Ce are de-a face limba cu religia?
Am mai povestit si alta data: la noi in casa bilingvismul sta la loc de cinste. Ionut a invatat de mic, de cand s-a nascut de fapt, ca fiecare-i cu limba lui. Cu mama vorbeste in limba romana, cu tata, in limba greaca. Si ei intre ei, parintii, in engleza. O regula pe care am stabilit-o de la bun inceput si de care ne tinem pana-n ziua de azi.E drept, avem parte si de un copil caruia ii plac regulile si organizarea - nu accepta sa incurcam limbile si cuvintele. In mintea lui s-au fixat obiceiurile si sunt convinsa ca nu le va schimba. Dar, e drept, fiecare familie are dinamica ei. Fiecare copil e diferit si ce functioneaza la noi, e posibil sa nu functioneze la altii. In tot amalgamul asta, de familii una mai diferita ca alta, ma trezesc de multe ori exclamand: Ce frumos e asa! (e drept, sunt si o optimista si o purtatoare de ochelari cu lentile roz incurabila!)
Dupa patru ani, zece luni si vreo 20 de zile de viata-n nu doar in trei ci si-n trei limbi, am ajuns la o concluzie: e frumos, da, e frumos ca al nostru prunc stie sa ne vorbeasca pe limba noastra, ca stie sa spuna “te iubesc” si “Σ'ΑΓΑΠΩ” si le simte p-amandoua dar simt ca nu-l pot cuprinde pe Ionut cu totul. Nu stiu cum sa va explic, asa, mai ca sa-ntelegeti ce se petrece-n sufletul meu cand il aud vorbind in greaca. Cunosc limba. Am invatat-o de la 0, in cateva luni si de atunci, de la primele vorbe ce mi-au ramas in minte, invat zi de zi altele si tot mai multe. Dar inca nu-s la nivelul limbii mele, nu-s nici macar la nivel de engleza sau germana (doua limbi tare dragi mie, pe care le-am invatat de cand eram de o schioapa!) Si de multe ori, il aud povestind cu altii, despre diverse subiecte si de incerc sa pornesc dialog pe aceasi tema imi dau seama ca lui Ionut ii lipsesc... cuvintele. Adica a invatat ceva nou la gradinita, e plin de entuziasm, ii povesteste lui ta-su, bunicilor, prietenilor si eu raman, cumva, pierduta-ntr-un colt. Simt ca sunt parti ale lui la care nu am cum sa ajung oricat as vrea, ca-i cumva o bariera a limbii intre noi. Pe de alta parte, tatal simte la fel. Avem povesti magice despre tot felul de personaje, zane, printi, zmei si dragoni. De multe ori le tine pentru mine - sunt cuvinte carora nu le-a gasit inca corespondent in cealalta limba. La fel cum aflu intamplari de la gradinita pe care nu stie cum sa mi le povesteasca.
- Ionutule, voi dimineata la gradinita, ce faceti?
- Ne jucam!
- Si inainte de a va juca?
- Stam in cerc. Si povestim.
- Ce povestiti? Ce ati facut ieri?
- Da!
- Si mai ce? Ziceti cumva si o rugaciune?
Fac acum o paranteza: cu riscul de a-i supara pe multi dintre voi, va spun sincer, noi am decis, de comun acord cu sotul cel foarte grec dar mai putin ortodox sa pastram tema religiei pentru mai tarziu. Intr-o tara care mie una-mi miroase de departe a habotnicie, am ales o cale neagreata de multi dar care, noua, ni se potriveste. Asa ca Ionut stie ca oamenii merg la biserica, stie ca Dumnezeu are si alte nume si are o idee generala despre ce se intampla acolo si de ce. Nu ne rugam, nu-l impartasim, nu tinem cu dintii de Sarbatori.
- Pai spunem ceva si tinem mainile asa (imi arata degetele impreunate, ca pentru rugaciune).
- Ce spuneti?
- Pai multumim ca suntem sanatosi.
- Cui?
- Lui Dumnezeu.
Pe moment m-am cam infoiat. La a doua privire mi-am revenit si am pornit discutii cu Ionut pe tema asta. Si-n limba romana. Si mi-am dat seama ca de fapt, ca sa nu fiu lasata la o parte, trebuie sa fiu mereu cu un pas inainte. Ionut a venit acasa zilele trecute si in timp ce-l ajutam sa se dezbrace, m-a prins de obraz.
- Ai si tu o alunita pe fata? Doamna educatoare a zis ca Dumnezeu ne-a dat alunite.
- Da? Si tu ce i-ai spus?
- I-am spus ca-s de la soare.
*Sursa foto: Ambro, FreeDigitalPhotos.net
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
-
Ce sa eviti cand copilul tau are o criza de furieAminteste-ti ca toti copiii au crize de furie si toti parintii trec la un moment dat prin astfel de situatii cu copiii lor.
-
Puterea exemplului personal in relatia parinte-copilCopiii invata cum sa se comporte observandu-i pe cei din jur, mai ales propriii parinti.
Adauga tu primul comentariu: