Cresterea post-traumatica
In perioada pandemiei, anxietatea a ajuns la cote ridicate, in randul populatiei de toate varstele. Unii reusesc sa accepte mai usor ca situatia de la nivel global nu este una pe care sa o putem controla si ca uneori trebuie sa ne adaptam programul in functie de niste reguli mereu supuse schimbarii. Pentru alte persoane, teama de boala, stresul financiar si schimbarile in stilul de viata creeaza un nivel aproape traumatic de anxietate.
Citeste si:
Trauma complexa din copilarie – ce inseamna si ce efecte are
Rezilienta copiilor in situatiile de criza
Cresterea post-traumatica si rezilienta emotionala
Cresterea post-traumatica este o teorie descrisa in anii ’90 de psihologii Richard Tedeschi si Lawrence Calhoun, pentru a explica transformarea pozitiva prin care trec unele persoane dupa situatii traumatice. In esenta, cresterea post-traumatica apare dupa ce o persoana se confrunta cu o situatie atat de traumatica incat convingerile si principiile de viata ii sunt puse la incercare, sufera un nivel ridicat de durere emotionala (inclusiv tulburarea de stres posttraumatic), pentru ca in final, sa traiasca un sentiment al cresterii personale. Specialistii vorbesc despre rezilienta emotionala ca fiind abilitatea de a depasi situatii dificile, esecuri sau traume. Rezilienta si cresterea post-traumatica sunt diferite pentru ca persoanele reziliente nu vor fi la fel de afectate de situatiile traumatice si, prin urmare, nu vor trece printr-o schimbare pozitiva profunda in urma acestora.
Studiile arata fenomenul cresterii post-traumatice apare in urmatoarele 7 aspecte:
1. Apreciaza mai mult viata.
2. Apreciaza mai mult relatiile cu oamenii apropiati.
3. Au un nivel mai ridicat de compasiune si altruism.
4. Identifica noi posibilitati si scopuri in viata.
5. Isi constientizeaza mai bine propriile puteri si abilitati.
6. Se dezvolta spiritual.
7. Dezvolta un nivel mai ridicat de creativitate.
In cresterea post-traumatica ne referim nu doar la supravietuirea de dupa un eveniment neplacut si cu impact puternic, ci mai ales la schimbarile traite care au determinat aparitia unei noi perspective de a vedea viata, relatiile cu cei din jur si prioritatile personale.
Studiile arata ca anumite trasaturi de personalitate contribuie la cresterea post-traumatica: deschiderea la noi experiente si extraversiunea. Cu alte cuvinte, persoanele care sunt deschise la noi experiente si au un temperament extravertit au mai multe sanse sa traiasca experienta cresterii post-traumatice. Explicatia sta in faptul ca deschiderea la noi experiente presupune si o disponibilitate mai ridicata de a ne reevalua sistemul de convingeri si principii de viata, iar temperamentul extravertit presupune tendinta de a cauta interactiunile cu alte persoane si, implicit, a cere ajutor si sprijin de la cei din jur atunci cand ne confruntam cu probleme.Varsta poate fi si ea un factor pentru ca cei sunt varsta de 8 ani nu au o capacitate prea mare cognitiva de a trai cresterea dupa trauma, in timp ce adolescentii si adultii, da. Si geneticul pare sa joace un rol important fiindca in familiile in care exista un istoric de tulburari psihice, mai ales PTSD (tulburare de stres posttraumatic), tulburari de panica sau anxietate, cresc sansele de a avea o recuperare greoaie de pe urma unui eveniment sau a unei situatii traumatice.
O metafora pentru cresterea post-traumatica
Japonezii folosesc tehnica "kintsugi" pentru a reliefa arta de a repara farfuriile sau vasele sparte. In loc sa ascunda crapaturile, tehnica inseamna a pune la un loc bucatile sparte cu o substanta in care se amesteca aur, argint sau platina. Puse la un loc, intregul vas spart arata mai frumos ca niciodata, chiar daca pot fi observate si urmele "istoriei" sale.
Cresterea post-traumatica poate fi inteleasa si prin cuvintele psihiatrului austric Viktor Frankl: „Atunci cand nu putem schimba o situatie, suntem provocati sa ne schimbam noi insine.”
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Parintii egocentrici si efectele acestora asupra copiilor
Egocentrismul la parinti inseamna o preocupare excesiva de sine, care inseamna ca nevoile copiilor nu sunt observate sau implinite.
-
4 obstacole in calea bucuriei de a fi parinte
Cum ne-am imaginat ca vom fi parinti e total diferit fata de cum suntem ca parinti pentru ca in viata reala, apar o multime de neprevazute la care inainte nu ne-am fi gandit.
-
Parintii din generatia "sandwich": cand esti responsabil pentru copiii tai, dar si pentru parintii tai
Inaintarea varstei la care adultii se casatoresc si au copii produce un nou fenomen numit ”generatia sandwich”.
Adauga tu primul comentariu: