Despre frica
Despre frici si (ne)fricosi
Sunt o fricoasa. Mereu am fost. Mi-e frica de zborul cu avionul, de calatoria cu barca sau vaporul, nici in masina nu stau chiar linistita. Mi-e frica de inaltime, de spatii inchise si stramte, de intuneric, de paianjeni, sobolani si evit pe cat posibil sa ma plimb noaptea pe strada de una singura. Daca raman singura acasa inchid tot si ma retrag intr-o camera, noaptea las un bec aprins si niciodata, dar niciodata nu ma uit sub pat seara. Daca pica pe jos ceva, acolo ramane pana dimineata. Ei bine, copilul meu nu prea are frici. Adica are si el, frica de intuneric si de caini mari dar mai are pana sa ma ajunga. Nu intelege de ce mi-ar fi teama de zbor sau calatoria cu vaporul. Nu are conceptul a ceea ce s-ar putea intampla si vai, ce-l mai invidiez pentru asta.Zilele trecute, la intoarcerea din Romania inspre casa, toti trei, in asteptare, in avion. Intarziere mare din cauza zapezii, am petrecut un ceas si mai bine cu emotii. Pe scaune, cu centurile puse. M-a vazut adancita-n ganduri si a inceput cu intrebarile.
- Dar de ce ti-e frica?
- De inaltime.
- Cum sa-ti fie frica de ceva asa frumos? Sa vezi tot de sus... nimic nu-i mai frumos ca asta! incearca el sa ma incurajeze.
- Pai asta e frica mea. Tie ti-e teama de intuneric (bine, si mie, dar nu-mi recunosc asa deschis toate fricile!) De ce sa-ti fie frica de intuneric?
- Pentru ca nu-l vezi!
- Pai nici eu nu vad nimic de sus! Pentru ca tin ochii-nchisi, rad eu in sinea mea.
- Si totusi, ce se poate intampla?
Nu vreau, chiar nu vreau sa-i povestesc despre documentarele pe care le-am vazut pe ascuns. Cu avioane prabusite si alte cele.
- Se poate... strica.
- Avionul?
- Da, avionul.
- Pai nu vezi cat e de verificat inainte sa ne urcam in el? Si mami, are un pilot. Nu poti sa fii pilot daca nu stii sa conduci avionul. Adica tu nu poti sa fii pilot. Si nici eu. Trebuie sa fii pregatit ca sa fii pilot! Stai linistita. Acum de ce mai ti-e frica?
- Sa nu ne scuturam prea tare. Mi-e teribil de teama cand se scutura.
- Vai mami, dar daca e vant, trebuie sa se scuture. Si cand umblam pe jos daca e vant, simt cum ma ia cu el si ma scutur. Dar bate putin si apoi trece! ma linisteste el.
Puiul meu de 5 ani si 9 luni imi alunga fricile. Ma umfla rasul si-l iau in brate.
- Gata, stai linistita acum, ca nu putem scoate centurile. Sunt pentru siguranta. Sa nu dai cu capul de tavan cand ne scutura. Vezi, mai mami, vezi? S-au gandit la toate!
Un An Nou fara frici sa aveti!
*Sursa foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.
Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Bucuria, antidotul pentru epuizareBurnout-ul este o stare pe care tot mai multi o traim in aceste timpuri si presupune o epuizare intensa fie de natura fizica, emotionala sau mentala care in general este cauzata de un context in care resimtim un stres puternic.
-
7 idei daunatoare pe care si le formeaza copiii in primii 7 ani de viataExperientele timpurii din primii 5 sau 7 ani de viata au un efect puternic asupra noastra fiindca sunt primele experiente ce vor sta la baza tuturor deciziilor pe care le vom lua mai tarziu.
-
Cum recunosti copilul cu toleranta scazuta la frustrareExista momente in viata fiecarui copil in care nimic pare sa nu mearga bine. Modul in care copiii raspund in aceste situatii coplesitoare poate insemna iesiri necontrolate sau dimpotriva, izolare si retragere.
Adauga tu primul comentariu: