Ce nu au voie copiii
NU-ul nostru
Despre NU am tot povestit. Este raspunsul care provoaca suparari si nervi si cosmaruri in randul parintilor. Primul NU rostit tare de catre copil e privit cu neincredere, surprindere, mirare poate. Urmatorul, urmatoarele, in loc sa ne fi obisnuit cu ele, trezesc sentimente si mai puternice.Dar despre NU-urile noastre, despre ele si la ele ne-am gandit vreodata? V-ati gandit vreodata? Cate NU-uri traieste intr-o zi un copil? Din toate partile? Nu ma refer aici la cazuri de siguranta, urgenta si altele in care nu-i loc de negocieri si discutii. Ma refer la multe NU-uri pornite din comoditate, din lipsa de chef, de plictiseala, continuati sa dati si voi motive, ca-s convinsa ca-s mai multe.
Eram in vizita la niste prieteni zilele trecute, mama a doua fete, cucuiete si jucause tare. In primul sfert de ora m-au trecut toate apele la auzul vorbei asteia. NU. Nu sariti pe canapele, nu puneti jucariile acolo, nu alergati, nu mutati lucrurile de la loc, nu luati pernele de la loc, nu mergeti acolo, nu puneti mana dincolo. Un sfert de ceas cronometrat in care doar asta am auzit.
Al meu copil a vrut sa plecam acasa - si bine ca mi-a cerut asta in limba noastra, doar de mine inteles. Am propus o iesire la cafea, in vreo piata, undeva pe malul marii. Acolo nebunia cu NU-ul a continuat. Nu alergati, transpirati. Nu tipati, nu va fugariti, nu va urcati acolo, nici dincolo.
Dupa cateva minute, mi-am pierdut eu rabdarea.
- Dar ce AU VOIE sa faca? Ca esti cu gura pe ei tot timpul. Lasa-i sa se joace!
- Sa nu alerge ca transpira si se imbolnavesc. De ce trebuie sa se catere acolo? E periculos!
- Si ce pot sa faca?
- Sa stea aici, linistiti, sa deseneze!
- Suntem afara, lasa-i in pace.
- Nu pot sa-i vad cum alearga asa, cu siguranta o sa pateasca ceva! De ce nu pot sta locului ca niste copii NORMALI?
- Astia-s copii normali, am zis eu pe un ton nitel cam ridicat.
Dar oricum nu m-a auzit.
A stat linistita cateva clipe dupa care a reinceput. Nu mergeti acolo, nu mai tipati, nu va catarati peste tot, nu va miscati.
- Gata, plecam acasa!
Si duse au fost. Inteleg nebunia asta pana la un punct. Am si eu zile cand efectiv nu am chef de toate, cand as vrea ca al meu copil sa stea la masa din camera lui si sa deseneze vreo 10 ore neintrerupte. Dar de cele mai multe ori asta ramane la stadiul de vis.
Am incercat sa ma pun in locul lui. Ceea ce va recomand si voua. Incercati o zi intreaga sa va puneti in locul lor, al copiilor nostri care aud doar ce sa nu faca toata ziua! Eu va pot spune cum m-am simtit eu: obosita, nervoasa, fara sa-mi gasesc locul.
Incepe de dimineata, graba, hai, imbraca-te, nu, nu te joci acum, nu te prosti cu mancarea, nu te duci imbracat asa. La gradinita/ scoala au regulile lor, alte nu-uri buclucase. In drum spre casa, nu sari, nu alerga, nu te catara pe toate gardurile. Acasa, nu imprastia, nu strica, nu sari, nu alerga. Nu le arunca pe toate. Nu mai tipa, nu te agita, nu te juca asa. O zi intreaga, in pielea lor.
Voi cat ati rezista in ritmul asta?
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (5 ani 1/2), jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.
Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Control psihologic versus control comportamental in relatia parinte-copilControlul psihologic are mai multa legatura cu consecintele negative ale dezvoltarii copilului pentru ca se refera la incercarea de a controla emotiile si gandurile acestuia.
-
Cum incurajam unicitatea copiluluiStim, teoretic, ca fiecare copil este unic si ca este important sa le respectam unicitatea si sa le incurajam dezvoltarea personalitatii. Cum putem face acest lucru cu adevarat?
-
Copilul cu o nevoie excesiva de aprobare si acceptareCopiii si adultii care nu spun niciodata „nu” sunt cei care au o nevoie acuta de acceptare si aprobare.
Adauga tu primul comentariu: