characters characters

Copilul meu s-a schimbat

Propus de: Cristina Calarasanu   |   02 iulie 2010    |   2840 vizualizări

Varsta: 11 - 15 ani.

Poate ca ne suna familiar aceasta expresie a “schimbarii de la o zi la alta.” Multi parinti ne spun adesea despre copiii lor ca s-au schimbat brusc, ca nu ii mai recunosc, ca nu isi dau seama ce se intampla, ca nu mai stiu ce sa faca cu ei.


Sesizam in primul rand aspectul brusc al schimbarii, asa cum o percepe parintele. Copilul nu mai este asa cum il vedea pana acum, face lucruri pe care parintele nu le intelege si pe care nu stie cum sa le solutioneze. Schimbarile care apar in randul copiilor nu se petrec niciodata de la o zi la alta. Situatia ii este cunoscuta de ceva vreme copilului, insa ea a fost traita interior pana la a fi exprimata sau manifestata exterior sub o forma sau alta. De cele mai multe ori pentru ca nu avem acces la ceea ce se petrece la interior, senzatia noastra este ca totul s-a petrecut brusc.


Iata cateva aspecte referitoare la modul in care am putea interpreta aceasta ”trasnformare peste noapte”:
Cand pare a fi debutat noul mod al copilului de a se manifesta? Identificarea momentului in care a aparut aceasta schimbare ne poate oferi informatii cu privire la cauza care ar fi putut determina copilul sa se comporte asa. Putem pune in legatura cu anumite evenimente din viata copilului, anumite situatii din familie, cu lucruri noi sau care s-au schimbat, care au disparut, cu persoane noi sau activitati. Chiar daca unele situatii par banale, nesemnificative sau nu ne dau in niciun fel de gandit, importanta este investitia afectiva a copilului in ele si modul cum le traieste el.


Cum este aceasta transformare? In ce consta schimbarea copilului: manifestari agresive in raport cu el insusi sau cu ceilalti copii, o timiditate accentuata, un opozitionism exagerat, o stare de apatie si pasivitate, o stare de agitatie continua, tendinta de a se izola, o diminuare a comunicarii, o scadere brusca a rezultatelor scolare, un interes crescut fata de ceva anume, refuzul de intra in contact cu anumite persoane. Nici una din aceste manifestari nu este aleasa la intamplare de catre copil, ci fiecare din gesturile sale exprima ceea ce nu poate exprima prin cuvinte.


Cand apar aceste manifestari?
Este important momentul in care copilul alege sa se comporte altfel. Ne intrebam daca exista un moment anume cand copilul se manifesta intr-un fel anume (la scoala, acasa, in parc, pe strada, in vizita, fata de anumite persoane) sau este un comportament generalizat. A stabili o anumita legatura, a identifica anumite momente poate facilita si depistarea cauzei aparitiei acestor manifestari.


Cum era inainte?
Iata o intrebare menita sa ne ofere o imagine a copilului inaintea acestor schimbari. A-l cunoaste pe copil inainte ne permite sa sesizam in ce fel s-a produs schimbarea, in ce directie, daca existau aceste manifestari si inainte si nu erau exprimate sau daca este ceva total nou, daca schimbarea este de fapt opusul felului de a fi al copilului sau daca manifestarile sunt parte din mediul in care traieste.


Care este cauza? Tendinta de cele mai multe ori este de a cauta o cauza superficiala, de suprafata (nu este cuminte, este obraznic, nu asculta, nu are cei 7 ani de acasa) si a incerca cu orice pret stoparea acestor manifestari. Sigur ca este folositor sa gasim modalitati de a reduce din intensitatea unora dintre manifestarile copilului, insa ceea ce este cu adevarat benefic pentru copil este a afla adevarata cauza care se ascunde in spatele schimbarii. De obicei, aceasta cauza nu este pusa in relatie numai cu situatii, evenimente, persoane, ci in special cu ceea ce a  simtit copilul in acele momente si nu a reusit sa exprime sau sa vorbeasca despre: teama, furie, suferinta, confuzie, spaima, ura. Reluarea experientelor la care a luat parte, directionand de data aceasta continutul acelor experiente spre alte persoane, este o modalitate de face simtita prezenta lor si a de despovara de greutatea lor.


Ce poate face parintele? Adesea parintele se poate simti neputincios sau disperat in incercarea de a gasi o solutie. El se confrunta cu schimbarea copilului, cu reprosurile si reactiile celorlalti, cu incapacitatea sa de a lua masuri sau de a intelege. Aceste lucruri nu sunt intotdeauna usor de gestionat sau de suportat. De aceea in egala masura ne intrebam cum se simte copilul si cum se simte parintele. Ce simte el in aceea situatie, cum ar putea s-o inteleaga mai usor, sa se apropie de copil si sa depisteze cauza manifestarilor sale.

Impreuna cu copilul, parintele poate face de cele mai multe ori o echipa capabila sa comunice, sa relationeze si sa se apropie de motivul care a generat schimbarea. Atunci cand acest demers este prea dificil sau nu isi gaseste o forma adecvata, este utila si prezenta psihologului care poate sa ii indrume pe parintii si pe copil in incercarea lor de a intelege ceea ce se intampla cu ei.


Psiholog Cristina Calarasanu
cpap.copiisiparinti@gmail.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe