Apoi, daca doresc, pot povesti colegilor care sunt concluziile lor.

Poti descarca fisa in format pdf de aici pentru a o printa sau puteti desena una impreuna.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu