characters characters

Al doilea copil. Cum iei decizia?

Unde-i unul, sa vreau doi?

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   21 mai 2015    |   3409 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

doi frati
Primele intrebari s-au ivit cand Ionut avea doar cateva luni. “Cand mai faceti unul?” Nedormita, obosita si nitel deprimata, curiozitatea celorlalti n-a facut decat sa inrautateasca lucrurile. Astia-s nebuni? Ce intrebari sunt astea? Cui ii pasa de ce fac eu si cand?

Dupa primul an, am inceput sa ma obisnuiesc - la fel si sotul. De fiecare data cand auzeam intrebarea, ne fastaceam politicos, zambind si raspunzand de fiecare data la fel: “Nu stim, nu ne grabim, deocamdata e bine asa”. Unii curiosi se opreau acolo, altii incepeau cu teoria celor doi. Sau trei. Ca-i bine, ca-i bine pentru copil, ca nu se poate doar unul, ca fiecare are nevoie de un frate/ sora, ca e mai bine sa-l facem repede pe al doilea “sa scapam” (inca ma intreb ce inseamna asta?!), ca trebuie sa aiba si Ionut pe cineva, sa nu fie singur.

Am primit o lista de zeci de motive pentru care trebuie si-i bine sa faci macar doi copii. Nicaieri insa nu apare singurul motiv pentru care chiar am mai face unul. Pentru ca vrem. Pur si simplu, fara scuze pe langa. Vrem. Nu pentru ca Ionut sa aiba partener de joaca (asta-i o chestie pe care nu ne-o poate garanta nimeni) nici pentru ca ei sa se aiba unul pe altul cand n-om mai fi noi (alta chestie ce nu poate fi garantata) nici pentru ca mi-o cere (mai ales ca Ionut cere luna de pe cer aproape zilnic). Nu pentru ca asa-i mai bine (binele meu nu e neaparat si binele tau, nu-i asa?), nici pentru ca asa trebuie (preferata mea), nici pentru ca nu e bine sa fie singur (alta chestie din categoria ce-i bine pentru tine, nu-i neaparat si pentru mine) si nici pentru ca Ionut sa nu fie egoist (nu-i!).

E drept, am stat si noi si am discutat, ca un cuplu care are de luat o decizie. In primii doi, trei ani nici sa ne fi dat cineva un copil de-a gata, cadou, nu l-am fi primit. Dupa ce s-au mai domolit lucrurile, am redescoperit viata si a inceput sa ne placa, asa, in trei. Cand Ionut avea patru ani, am avut un moment de gandire - parca as fi vrut sa tin in brate un bebelus. Mi-a trecut repede (sotul oricum nu avusese astfel de ganduri). Acum Ionut are cinci ani. Si parca, dintr-o data, totul e asa de usor. Si nu, nu-i singur. Si nici egoist. E unul dintre copiii aia care impart tot ce au, asa a fost de cand era mic. Are prieteni cu care se vede zi de zi, copii care vin la noi acasa si case in care e bine primit in vizita.

O singura data a adus in discutie existenta unui bebelus in familia noastra. L-a vazut pe fratele unui prieten si m-a intrebat, intr-o doara, noi nu primim unul? I-am explicat care-i procesul si cand a auzit ca trebuie sa astepti noua luni (pentru el si noua ore-s multe!) a inceput sa dea inapoi. Cand i-am spus ca pana creste bebelusul ca sa se poata juca cu el, mai dureaza vreo doi, trei ani, a renuntat de tot. Zilele trecute se juca cu “prietenii” lui (vreo zece jucarii de plus, ce l-au insotit de cand era mic, mic de tot) si-mi povestea de zor cum el stie sa ingrijeasca bebelusi pentru ca el i-a crescut pe toti.

- Si mami, stiu ca bebelusilor le place la plimbare. Si beau lapte de la mamica lor. Eu nu am lapte dar cand o sa fiu mai mare, o sa gasim si o mamica pentru bebelusii mei. O sa am multi. Si daca vrei iti dau si tie unul.

- Ce sa fac eu cu bebelusii tai?

- Sa-i ingrijesti asa cum m-ai ingrijit pe mine.

- Pai sa-i ingrijeasca mama lor, rad eu gandindu-ma ca asta-i exact ultimul lucru pe care vreau sa-l fac. Sa ingrijesc alti bebelusi (Doamne, ce bunica teribila voi fi).

- Nu, mai mami, mai. Nu sa-i ingrijesti tot timpul. Doar asa, cand o sa-ti fie dor de cate un bebelus, iti dau unul de-al meu, pana-ti trece!

Asta suna chiar bine. Voi cum ati facut tranzitia de la unul spre doi? V-ati incumetat?


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/swambo/15138648207


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • pruteanu tania
    pruteanu tania    31.05.2015 - 11:42
    Si noi ne obisnuisem in trei, insa cind veni Matei in familia noastra, a fost o bucurie enorma, mai ales pentru Liviu. De cum il vazusem pentru prima oara, ma intrebam cum de-am trait fara el? Acum sunt de nedespartit, doi frati - se iubesc si sunt zile intregi impreuna.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe